L-am văzut recent. Era tipul din cartier cu părul plin de gel, care mă întreba ironic când dădea cu ochii de mine „cât mai costă roşiile în piaţă?” Iar eu, să vă spun cât eram de toantă: fugeam în casă de ruşine şi plângeam. Şi îmi doream să nu fi trebuit să vând roşiile pe care le cultivam în piaţă sau măcar să mergem la altă piaţă, să nu mă mai cunoască nimeni care să poată râde mine.
Ştiţi unde l-am văzut? În faţa aceleiaşi uşi de acum 18 ani… doar că acum e agenţie de pariuri, în loc de alimentară. Îmbrăcat că un adolescent întârziat, cu o bere în mână şi cu părul „scoarţă” de gel. M-a întrebat de unde am maşina aia mişto… i-am răspuns că au mers bine roşiile anul ăsta şi anii trecuţi. Şi chiar au mers, căci de la ele mi se trag multe.
– Atunci am învăţat că trebuie să te porţi frumos cu toată lumea, indiferent ce culoare, educaţie, vârstă are, căci, dacă faci bine, primeşti bine.
– Atunci am învăţat că banii se câştigă greu, cu sudoare şi trebuie să fii dispus să munceşti ca să îi dobândeşti. Banii primiţi uşor, se duc uşor.
– Atunci am învăţat că muncă înnobilează, îţi oferă abilităţi pe care nu le dobândeşti altfel.
– Atunci am învăţat că oricât de greu ar fi… mereu pot să vând roşii, dacă altceva nu-mi iese.
Iar acum, văzându-l pe „gelat”, am învăţat că cei care muncesc înving, iar cei care cârcotesc rămân 18 ani cu berea în braţe, în acelaşi loc.
PS: Copiii mei au vândut căpşuni adunate de ei din curte, vara asta!
Pe Mădălina o găsiți și aici.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Toți acești proști plini de sine
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
