Ok. Să zicem că te abordează un tip cu buze kisssabbble. Place. E un pic șmecher și cu vorbele la el. Cu tot dicționarul… Cool.
Dar nu-i loc. Deloc. Nu ai ochi și urechi pentru tipi cu buze kisssabbble și vorbe dulci. Nop!!!
El – genul vânător.
Tu – genul cuminte, dar în mișcare, ușor plictisită de floricele și liniște și ciripit de păsărele… prea pașnic…
***
Știi că ești în siguranță, așa că why not? Nu ai vorbit cu nici un virtual. Deci start game. Așa… un pic… să vezi cum e…
Câteva linii de dialog și simți că deja e ceva putred în Danemarca, deci hotărăști: stop game:
1. Ești un minunat, dar nu pentru mine. Eu – dată și luată. Așa că… succes în viață…
El, nu și nu. Că poate ai o prietenă pentru mine, că poate ai nevoie de un prieten… că cerul e-albastru…
Și-l crezi. Fraieră.
2. Începe să-ți placă conversația cu el. E funny. Dar nu-i loc. Din multe motive mari și mărunte, pe care nu ai chef să i le explici. Până la urmă nu e decât un necunoscut.
Așa că stop game.
La revedere, prin cetate, eu nu-ți pot oferi ceea ce meriți și cauți. Dar el jură pe roșu că nu vrea nimic, decât acolo un strop de virtual mic și nevinovat și atât de ne-real, că nici nu-l vezi/simți. Ce-ți rămâne ție rest. Deci, hai să fim prieteni. Hmmm. Ok!
3. Lucrurile devin serioase. Începe să îți placă, nu doar conversația, ci și omul. Nop! Nu e bine. Nu-i loc.
Te simte, te amuză, te ascultă, te alintă.
Nu-ți place că-ți place, deci… stop game.
Te rupi de virtual și de real. Pleci o vreme. Ai hotărât. Gata. Rupi, fără cale de întoarcere. De data asta for good.
Dar îți scrie. În fiecare zi. Luptă. Promite. Declară. Dorește. Intră pe toate fisurile ca să ajungă la tine și te convinge suferința lui.
Îl crezi. Îți pasă. Și nu e bine că îți pasă. Așa că pentru ultima oară: stop game!!!
4. Vii cu artileria grea. Aduni din sertare închise toată mizeria din viața ta. Spargi șapte lăcate pentru a face asta. Îți sfâșii cu unghiile inima, pentru că acolo nimeni nu are voie să intre. Nimeni. Dar El nu îți dă altă șansă.
Și pictezi un tablou dezgustător cu toate culorile urâte ale trecutului tău.
Nu mai e joacă. Ezită o secundă. Dar nu pleacă. Nu se lasă răpus. Oricât l-ai alunga.
Te descumpănește. Te predai. Îl crezi. Dar nu e bine. De o mie și una de ori nu e bine. Nu-i loc și oricât de tare ar durea trebuie STOP GAME.
5. Și atunci îți vine ideea. IDEEA:
Începi să-l iriți voit. Să vii cu reproșuri. Îl simți. E greu să găsești ceva, dar te descurci. Ești fată deșteaptă. Apoi o seară fierbinte, incandescentă. Apeși butonul. Îl descumpănești. Îi spargi jocul. Te prefaci victimă. Te scurgi lavă către el. Te dai disperată, sufocantă. Îi curgi în brațe cu forță și lacrimi, cu disponibilitatea și dorința ta de-a fi cu el atunci, acolo, pe moment. Dramatizezi. Exagerezi. Îl suni. Nu mai fugi de el, ci către el. Strategie schimbată. Zarurile au fost aruncate. Inaccesibila devine prea accesibilă. Îți iese. Cade cortina.
End game. (te doare)
***
Morala: nu poți pierde ceea ce nu ai avut niciodată.
Pe Em o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
