E mişto să fii femeie. Chiar şi în ziua de azi. Uneori am senzaţia că degeaba ne-am luptat în ultima sută de ani pentru drepturi şi egalitate de şansă. Pentru combaterea sexismului şi pentru schimbarea mentalităţilor unei societăţi masculine prin excelenţă. Poate şi de aceea nu mai regret acum că, în ciuda străduinţelor, nu am reuşit să fiu mamă de fată. Dimpotrivă, am trei băieţi pe care lumea îi aşteaptă cu braţele deschise, cu drepturi şi privilegii, dar şi cu preţuri… mai mici. Şi nu e vorba de faptul că viitorul sună atât de bine, încât reducerile şi scăderile de costuri vor deveni normalitate, ci de prezentul care nu sună chiar atât de bine pentru femei; care, din cauză că sunt femei, trebuie să plătească mai mult.
O aşa numită taxă „de gen” pe care acestea o achită ori de câte ori un produs este „personalizat”, de obicei cu ajutorul rozului (în diverse nuanţe) şi al cuvântului femeie (woman, femme, mujer etc), rezultând o diferenţă de preţ cu plus, faţă de produsele similare, albastre sau negre – mai puţin atrăgătoare, nu? – destinate bărbaţilor. Nu e nevoie să căutaţi nicăieri prin legislaţie, că oficial nu există nicio astfel de taxă, ea îşi face veacul doar în practică şi este aplicată cu sfinţenie de către toți producătorii și comercianţii.
Ca femeie sunt indignată, ca mamă de băieţi, cum spuneam, zâmbesc strengăreşte, gândindu-mă la economiile pe care le voi face… de fapt, pe care deja le fac pentru că taxa „de gen” nu ţine cont de vârstă, jucăriile pentru fete fiind şi ele mai scumpe decât cele pentru băieţi.
Deşi pare o glumă (ha, ha, ha… ce am mai râs!), nu e, după cum se observă din imaginile de mai jos:
Jucăria roz, pentru fete, cu 15 euro mai scumpă decât cea galben cu roşu, pentru băieţi.
sau
Rozul câştigă: cu aproape 2 euro mai mult per kilogram!
În cifre, conform rezultatelor studiului realizat în Statele Unite de the New York Consumer Affairs Board, în medie, un produs destinat femeilor este cu 7% mai scump decât echivalentul său destinat bărbaţilor, iar, per total, femeile plătesc cu 42% mai mult decât bărbaţii.
„Numai” 40 de euro diferenţă între aceste jachete, aproape identice, de altfel.
Cămaşa din stânga este mai scumpă doar pentru că… e pentru femei. Taxa de gen: 10 euro.
Durerea femeilor este mult mai valoaroasă decât cea a bărbaţilor. Dovada: 3.80 euro diferenţă de preţ.
Rezerve pentru aparatul de ras Schick pentru femei – „Hydro Silk” – 18.99 dolari pe Amazon, în timp ce echivalentul pentru bărbaţi, „Hydro 5” – 14.99 dolari; blue-jeans aproape identici – pentru femei – 88 de dolari perechea, în timp ce varianta masculină costă doar 68 de dolari.
Dacă nu v-aţi convins, totuşi, aici găsiţi şi mai multe exemple.
Studiul despre care vorbeam a comparat aproape 800 de produse cu versiunile lor pentru femei şi bărbaţi şi mai mult de 90 de branduri ale căror produse se vând atât online, cât şi în magazine.
Total | Număr de situaţii | Diferenţă |
Femeile plătesc mai mult |
168 |
42% |
Egalitate |
157 |
40% |
Bărbaţii plătesc mai mult |
72 |
18% |
Total |
397 |
100% |
Pe lângă aceste diferenţe de preţuri se adaugă şi diferenţele de salarizare: în SUA, femeile albe câştigă 78% din salariul unui bărbat alb, în timp ce femeile de culoare 64%, iar latino-americancele 54%; în Franţa, femeile câştigă cu 24% mai puţin decât bărbaţii.
De altfel, încă din 1994, în California, studiile relevau acelaşi lucru: femeile plăteau o taxă „de gen” de aproximativ 1.351 de dolari pe an pentru acelaşi tip de servicii şi produse, dar destinate bărbaţilor.
Aşadar, discriminarea de gen rămâne, iată, o problemă de actualitate. Femeile câștigă mai puțin, în schimb… plătesc mai mult! Aşa că, mă gândesc foarte serios să… îmi schimb opţiunile. Nu vă speriaţi, mă refer doar la genul cumpărăturilor!
Pe Cristina o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.