Încă nu putem estima cât timp va trebui să treacă de la drama din Colectiv pentru a-i putea evalua impactul emoțional. S-ar putea să fie pentru noi ce a fost 11 septembrie pentru americani – o tragedie greu de depășit. Este prea devreme încă și pentru o trecere în revistă a mentalităților care au răzbătut în mass și social-media. Doar câteva observații fugitive: schimbările de mentalitate cer timp. Pentru că și mentalul (individual sau colectiv) are inerția lui. El opune rezistență schimbării, cu o excepție: schimbările de structură. Disimulate prin izul lor de noutate, acestea au darul de a impulsiona societatea, descătușând energii. Ele pot da startul schimbării de mentalitate sau, cel puțin, pot oferi iluzia acestui (re)start.
Pentru că receptările eclectice ale aceleiași drame, venite parcă din mai multe (și diferite) Românii, fracturate brusc de enorme decalaje de mentalități, vor atrage în continuare click-uri, like-uri și share-uri buimace. Rămâne de văzut ce vom face când ne vom reveni din stupoare. Se sperăm că din tragedia din clubul Colectiv nu va rămâne (așa cum pare a fi până acum), un simplu brand, apropriat în dezbatere publică de politicienii nevizați de mișcarea socială declanșată. Cu toată speranța, rămâne totuși o întrebare: de unde apetența aceasta pentru branduri în societatea noastră, agasată o jumătate de secol de limbajul propagandistic de lemn? Pentru că tocmai noi ar trebui să știm că propagandă + lozinci = zero soluții.
colaj realizat după o idee de Gilbert Iscu; slogan de pe o geacă Cropp
Am încercat să caut un răspuns aruncând o privire la alte branduri cu mesaje sociale. „Și România va crește prin bun-simț și responsabilitate”. Așa sună reclama PETROM, de când a ales (cine, OMV?) să se implice în viața românilor (că profiturile se duc spre alte nații) finanțând numeroase proiecte (unu-i unul și două-s mai multe, trei vor fi numeroase deja) de responsabilitate socială. Acesta o fi noul limbaj de lemn corporatist? Hai să zicem că prinde la șoferi. Ia să vedem ce se-ntâmplă când mergi să-ți faci card la o bancă din România. Tre’ să aștepți, fiindcă sunt mulți alții – și altele – care vor același lucru.
– Ce se-ntâmplă-n București? Mai ieșiți în Piață? am întrebat o prietenă, de la 500km distanță
– Eu am ieșit! îmi răspunde duduia.
– Dar nu vreau să vorbim despre asta, pentru că e destul de trist ce se-ntâmplă în Piața Universității! Hai să-ți spun mai bine ce-am pățit în Piața Victoriei…
– Hai!
– Am fost să-mi fac un card! În centrul Bucureștiului… îți imaginezi?
Ascult întâmplarea și încerc s-o reproduc: pentru făcutul unui card trebuie să aștepți, fiindcă sunt mulți alții – și altele – care vor același lucru. În fine, vine și rândul clientei noastre.
– Bună ziiiua!
– Bmda, luaț’ loc, mmh, tastează fătuța din back-office.
– Poftim! îi aruncă ea o în cele din urmă o privire critică duduii care ocupă cam intimidată scaunul din fața ei, cu poșetuța așezată pe birou.
– Aș dori să-mi fac un card… îndrăznește împricinata.
– Debit, credit sau avantaj? țâșnește răspunsul profesionistei de după monitor.
– Știți, eu am un contract după care îmi vin niște bani, și-aș vrea să-mi pot achita cheltuielile…
– Contractul e-nregistrat la ANAF?
– Vai de mine, da’ cât am umblat după asta… începe duduia, apoi își revine, suspicioasă:
– De ce vă-nteresează?
Cu ce-o fi crezând „asta” că mă ocup? se plimbă o altă-ntrebare prin căpșor. Ar putea să-mi fie elevă, ia uite ce aere-și dă… Aaaa, se indignează clienta-n sinea ei, țuguind prudentă din botic și apropiindu-și genunchii.
– Poate doriți să beneficiați de cardul Avantaj! întinde un deget fătuca.
– Nu doresc decât să-mi fac plățile pe internet, că n-am timp să stau la ghișeie.
– Atunci card de debit! sugerează fătuca trăinuită.
Doamne, asta habar n-are ce vrea! îi fulgeră o sinapsă. Și ce cuconiță se ține!
– Domnișoară, eu știu decât că vreau un card cu care să pot face plăți. Cam cât durează la dumneavoastră să-l faceți?
– Cam… minim 30-35 de minute. Dar știți că nu puteți beneficia cu acesta de avantajele oferite de cardul Avantaj!
– Câât? Nu pot ca să aștept atât, mă-nțelegi, domnișoară! Încă treizecișicinci de minute? pune duduia mâna pe poșetă.
– Mi-nim! răsucește cuțitul în rană, încântată, fata.
– Oooo, nu-se-poate! Centrul Bucureștiului, calea Victoriei, anul doomii-cinci-spre-ze-ce, trei-zeci-șicinci-de-minute-e? se ridică poșetuța brusc, ofuscată
– Și nici nu puteți beneficia de beneficiile cardului Avantaj!
Toc-toc-toc-toc, se disting pașii clientei pe pardoseala băncii.
Pentru că România va crește prin bun-simț și responsabilitate.
Pe Marius îl găsiți tot aici.
Citiţi şi
Era bine să fii deșteaptă, că frumoasele sigur ajungeau niște c*rve. Și am ajuns deșteaptă
Cum ieși dintr-o relație în care te simți anulată
Să mă prezint, sunt fosta soție a lui Petru (cutia cu surprize)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
