“Vreau o relaţie serioasă de o noapte. Da, da, nu zâmbi arogant şi cu subînţeles. Lasă privirea neîncrezătoare şi pătrunzătoare de fiinţă superioară şi nepământeană. Să-ţi spun pe litere? O relaţie adevărată, nedisimulată, transparentă. De o noapte, da. De ce una muribundă… de un timp? Una care ajunge să fie cam că toate celelalte. Pricepi?
O noapte întreagă să stau cu tine în braţe… să îţi adulmec aroma de trup tânăr, mustind a viaţă. Să îi scriu liniile cu vârful degetelor. Mai ştii tabloul din expoziţia americană, scris în Braille? Oamenii îl pipăiau să simtă literele… doar că nu era un tablou. Era un mesaj: „nu atingeţi”. Aş vrea să te mângâi şi toată făptură ta să se înfioare. Să spună şi „nu” şi „da” în aceeaşi fărâmă de nisip a timpului.
Vreau noaptea, una numai a noastră. Una. În care eu să fiu numai eu şi tu numai tu, fără nicio altă fiinţă amprentată în memoria simţurilor noastre. Să nu îţi permiţi nici măcar o frântură de gând despre altcineva. Să nu îmi derapeze nicio amintire către un alt gest dintr-un alt pat, dintr-un alt anotimp, dintr-o altă viaţă. Doar tu să te topeşti. Eu să mă torn în tine. Şi să nu mai ştie nici Creatorul de unde a început să mă contureze pe mine şi unde ai început tu să îmi fii. Cum ne-ar mai separa? Cum ne-ar mai delimita?
Să ne prefacem că e noapte doar pentru noi. Iar eu să îţi spun glumiţa aia delicioasă: „iubire, am vrut să te duc pe lună. Doar că e plină în noaptea asta!” Aşa că, nu te duc nicăieri. Te păstrez. Hai să răsucim cearceafurile astea, până vom avea senzaţia că se roteşte pământul invers. Să le motolim cu disperare în vârtejul unei beţii conştiente. Că te am. Că mă ai. Vreau să te învăţ şi să te uit cu frecvenţa bătăilor inimii. Să te uit, da. Că apoi să te învăţ din nou, de la capăt, ca pe un alfabet. Alfabetul care desface toate formulele magice ale Universului. Cu teamă şi freamăt să te învăţ. Cu părere de rău şi încrâncenare să te uit.
O noapte. Doar una, exact. Ţi se pare frivol? Nuuu… Ar fi fără regrete. Fără lacrimi. Fără zvârcoliri inutile. Fără întrebări banale, fără tristeţe. Nu ne-am da mesaje, nu ne-am scrie mailuri, nu ne-ar despărţi un „alo” care curge de undeva. Fără să ne desfacem penajul colorat de păsări migratoare prin suflete şi trupuri. Fără dansuri de împerechere elaborate. Noi nu ne-am cunoscut şi nici nu ne vom cunoaşte. Nu vreau să îmi spui niciun nume şi nu vreau să-mi spui pe vreun nume. Suntem eu şi tu şi atât.
Pricepi? Ajunge o noapte. Una totală. Numai a mea. Numai a ta. Până când… zorii ne vor despărţi. După care, un timp, tu mă vei păstra în suflet. Un timp, eu te voi păstra pe piele. Nu e nicio diferenţă. Sufletul meu locuieşte pe piele. Voi purta cuvintele tale pe buze pentru că de pe buzele ţi le voi fura, le voi sorbi, inspira. Cuvinte picurate direct în mine ca dintr-o perfuzie a vieţii fără de moarte.
Vei fi Messeas… singura Stradivarius la care nu s-a cântat vreodată. Iar eu te voi cânta. Voi cânta cu tine, vioară în mâinile mele flămânde, febrile.
Pricepi, iubito? Serios, te vreau. Pentru o noapte. La noapte.”
Citiţi şi
Cum să îți îngrijești corect buzele în timpul verii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
