Nicio aromă din lumea asta nu mă catapultează în atmosfera sărbătorilor de iarnă aşa cum o fac portocalele.
Ca una născută la ţară, normal ar fi să-mi gâdile nările cârnaţii, caltaboşii, muşchiul afumat, carnea de la oală, slănina, piftiile, bunătăţi d’astea culinare, de la o mie de calorii pe suta de grame în sus. Ori eu, cum desfac o portocală în preajma sărbătorilor, cum mă apucă dorul de copilărie. Mi-e dor de scârţâitul zăpezii sub cizme, de ţurţurii de la fereastră, de sfârâitul lemnelor în soba de teracotă, de cartofii copţi pe jar, de vinul fiert şi de gutuile coapte în cuptor, de fasolea cu ciolan şi turtă, de „bună dimineaţa la Moş Ajun” şi de „bună dimineaţa la Moş Crăciun”, de căpriţă şi de „sorcova vesela”. Mi-e dor şi de cozile pe care le făceam şi de înghesuielile pe care le luam la cofetărie ca să apuc 2kg de portocale şi 2kg de bomboane învelite în staniol. Mă trimitea mama pe mine să le cumpăr, că, pe la 8-9 ani, devenisem ajutorul lui Moş Crăciun. Şi tare mândră mă întorceam acasă cu hainele smotocite, părul vâlvoi, cu ochi scânteietori, dar cu trofeul meu cucerit cu îndârjirea coatelor, a împunsăturilor, a strecurărilor furtive. Eram tenace şi neînfricată. Cred că asta a făcut-o pe mama să mă ridice la rangul de ajutor. Cei din generaţia mea ştiu că prin anii ’70-’80, podoabele pomului nostru de Crăciun erau, pe lângă globuleţe, portocalele şi bomboanele învelite în staniol: argintii şi aurii. Aveau o dublă funcţie, întâi le primeam cadou de Crăciun şi apoi le atârnam în pom. Şi nu era deloc uşor să dormi cu capul pe portocale, că aşa era obiceiul, Moş Crăciun ne punea darurile sub pernă. Dar după ce aştepţi până spre dimineaţă, cu mâna sub pernă, sosirea moşului, iar în momentul clou, somnul pune stăpânire pe tine, ai putea să dormi şi pe cărămizi, darămite pe portocale.
Când aveam 10 ani, m-am gândit să dau un ton mai… glamour cadourilor pe care aveau să le primească surorile mele de 9, respectiv 7 ani. Un salt la magazinul universal avea să-mi rezolve problema. Magazin Universal.
Adică unde ar fi trebuit să se găsească tot ce mişuna prin Univers. Se vede că universul nostru comunist era cam mic, că prea puţine se găseau în el. Spaţiul magazinului era în comun cu o fierărie. Cum alegerea nu era deloc uşoară, m-am plimbat prin el o oră bună. Dacă vânzătorii nu m-ar fi cunoscut, ar fi fost tentaţi să mă creadă vreun spion sovietic. Că aşa cum ne e greu acum să alegem din prea multe produse, aşa de greu ne era şi atunci să alegem din prea puţine. La magazinul universal, puteam să aleg între 3-4 tipuri de stămburi, pijamale, talie… universală, mosoare, ace, andrele, ciorapi de bărbaţi (de damă cu greu se găseau), chiloţi, tot talie universală. Ah, şi crema Juvenal. Indicaţiile ziceau că era bună pentru acneea juvenilă şi impurităţi ale tenului. Habar n-aveam ce înseamnă acnee, juvenilă, impurităţi şi ten, dar eram o fată isteaţă şi, între o cremă pentru acnee şi 2 kg de cuie de la vecina fierărie, la acelaşi preţ, mi s-a părut mai logic să aleg crema. Când sora mea cea mica a găsit-o sub pernă (cu pijamaua suflecată de trei ori la mâini şi la picioare, o pricopsisem pe soră-mea mijlocie) s-a uitat cu nedumerire şi o licărire de extaz.
– Se mănâncă?
Constatând noi necomestibilitatea, după un consiliu în trei, ne-am hotărât s-o cadorisim pe bunica, cine ştie, poate era bună pentru reumatismul ei. Şi bunica şi-o întindea cu încredere pe coate şi genunchi. Nu mai ştiu dacă i-or fi trecut durerile, dar, cu siguranţă, n-a avut probleme de acnee juvenilă.
Portocale şi Juvenal, nostalgia Sărbătorilor mele de Iarnă!
Pe Marietta o găsiţi întreagă aici.
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
