Evident, nu pe toți. Doar pe cei pe care îi cunosc din tinerețe, pe membrii „haitei” cu care am trăit excentric clipele burlăciei, pe cei cu care am ieșit la vânătoare, am chefuit, ne-am distrat și ne ziceam că lumea este a noastră, că o să ne trăim „forever” libertatea, că nimeni și nimic nu ne va încătușa. Între timp, am rămas singurul burlac al găștii de odinioară, iar „întregirea haitei” (așa spuneam când ne adunam cu toții) s-a transformat în întâlniri îndividuale tot mai sporadice, întâmplătoare, formula de salut dublându-se prin adăugarea invariabilă a întrebării „Tu când te însori?”, urmată de nelipsitele glume pe seama „nefericitei” vieți de burlac, niscaiva nostalgii și argumentarea justificativă a binefacerilor vieții alături de nevastă și plozi, ceea ce mi se recomandă și mie a gusta, în speranța că deștul de miere din butoi nu se va consuma prea curând.
Fiind băiat cu corazonul simțitor și inițiativă, pun mâna pe telefon și rezerv un restaurant cochet, mă asigur că nu va mai călca nimeni pe acolo în intervalul solicitat, apoi îi sun pe toți „lupii” și îi invit, fără drept de refuz în data de, la ora de, să fac o cinste în amintirea vremurilor bune. Ne-am „întregit” pe jumătate, așa că eram doar 11 „lupi”, o haită cam ciuntită, dar tot era ceva. Am înțeles prioritățile, jumătea de porc de la soacră, răceala lu’ ăla micu’, așteptăm fix atunci musafiri, tre’ s-o duc pe nevastă-mea la… Știind preferințele bahice ale fiecăruia, le-am luat câte o mică atenție, așa, mai cu ștaif, ca să mă asigur că îi corup îndeajuns ca să stăm mai mult la povești. Vodka de Novosibirsk, whiskey-ul de 25 de ani, vinul franțuzesc, berea belgiană nefiltrată, toate așteptau cuminți să apară haita. Și haita a apărut!
După o jumătate de oră, în care și-au făcut apariția toți playboy-i haitei, am început să fiu deranjat de intervențiile telefonice ale consoartelor, care parcă s-au înțeles, sunau una după alta, încât nu puteam să ne concentrăm la nicio discuție, căci ba unul își înfunda degetul într-o ureche și șușotea ceva pe sub masă, ba altul ieșea fuguța-fuguța afară, ca să nu îl audă „mami” că e la crâșmă, iar al treilea se refugia disperat la toaletă. Apar chelenerițele, se comandă și mâncarea, perturbate de telefoanele care deja sunau insistent, stereo, apoi 3+1, 5+1.
I-am rugat fierbinte să își oprească telefoanele, că doar nu se întâmplă nimic periculos dacă stau și ei câteva ore fără apeluri, mai ales că e vineri, după programul de lucru și nu există nici măcar riscul de a-i deranja eventual, șefii. He, he… M-am înșelat! Pericolul nu era în niciun caz vreun șef dat dracu’, ci zăcea în ei, în lupii mei, în playboy-i haitei! Am aflat, cu această ocazie, că lupul își schimbă orice, numai năravul ba, așa că nevestele justificat sună ca disperatele, pentru că știu ce poame au pe acasă, dar știu și ce norocoase sunt că au pus mâna pe așa bărbați virili, șarmanți irezistibili, seducători cu patalama, așadar, pardon, dar consoartele sunt geloase și de aia simt nevoia să îi monitorizeze permanent, să nu dea necuratul să intre lupul la mioare!
Atunci a fost momentul când am făcut gafa supremă, mi-am dat cu firma de lup bătrân în cap și am început să dau din casă: „Măi, băieți, voi sunteți chiar atât de convinși că nevestele vă sună că sunt geloase? Chiar își închipuie ele că voi mergeți la f#t#t?! Păi cardurile voastre de salarii sunt la neveste! Cu cine naiba și unde le-ați putea înșela, cu o sută de lei în buzunar?! A trecut vremea colegelor ciocănite prin cămin sau iubite romantic, prin parcuri! Și vă mai și trimit la cumpărături, tu ia lapte praf, tu cumpără roșii, tu adu morcovi, țelină și o legătură de pătrunjel. Să știți că femeile sunt mult mai precaute în amantlâcuri și o fac mult mai studiat și calculat decât o fac bărbații. Nu o dată mi s-a întâmplat ca amazoanele să profite de libertatea poziției și să-și sune soțiorii ca să-i monitorizeze, dar nu pentru că îi credeau la femei, ci pentru a se asigura că au timp suficient pentru zbânțuială și nu ajunge încornoratul acasă înaintea ei. Li se părea chiar mai excitant așa! De cele mai multe ori le făceau soțiorilor și traseu de cumpărături în vreo trei-patru locuri, aflate la distanță unele de altele și aglomerate pe deasupra. Ia cumpără, tati, pamperși de colo, ulei din ăla, dar musai din ăla de dincolo, murături de la tanti aia din piață, nu de altundeva, că numai alea îs bune, și nu uita să intri și acolo, să te interesezi cum e cu reducerea la termopanele alea, că vrea mama să știe”.
După zece minute au apărut chelnerițele cu mâncarea. Se uitau mirate că stau la masă… singur. De afară se auzea scârțâit de cauciuri și mașini turate, pornind în trombă.
Fetelor, bem un vin franțuzesc!
Citiţi şi
Comanda de mâncare în Popești-Leordeni e mai simplă ca niciodată! Vezi meniul Qzeen
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
