Scena 1 Ea
Duminica asta n-a început ca toate celelalte. E aproape 11 și ea încă mai lenevește în așternuturi. Aproape că o dor șalele de la atâta stat în pat. E același tip de durere ca atunci când era în ultimul trimestru de sarcină și nu mai putea să doarmă decât pe o parte… sau pe cealaltă.
A pierdut cursul de pilates de la ora nouă. S-a răcit și mama ei de cafea… va trebui să-și facă alta. Partea mai nasoală e că habar n-are ce să gătească pentru masa de prânz și asta o stresează la culme. Duminica trecută au avut orez cu ciuperci și ruladă de pui, ieri a încropit o pizza cu resturile de pui de vineri. Iar azi? Pește la cuptor, cu legume?
Of, Doamne, s-a săturat până peste cap de rutina asta! În ultimul timp se gândește că parcă nici nu e viața ei asta de-o trăiește ea, ci viața alteia. O viață de împrumut sub o identitate de rahat.
În drum spre bucătărie aruncă un bună dimineața spre canapeaua din sufragerie. Nu așteaptă răspunsul, trece mai departe. Ușa de la dormitorul copilului e închisă. Sigur e cu căștile pe urechi, cu tableta în brațe. Bine măcar că au mâncat de dimineață. În fiecare duminică, el se duce la patiseria din colțul bulevardului și cumpără croasante și alte specialități cu ciocolată. E micul lor regal, mica lor complicitate. Ea nu mănâncă niciodată dimineața, bea doar o cafea cu lapte.
E prânzul deja. Sunt toți trei la masă. El dă drumul la muzică. E aceeași muzică în fiecare duminică, o muzică obsesivă care ei îi anihilează instantaneu pofta de mâncare. Pentru că îi aduce aminte de trădări, de iubiri neîmplinite, de visuri spulberate. Și mai ales de libertăți nepermise. Mănâncă puțin, vorbește mai deloc și bea un pahar mai mult ca de obicei. Se uită la ei doi, îi aude cum se prostesc, cum se drăgălesc. Zâmbește și ea și dă din cap aprobator, desenând cu furculița labirinte imaginare printre legumele din farfurie. De-ar ști el ce disperare o cuprinde pe ea în momentele astea! I se umezesc ochii. Poți să-mi dai vinul, te rog?
Uneori, când e singură în mașină, o mai apucă plânsul. O dată i s-a întâmplat să nu vadă un stop, a trecut prin intersecție fără cea mai mică ezitare. Nu și-a dat seama decât din reacțiile celorlalți șoferi de prostia pe care tocmai o făcuse. De atunci, s-a tot gândit ce șanse ar avea să intre cineva cu mașina în ea, într-o intersecție. Cineva la fel de neatent ca ea. O perioadă a tot sperat. Mai avusese gânduri din astea și înainte. Ultima oară când zburase cu avionul își zisese că asta ar putea fi șansa ei. Peste tot în Europa se vorbea numai de atentate… în Franța, apele erau tulburi, în Turcia, picau avioane rusești, sirienii luau cu asalt granițele Europei… Orice se poate întâmpla când te sui într-un avion, nu? Dar avionul ei ajunsese cu bine la destinație.
E clar, asta e o duminică pas comme les autres! Se uită la farfuriile murdare depozitate în chiuvetă. O apucă lehamitea. Și, pentru prima dată după mulți ani, simte un chef nebun să le lase să zacă acolo, nespălate. La naiba cu viața asta de rahat! Golește paharul de vin dintr-o înghițitură și se îndreaptă spre baie. Își face rapid toaleta, își aranjează bretelele de la sutien și își trece peria prin păr. Din pragul ușii de la intrare aruncă spre canapeaua din sufragerie un: Mă duc să cumpăr lapte, că s-a terminat. Nu stau mult. Vezi că iau mașina.
Ușa la dormitorul copilului e din nou închisă. Știe că nimeni n-a auzit-o când a ieșit.
Scena a 2-a El
Zece minute până la pauză și avem un gol avantaj. Hai, băieții, sub nicio formă nu trebuie să luăm gol acum!
Din ușa dormitorului, copilul îi cere o ciocolată caldă.
– Cere-i maică-tii, eu mă uit la meci.
– Mami nu e acasă!
– Ai răbdare, că trebuie să apară. S-a dus să cumpere lapte.
Mda… se aude mișcare la vecinul de deasupra. În fiecare duminică, la aceeași oră, vecinul are companie. Dar n-a văzut niciodată pe cineva urcând la el. Nici măcar nu știe dacă e vorba de aceeași femeie. O dată, când nu era nevastă-sa acasă, a stat proțăpit cu ochii în vizor, doar-doar o zărește pe duduie urcând. N-a avut noroc, pesemne că ea apucase deja să urce.
Vecinul? Un tip discret și mai degrabă șters, ca o umbră. N-ar ști să spună ce vârstă ce are. Pictor de meserie. E convins că pictorul nu le are cu fotbalul, nu pare genul microbist. În plus, nu auzise niciodată strigăte de victorie sau înjurături dinspre apartamentul lui, nici chiar când juca naționala. Nu știe dacă ține cu Dinamo sau cu Steaua… Ahhh, mânca-ți-aș ochii tăi… ce rataaare!!
O dată îi dăduse un search pe net, era curios să-i vadă lucrările. Cele mai multe erau peisaje. Peisaje urbane. Câteva portrete și un nud. Nudul îi plăcuse. Nu se pricepea el la artă, dar îi plăcuse. Nu era nimic vulgar la el. Păcat însă că modelul avea fața ascunsă.
Gata, au dat drumul la muzică… sigur a început să i-o tragă. Zâmbește complice. Apucă și el telecomanda și crește nivelul sunetului cu câteva liniuțe. E mulțumit, băieții au jucat bine azi. Trebuie să înceapă repriza secundă.
S-a înserat aproape. Din ușa dormitorului, copilul îl întreabă dacă a venit maică-sa și dacă poate să-și primească ciocolata caldă.
El de unde să știe?! Se duce în bucătărie și când vrea să deschidă ușa frigiderului privirea îi pică pe mormanul de vase din chiuvetă. Nespălate. Ce-o mai fi și asta?! E pentru prima dată când ea lasă vasele nespălate. Ea, cu mania ei de a freca și a lustrui totul până în cele mai mici detalii! Uneori, în primii ani de căsnicie, când o privea cum trebăluiește aplecată deasupra chiuvetei din bucătărie, i se părea că citește plăcerea pe chipul ei.
Cheile de la mașină sunt la locul obișnuit. Parcă a zis că pleacă cu mașina?! Nu era sigur, nu fusese atent.
Și chiar în clipa aia, ușa de la intrare se deschide. E ea. Fără lapte. Are fața ușor congestionată. O fi plâns? Sau poate doar i se pare.
– N-ai luat lapte?
– Ce lapte visezi? E lapte în frigider, pe raftul de jos, în spate.
– Credeam că ai spus că te duci după lapte.
– Nu, am spus că mă duc să fac o plimbare… pe jos. Ma duc să mă întind, mă dor toate oasele.
Ușa de la dormitor se închide în urma ei.
În timp ce amestecă în ciocolata copilului, se tot uită la vasele din chiuvetă și, în mod bizar, i se pare că și ele se uită la el, ca și cum… Ce prostie!
Și, pentru prima dată după mulți ani de zile, poate chiar de pe vremea studenției petrecute în căminele insalubre din Regie, își suflecă mânecile și se apucă de treabă.
Citiţi şi
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
