Ochii verzi, ca de pisică, genele curbate cum ni le dorim cu toatele, însă doar ea avu norocul să le aibă, tenul creol, curat și părul lung, nu foarte închis la culoare, buzele-i cărnoase, trăsăturile chipului ei mai mult decât frumoase m-au făcut să o numesc „Prinți”, încă de prima dată când mi-a întins mâna și ne-am prezentat. Au trecut ani buni de atunci, s-a făcut blondă, s-a îndrăgostit și a iubit, la rându-i, un brunet chipeș cu dinți frumoși. (Pentru noi era foarte important ce dantură aveau băieții, era poate primul lucru la care ne uitam atent. :))
Ne „cafeleam” destul de des, încât să ne ținem la curent cu noutățile depre brunetul fiecăreia. Al meu își schimbase job-ul, al ei trecuse în anul următor la medicină, al meu își făcuse propriul business, al ei terminase cei șase ani de studii, stoma, și cam vorbea tot timpul despre compozite dentare și lampa fotopolimerizare, apucasem să-i și prezentăm unul celuilalt, însă nu să-i și împrietenim aprig. Diferențele de activități, de pasiuni ori de vârstă nu i-a prea apropiat, noi însă, am rămas aceleași „Prinți”, una pentru cealaltă.
Inclusiv până astăzi, când eu sunt mai mult decât divorțată, iar ea, mai mult decât măritată. Cu-n blond. Și dacă odinioară mi-era mai la îndemână să-i zâmbesc, ascultând-o, sau să o sfătuiesc, certând-o discret, acum două seri m-a cam lăsat de parcă îmi păpase pisica limba, cum ziceam în copilărie. Ei, fix așa am rămas eu cu telefonul la urechea dreaptă, privind în continuare spre televizor și ciugulind popcorn din vasul din poalele-mi.
– Prinți, prințiiiii…. – îmi strigă ea în telefon.
– Da, prinți, spune-mi! Ce s-a întâmplat?? – întreb eu, încercând să disimulez că nu-i citisem deja panica și neliniștea din glas.
– Este rău, prințiii! Este rău de tot să fii măritată!!! – îmi replică ea, din toți rărunchii și cu o ultimă suflare parcă…
Nu știam dacă să mă pufnească râsul și să-i spun „Ți-am zis io!” sau să încerc să o domolesc, auzind-o suflând apăsător, la ora aceea târzie în noapte… Dar, înainte ca eu s-apuc să reacționez în vreun fel, o aud continuându-și monologul turuit.
– Vrea să ne mutăm mai aproape de ai lui, să plece când vrea, să vină când vrea, iar eu să fiu mereu prezentă când ajunge acasă! Doar eu gătesc în fiecare zi, de ieșit nici nu mai știu de când n-am mai ieșit, curățenie fac non-stop, de zici că-s rob, eu îmi bag picioarele, plec la ai mei!
– Prinți, stai să mă dezmeticesc… acum ești măritată, trebuie să mă gândesc la ce să-ți spun… – creionez eu un răspuns ușor zâmbitor.
– Durează mult să divorțez? – mi-o taie ea.
Și doar făcuseră nuntă chiar la-nceput de octombrie…
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
