Stau cu un pahar de vin roșu în față, așezată la masa care are vedere spre geam.
Am câteva foi albe pe care încerc de câteva ore să le umplu cu… sens; am nevoie de idei urgent.
M-a sunat mai devreme prietena mea, o interpretă din Republica Moldova, care are nevoie de un text, cât mai repede, cât mai special și care să se încadreze perfect pe linia melodică care îmi sună de jumătate de oră în căști.
Să recapitulăm: pe masă, lângă paharul cu vin, stau aruncate două foi încă fără vreo noimă, geamul îmi întinde noaptea unui orășel nemțesc, unde plouă încontinuu de câteva zile.
Nu, vederea de la geam nu e subiectul acestui articol.
Subiectul este El, el gătind.
Ce?
Cum ce?
Paste.
Nu, nu „olio e peperoncino”, nici „carbonara” și nici „ quatro formaggi”.
Paste à la „El”.
Cu ciuperci, arome de basilico și oregano.
Da, cu parmigiano.
Nu, vinul nu a fost ales să se asorteze cu pastele.
Vinul se asortează cu Noi.
Gătește în blugi și cu spatele gol.
Din când în când își gustă vinul și mă privește pasional.
O nebunie senzația asta când cineva gătește pentru tine.
Pentru femeia din tine.
Pentru iubita de „tu”.
…
Eu aștept, cuminte.
Probabil de asta nu pot lega două cuvinte pentru textul acela care trebuie să fie perfect.
O să mă ierte Doina pentru întârziere.
Probabil că mâine o să îmi revin la rolul de textier.
Dar în seara asta condițiile îmi sunt precare, afectate de bărbatul ăsta despre care încă mă întreb: E al meu? Știe să și gătească ?
Asta pe lângă tot ce știe să mai facă? (pentru femei asta e ca şi rujul de la Yves Saint Laurent care, în sfârșit, are o reducere considerabilă și mai primești ceva Bonus…).
…gustă din sosul ăla care arată demențial și mi se înmoaie genunchii.
Poate și de la vinul ăsta care e al naibii de tare, dar nu cu mult peste mișcările lui de Master Chef.
M-a lăsat să pun sare în apa pentru paste.
Au fiert.
E gata și sosul.
A mai turnat vin în pahare.
Nu mai vorbește…
Oare am pus prea multă sare?
Doamne, cât de bine arată.
Aproape ca El pe jumătate gol.
Și noaptea asta are atâtea stele.
Și …nu, încă nu am scris nimic.
A deschis laptopul.
Beth Hart… pe bune?
Omul ăsta știe să facă vinul care „nu se asortează” cu pastele să „se asorteze” cu pastele și cu jazz-ul?
Da, știe…
Și… mie mi s-au mai gătit paste, în multe feluri.
Chiar și acolo, la „mama lor”.
Dar astea personalizate à la „El” , cu vin roșu sec și tare, cu vedere spre ploaia nemțească la geamul la care stau frumos aranjați trandafirii roz și galbeni pe care i-am primit azi fără motiv… astea mă lasă fără inspirație.
Mă privește îndelung.
Eu gust.
Aș putea să îi spun că pastele astea sunt cele mai „netradiționale” pe care le-am mâncat vreodată.
Da, ăsta ar fi „complimentul”.
El nu face nimic ca „alții”.
Iar pentru mine e așa important să primesc acest „altfel”.
Se trezește „disperata” din mine.
A gătit?
Și bucătăria nu e un dezastru?
A spălat vasele în urma lui, pe podea nu stau înșirate firimituri și resturi?
Pffff… asta chiar pare a fi seara perfectă.
Mai avem un vin… alb, la rece.
…
La geamul cu trandafiri primăvăratici s-a stins lumina.
Afară poate mai miroase a „paste”.
În suflet însă se nasc arome „altfel”.
Dormitorul miroase a „dragoste” de seara trecută.
Am părul răvășit.
Ciufulită.
Vinul a intensificat seara asta.
În rest … el e vinovat de tot.
Pe Corina o găsiți toată aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
