Mi-au fost necesari ani lungi, cu poticniri, cu lacrimi, cu zâmbete, cu secunde cărora le spuneam stop ca să ajung să-i văd fragilitatea. Să-i zăresc filigranul care se frânge într-un minut. Viața e fragilă, puiul meu. Ca o răsuflare de înger. O bătaie scurtă de aripă. Un surâs care se topește în gheața mormântului. Îi văd chipul viu și peste un minut același chip încremenește în ireversibil, irevocabil, într-o sentință definitivă, imposibil de apelat, într-o veșnicie de care mă tem.
Viața e fragilă, puiul meu. Nu poți întoarce nicio secundă cum întorci pagina unei cărți, să recitești pasajul care-ți place, în care ai simțit iubire, care te-a durut, care te-a impresionat. Pasajele vieții nu mai poți să le recitești, să le murmuri, să le înveți pe de rost. Nu mai poți să te întorci în punctul din care ai pășit. Nu mai poți să refaci traseul. Nu mai poți să reclădești cărarea. Imprimă fiecare minut în sufletul tău, nu lăsa să treacă zâmbetele pe lângă tine, nu lăsa nicio aromă pe care o adori să se risipească fără să o memorezi, nu lăsa nicio clipă fără să le spui ființelor de lângă tine ce te frământă, ce te doare, ce visezi, ce-ți dorești, cât le iubești, unde e așezată fiecare în sufletul tău.
Viața e fragilă, puiul meu. Atât de fragilă încât atârnă de un fir de păianjen coborât din cer. Atât de repede se stinge mai repede decât flăcăruia unui chibrit atinsă de vânt. Viața e fragilă, puiul meu. Și am simțit ca pe o durere adâncă fragilitatea ei, înfiptă în sufletul meu, când te-am văzut prima oară pe tine. Erai atât de mic și de neajutorat încât îmi dădeau lacrimile la fiecare scâncet de-al tău. Mă temeam atât de tare de fiecare pas de-al tău încât nu știam cum să te leg mai bine de mine, cum să-ți țin degetele mai strâns în palma mea.
Viața e fragilă, puiul meu. De asta îți spun mereu: Vladi, ai grijă cum treci strada. Vladi, nu urca pe scara tramvaiului. Vladi, nu te cățăra prea sus în copaci. Nu, Vladi, nu ai voie să umbli la aragaz. Vladi, cât stai la club? Vladi, ai grijă cum conduci. Vladi, unde ești acum, unde mergi, cu cine, de ce?
Viața e fragilă, puiul meu. Fiecare pas pe care-l faci fără să veghez eu, fără să fiu aproape, fără să fiu în spatele tău, e un tremur de spaimă pentru mine.
Viața e fragilă, puiul meu. Chiar dacă acum îți place să spui că ești bărbat, mama îți scrie mesaje în miez de noapte, disperată că nu ai mâncat cum trebuie, disperată că ești prea obosit, disperată de disperarea de a fi mamă. Ai grijă de tine, copil. Mă pun în genunchi și rog cerul și te rog pe tine doar atât: ai mare grijă de tine!
Viața e fragilă, puiul meu. Ai închis ușa și ai deschis ferestrele altor întâmplări. De câte ori mi-ai spus: mama, cât de panicată ești! Panica din privirea mea s-a aprins când ai apărut tu. Când liniștea mea s-a scurs în grija pe care o duc ca pe un bagaj de care o să mă despart doar când o să închid ochii spre lumea pe care o cunoaștem cu toții. E prinsă aici grija cu mii de ace de siguranță de sufletul meu. E aici, în venele mele de mamă, în carnea mea, în fiecare fibră din mine e strecurată grija.
Ai văzut, puiul meu, cât de fragilă e viața? Ochii de părinți care caută printre lacrimi un număr pentru că nu mai au copii, mâini care se rup de neputință, suflete infirme. Vocea unui copil: mama, te iubesc. O mamă care nu știe, nu crede că sunt ultimele lui cuvinte. Cum să moară un copil înaintea mamei lui?! Suflete îngemănate, suflete acum stinse. Priviri prea tinere ca să fie întoarse spre altă lume, brațe care atârnă străine trupurilor, pași care nu o să mai răsune, voci amuțite. Ai văzut, puiul meu, cât de fragilă e viața? O mare de candele roșii și o mare de flori pe un trotuar rece, pe care ieri călcam nepăsători toți, îi dezvelesc fragilitatea. Ai văzut, puiul meu, cât de fragilă e viața…
Citiţi şi
Mama – în rolul principal al Eroului
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
