Când am întâlnit-o prima oară, era prea tânără ca să nu îşi contrazică propriile opinii, în timp ce îşi dădea după ureche aceeaşi suviţă de păr blond, vopsit. Prea necoaptă şi credulă. „Mie nu mi se va întâmpla asta”- îmi zicea zâmbind larg.
Când ne-am revăzut, ceva se schimbase iremediabil.
Era de acum şatenă, culoarea ei naturală. Tunsă scurt, cu buzele înroşite şi zâmbetul larg, agăţat doar un pic de tristeţe. Mi-a zis: „N-o să crezi ce mi s-a întâmplat”. Bineînţeles că am ascultat-o. Se îndrăgostise. Se terminase. Nu e chiar ceva nou, nu? După un al doilea pahar de vin, mi-a spus cine îi despărţise. Eram sigură că ştiu despre ce e vorba: o ea cu sâni mari, mai înaltă, cu picioare mai lungi. „Nuuu”- şi-a ţuguiat ea buzele – „Deşi are sânii mai mari ca ai mei! Maică-sa e de vină şi tocmai de asta, următorului o să-i spun: nu vreau să o cunosc pe maică-ta!”
O fi un pas important pentru relaţie, un prim semn că poate, la un moment dat, o să creşteţi împreună un copil sau doi, dar e la fel de riscant ca atunci când ceri o mărire de salariu pentru că, de fapt, măreşti miza relaţiei voastre. Inima îţi bate mai tare, mâinile îţi transpiră şi, te-ai ascunde după iubitul tău, dacă n-ai fi o femeie în toată firea, aşa că n-o faci! Te străduieşti să stai cât mai dreaptă şi să îţi pui picioarele frumos, înclinate pe lângă fotoliu, atunci când mama lui te invită să te aşezi.
Unele dintre noi sunt norocoase. Nu şi ea, care bea acum al treilea pahar de vin.
Pentru ghinioniste, intră în acţiune stereotipul transmis prin viu grai de la noră la noră: „Aşa sunt mamele de băieţi, mai rele, mai tipicare”. Cu maxima asta balcanică a trecut ea peste obiecţiile strecurate subtil, dar întotdeauna, la evenimente importante, de către mama iubitului.
Mâna sus cine a trecut prin ceva asemănător. Haideţi, să o facem să se simtă mai bine!
De ziua lui, i-au atras atenţia odorului că are un început de cocoaşă. Desigur, doar ea e cu ceva centimetri mai scundă! De ziua ei, a înghiţit cu noduri o felie de tort, după ce se discutase intens cât de zveltă trebuie să fie o femeie activă. I-ar fi zis că e mai sprintenă decât oricare de la masă, chiar şi decât el, care adoarme văitându-se de dureri de spate, însă i-a fost ruşine. Ruşine de ruşinea ei, a celeilalte femei din viaţa lui.
Când el a răcit la fotbal, a fost vina ei, că nu-i poartă de grijă. Când a slăbit, ea n-a ştiut să gătească; când şi-a cumpărat prea multe rochii a fost egoistă, el nu avea la fel de mulţi blugi…
Povesteşte întristată, de parcă nimeni nu o priveşte. Insistă că a luptat şi o cred. Subliniază, cu degetul în aer, că vorbele astea aruncate îi obosiseră pe amândoi peste masură.
Ea lovea în el, îi cerea să o apere. El se vedea între ciocan şi nicovală şi nu-i plăcea.
La început râseseră, îşi juraseră că vor trece peste „răutăcisme”, apoi se convinseseră unul pe altul că toată tensiunea pe care o resimţeau era, de fapt, stresul de la job. După doi ani, se găseau în acelaşi loc: acelaşi apartament, cu un câine în loc de copil, discuţii despre nunţile la care trebuie să meargă, nu şi despre a lor, cu vizite în doi, mai rare, la mama lui şi părerile ei. Era începutul sfârşitului.
S-au despărţit, într-un final. Un proces lungit, leneş şi dureros prin stăruinţa faptului că nu fusese, în totalitate, vina lor.
Se uită lung la mine şi se condamnă că a fost copil, că n-a făcut mai mult. Nu se mai poate întoarce din drum. Nu crede în ciorba reîncălzită şi bine face! „Dar am să îmi salvez viitoarele relaţii şi n-am să-i mai cunosc mama decât dacă devine foarte serios. Aşa, ştii tu, ca-n Occident. Ştii ce? Eu cred că ne punem beţe în roate singure! Dacă el mă iubeşte, de ce să-mi pese dacă mă plac ai lui? Şi dacă-l iubesc, de ce să îmi expun relaţia unui risc inutil? O să-i spun: Nu vreau să o cunosc pe maică-ta! Ea o să vrea să fiu ce nu sunt: perfectă! Fiindcă aşa i s-a cerut şi ei, cândva, şi pentru că asta vrea pentru tine! Eu ştiu că nici tu nu eşti pefect şi tocmai de-asta ne potrivim! Ea nu o să fie de acord, aşa că ce rost are să ne irosim încercând să o contrazicem? N-aş vrea să ne certăm din cauza ta!
Nu vreau să fiu la întrecere cu ea, te-am pierde, cumva, amândouă!
Când se opreşte, respiră precipitat. Îmi vine să o îmbrăţişez, să-i spun că-i curajoasă pentru că a luat o decizie. Ea vrea să-i confirm că e cea corectă, însă eu ştiu că nu pot face asta.
Ceva s-a schimbat. Iremediabil.
Ceva e diferit la „ea”, evident. Suntem singure, ne-am tuns şi am băut trei pahare de vin pe nerăsuflate, vorbindu-ne din reflecția oglinzii.
Doar un pic de tristețe îmi stă agăţată de zâmbet.
Guestpost by Andreea Maria
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
