Sfârşitul anului 2015 a reprezentat capătul unui drum pe care România l-a parcurs în ultimele decenii, o mare răspântie politică şi socială.
Iar ultimul segment al fostului an este una dintre cele mai concluzive etape.
Se fac nenumărate analize politice, ca la orice sfârşit de an, bilanţuri, se trage linie, se adună, se împarte, însă nu se ştie cum, ca de fiecare dată în ultimii 26 de ani, rezultatul este întotdeauna cu eroare. Pentru că ajungerea la această răspântie seamănă cu o intersecţie complet nesemaforizată în care priorităţile, fie ele de dreapta sau de stânga, îşi pierd complet utilitatea şi importanţa, atât timp cât participanţii la trafic şi sensurile de mers se pot confunda uşor unele cu celelalte. Atât timp cât toţi vor să deţină prioritatea şi controlul acestei intersecţii istorico-politice, 2016 devine un an care pare a fi accesat cu pericole şi cu riscuri majore.
Trecând de metaforă, pentru că politica nu reprezintă o metaforă sau nu ar trebui să reprezinte, ceea ce ne aşteaptă de acum încolo într-un an care de-abia se deschide în faţa noastră nu este nicidecum îmbucurător sau luminos şi dătător de speranţe, chiar şi sub lumina sărbătorilor de iarnă recent parcurse.
Cred că toţi românii se întreabă cum va fi viitorul fiecăruia dintre noi şi cum va arăta viitorul României în 2016.
Întrebări care s-au născut nu acum, la începutul noului an, ci către sfârşitul celui vechi. Nu pentru prima dată, dar, cu siguranţă, într-o notă specială pe fondul evenimentelor care au marcat ultimele luni din anul 2015.
În iarna anului 89, România a trecut printr-o revoluţie.
În iarna lui 2015, România a trecut printr-o disoluţie.
Aşa cum spunea cineva din politică, un cineva multiplicat într-un fel înfricoşător tocmai prin amplificarea mesajului şi prin gravitatea lui, de fiecare dată, a trebuit să moară oameni şi să existe suferinţă ca România să îşi afle ciclicitatea a CEVA.
În iarna lui 89, România a încercat să schimbe un regim politic.
În iarna lui 2015, România a incercat să înghită ca pe o pastilă amară acel regim politic clădit în 26 de ani şi să-l digere într-un fel în care această ţară trebuie să vindece de aici încolo erorile mentalităţii noastre naţionale, lipsurile, indiferenţa, izolarea şi inconştienţa fiecăruia dintre noi al căror rezultat se află sub linia de final despre care am spus ca fiind cea a bilanţului anului şi anilor trecuţi.
Ce urmează de aici înainte?
Ce urmează să facem noi şi nu ce urmează să facă ei sau ce vor ei?
Intrăm în anul 2016 cu cel puţin două probleme majore. Urgente şi de neevitat în vreun fel.
Problema 1. Cea a neexistenţei unui corp politic cu tot ce presupune acesta. Partide, lideri, un Parlament şi structuri statale bine conturate şi bine calibrate pe nevoile actuale ale noastre şi ale statului.
Problema 2. Un an electoral în care vom învăţa iar, şi de data aceasta mai dur decât în ultimii 26 de ani (sau nu vom învăţa), ce înseamnă să alegi fără să înţelegi, să alegi fără să te implici, să alegi doar pentru că alţii au ales să fii parte a unei turme şi nu un om, un român cu voinţă şi identitate proprie. Cu interese proprii exprimate în mod civilizat, conştient şi coerent în unica ocazie pe care o ai de a schimba cu adevărat ceea ce în restul celor 4 ani te plângi că te striveşte. Că te anulează.
Ce reprezintă anul 2016 sau ce ar trebui el să reprezinte pentru noi toţi?
Cum sună un ac de macaz sau o semaforizare corectă, completă, legală a acestei mari intersecţii numită România politică, România socială?
Anul electoral 2016 trebuie să reprezinte pentru români – nu pentru politicieni! – momentul în care exerciţiul politic devine parte coerentă, continuă a vieţii fiecăruia dintre noi.
Politicienii fac politică. Ce înseamnă politica pe care o face politicianul? Înseamnă putere şi tot ce decurge din ea.
Cetăţenii fac să existe politica.
Ce înseamnă politica cetăţenească? Înseamnă să îţi corelezi interesele individuale, cetăţeneşti cu cele ale statului, ale ţării în care trăieşti într-un mod cât se poate de realist, aplicat la viaţa de zi cu zi, racordat la tot ceea ce te înconjoară, la tot ceea ce reprezintă existenţa ta. De la cel mai banal lucru, până la cel mai complicat.
Diferă interesele politicienilor de cele ale cetăţenilor? În România, din păcate, da. De ce? Pentru că cetăţeanul nu face politică. Cetăţeanul se supune politicii.
Concluzie.
2016 reprezintă ocazia ca cetăţeanul român să facă politică. Acea politică care trece de bariera virtualităţii, de plictiseala şi oboseala zilnice, de eternele lamentări şi de ecranul televizorului. Acea politică în care strada devine o arenă, în care politicianul este chemat să ne vorbească, să stea faţă în faţă cu cetăţeanul pe care îl reprezintă, nu doar pentru câteva luni, ci pentru cât va face politică în numele cetăţeanului.
Guestpost by Marina Ene
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
