Prânzul de Crăciun al italienilor din sud e foarte diferit de al celor din nordul ţării. Ei sunt foarte diferiţi unii de alţii. Crăciunul nu este doar o sărbatoare plină de farmec si tradiţii vechi, ci şi un maraton culinar. Pregătirile în Sud încep pe 8 decembrie, odată cu Immacolata Concezione şi se termină pe 6 ianuarie, odată cu Epifania, che tutte le feste si porta via.
În nord, oamenii sunt mai atenţi la linie, nu găseşti pe masa lor abundenţa aia pantagruelică specifică sudului.
Prânzul de Crăciun are o durată care variază între 3-5 ore, timp în care se mănâncă bine, dar nu exagerat, se conversează în mod plăcut, se abordează subiecte de regulă legate de situaţia economică şi politică, meteo, programe televizate, se fac jocuri de societate, de obicei tombola şi scarabeo.
Spre seară, lumea iese la plimbare prin oraş cu dublul scop de-a admira luminile şi ornamentele şi de-a nu da posibilitatea delicioaselor panettone şi pandoro să-şi lase urmele pufoase pe siluetele lor. Mulţi dintre ei aleg să meargă la cinema, unde abundă comediile în această perioadă.
În sud, masa de Crăciun creează aceaşi zarvă ca o nuntă. De la primele ore ale dimineţii încep telefoanele între oaspeţi şi gazdă. Gazda, de obicei, e ruda care are casa cea mai mare ca să poată să stea cu toţii cât mai comod, că ştiu ei ce-i aşteaptă. Prima întrebare e:
– Suntem toţi? Mai punem pe cineva pe listă sau considerăm afacerea închisă?
La răspunsul afirmativ, îi somează pe toţi:
– Hei, să nu aduceţi nimic, avem de toate, să nu aduceţi pasticcini, fructa proaspata, fructa seaca (fistic, mandorle, nuci, arahide, alune), spumant, pizzette.
Tu trebuie să înţelegi exact pe dos mesajul ăsta, gazda îţi transmite subtil cam ce ar trebui să aduci şi tu ca să nu intri în petrecere cu mâna goală.
Şi, peste câteva ore, casa acesteia se va transforma într-o cofetărie/aprozar/enotecă. După ora 13,30 încep să apară aperitivele care doar ele constituie o bombă calorică greu de eliminat.
Focacce, pizzette, sărăţele, affettati (şuncă, prosciutto crud sau copt, bresaola, 7-8 feluri de salam), mozzarelle de toate mărimile, ricotta, si n tipuri de alte brânzeturi în variate gusturi şi consistenţe, măsline negre, verzi, picante, umplute, peştisori în saramură sau marinaţi, frigărui, chifteluţe, ardei picanţi de marimea unei nuci, umpluţi cu ton sau brânză, plus n’şpe feluri de conserve făcute în casă.
Când te gândeşti că ar trebui să dai vreo 10 ture de stadion olimpic ca să nu-ţi se colapseze stomacul, uite că apar tăvile cu pasta al forno, lasagne, cannelloni umpluţi cu riccota şi spanac sau cu carne, pasta cu ragù şi chiftele de ouă+parmigiano+pesmet.
Aaaa, te avertizează că nu trebuie să mănânci tot, dar să guşti din fiecare înţelegi imediat că e mai mult decât o obligaţie; onoarea gazdei n-ar rezista unui aşa afront.
„Mâncaţi, mâncaţi, nu e decât o gustărică, totul genuin, pregătit de noi, acasă”, ne încântă rudele. Atmosfera e veselă, destinsă, oamenii sunt plăcuţi, binedispuşi, simpatici si gălăgioşi, urechile îmi pocnesc de la atâta zarvă şi pălăvrăgit într-una, toţi ne pupă, ne îmbrăţişează, ne dau sfaturi ce să vizităm şi ne invită la ei la masă pe perioada şederii noastre. Urmează pauza de cafea, motiv de-a te ridica de la masă pentru o ţigară.
Stomacul îmi cere şi el o pauză, mă imploră, dar n-am ce-ţi face, nenicule, cum să ne dăm în petec şi să-i dezamăgim pe oamenii ăştia. Lasă că de mâine, pentru 2 zile, n-ai să vezi decât apă şi iarbă.
Bărbaţii încep să-şi slăbească centura, să-şi dea haina jos, să mai deschidă un nasture, femeile se dau jos de pe tocuri şi se încalţă cu mult mai comozii papuci.
Jucăm un rând de tombolă, aşa, ca să ne mai odihnim. Cu o mână punem fisele pe cartele, cu alta decojim fructa seaca, mandarine, portocale, ne lipim degetele, pe rând, de smochine şi curmale.
Spre seară, îşi fac apariţia platourile cu fripură. De curcan, de pui, porc, miel, cârnaţi clasici, cârnaţi cu seminţe de mărar, cârnaţi cu ardei iute.
Îmi vine să plâng la apariţia platourilor cu peşte. Branzino al cartoccio, friptura mixta, raci pe grătar, anguilla în sos roşu, baccalà…
Mai facem o cafea, o ţigară, o tombolă, mandarine, fructe seci şi ajungem la dulciuri.
Ne mutăm în celălalt salon unde masa cu cele mai variate şi apetisante prăjituri pe care le-am văzut vreodată ne clipeşte din ochiul ei dulce.
Suntem la masă de 10 ore, am mâncat cât în 10 vieţi, ştiu tot ce se întâmplă în oraş, cine s-a măritat, cine a botezat, cine şi cui i-a pus coarne, cine a divorţat, cine a murit, am învăţat şi câteva cuvinte într-un dialect incomprehensibil, capul mi-e ca un blender la maximă turaţie şi visez doar să mă arunc în pat şi să adorm cât mai repede.
Spre miezul nopţii gazda ne întreabă:
– Ce ziceţi, facem nişte spaghetti semplici, semplici?
– Aglio, olio, peperoncino? (usturoi, ulei de măsline, ardei iute)
– Noooooooo!
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Citiţi şi
“Ce să fac ca să slăbesc? Ce să mănânc? Dă-mi o listă!” Iată lista doctorului Adrian Copcea
Salutări din Lombardia, Veneto și Puglia
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
