Pe 19 decembrie, a murit Fernande Grudet, cunoscută ca Madame Claude, matroana care a reinventat damele de companie de lux – femei frumoase, inteligente şi experte în arta sexului, alături de care bărbaţii cu bani ai Parisului de la mijlocul secolului XX să nu se ruşineze să se afişeze în public.
Şi-a început cariera ca prostituată, însă fără să aibă prea mare succes, din cauză că „nu am fost niciodată suficient de drăguţă”, după cum a recunoscut mai târziu. Şi-a dat însă seama că prostituatele pariziene aveau standarde foarte joase care nu corespundeau cererii de fete inteligente, frumoase şi discrete.
Fernande Grudet (Madame Claude) în 1986
Primul stabiliment îl deschide în 1961 în Quai des Orfevres, cu fete alese dintre modele, studente şi dansatoare. Angajează profesori şi le trimite în străinătate pentru a le desăvârşi educaţia, le plăteşte operaţiile estetice (ea însăşi fiind fan al acestora) şi le încurajează să-şi lărgească repertoriul sexual. Adevărul este că niciodată nu a dus lipsă de candidate, alegând una din 20 de doritoare şi asta după ce era „testată” de către câţiva oameni de încredere. Însă cea admisă avea parte de recompense regeşti, favoritele ajungând să încaseze şi 10.000 de dolari pe zi, din care partea lui Madam Claude era de 30%. Bine meritaţi, căci era o adevărată vizionară, introducând sistemul de rezervare prin telefon, care a dat un impuls afacerii.
În perioada sa de glorie, cele mai frumoase, mai bine îmbrăcate şi mai distinse apariţii feminine ale saloanelor din Roma sau Londra aparţineau „şcolii” Madam Claude, după cum ar fi spus un client, bancher newyorkez. Nu e de mirare că, printre fetele sale, s-au numărat de-a lungul timpului o contesă din Normandia, un model faimos şi soţii ale unor personaliţăţi pariziene ale vremii, iar printre clienţii săi, membrii ai guvernului, politicieni sau actori faimoşi (Gaddafi, Marlon Brando, de Gaulle, Pompidou, Kennedy, Agnelli, Rothschild, Șahul Iranului). Şi, cu cât mai cunoscut clientul, cu atât mai ciudate gusturile sale: John F Kennedy dorea o fată care să semene cu Jackie, dar care să fie „fierbinte”, în timp ce pretenţiile lui Aristotle Onassis, însoţit de Maria Callas, au făcut-o să roşească. Şi asta în timp ce ea susţinea sus şi tare că ura sexul pe care îl considera nepotrivit cu persoanele de peste 40 de ani.
Madame Claude în 1977
Businessul său – de care era mândră – era condus într-o manieră transparentă, fiecare făcându-şi treaba sa, iar fetele având o libertate deplină, după cum declara public. Mai mult, pentru unele dintre aceste fete se pare că trecerea lor pe la Madame Claude a însemnat lansarea în societate, ajungând chiar în paginile revistelor Tatler, Harpers sau Vogue.
În 1976, este investigată de Fisc, aşa că fuge pentru 10 ani la Los Angeles, în dorinţa de a scăpa de închisoare. Pierde o avere încercând să-şi relanseze afacerea şi investind păgubos. În 1985, se întoarce în Franţa, crezând că i s-a clasat cazul, însă este arestată pentru 4 luni. După eliberare decide să-şi reia businessul, aşa că în 1992 avea deja 12 fete care lucrau cu 1000 de lire pe oră. Însă are iar ghinion, căci este din nou arestată, de data aceasta pentru 5 ani. La ieşire se mută la Nisa, unde se pare că a a locuit discret, până la sfârșitul vieții (la 92 de ani), înconjurată de pisici.
Madame Claude după arestarea sa în 1986
Madame Claude a fost o femeie determinată, deloc plăcută, dacă este să ne luăm după mărturisirile uneia dintre fete care o compara cu o stăpână de sclavi sau după actriţa Francoise Fabian care a interpretat-o într-un film în 1977 şi care spunea că, pentru ea, bărbaţii sunt portofele, iar femeile „găuri”.
Şi-a creat o biografie romanţată, conform căreia era fiica unui politician aparţinând unei familii aristocrate, educată de măicuţele ordinului Visitandine, o eroină a Rezistenţei şi salvatoarea vieții nepoatei lui Charles de Gaulle. Totuşi, dintr-o altă versiune a biografiei sale aflăm că tatăl său ar fi fost vânzător ambulant în gara Angers şi că ea şi-ar fi început viaţa devreme, pe străzile lăturalnice ale Parisului. A avut şi o fiică pe care însă i-a crescut-o mama ei şi cu care ea nu a ţinut niciodată legătura.
În dreapta, Madame Claude, la 73 de ani, în 1996 (foto: Jessica Antola). În stânga, intrarea din strada Rue de Marignan, 18, în Paris, fosta sa reşedinţă (foto: Christophe Mourthé)
Numele de Madame Claude şi l-a luat odată cu deschiderea primului său stabiliment. Deşi suţinea că urăşte sexul, a fost căsătorită de două ori.
O femeie teribilă a secolului trecut, pentru care afacerile au stat întotdeauna înaintea plăcerii, o matroană atipică, blondă, distinsă, bine îmbrăcată, atentă la alimentaţie şi adepta abstinenţei în ceea ce priveşte alcoolul sau tutnul, o apariţie rară, dar familară cu personalităţile epocii.
Citiţi şi
Reverențe în fața Divei – Maria
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
