Toată lumea scrie. Neam talentat. Poporul român e popor d-ăla intelectual, rafinat, implicat în viaţa socio-economico-politico-culturalo a urbei, comentator din născare şi analist prin vocaţie. Nu-i scapă nimic, iar dacă îi scapă lui, nu-i bai, că poate alt român, eventual prieten, a fost mai „pe fază” şi atunci are de unde se inspira. Da’ mai bine nu o dăm noi naiba de inspiraţie, că cică vine la pachet cu transpiraţie şi, mai ales, dacă eşti demoazelă bloggeriţă cu pretenţii, face rău la imagine; aşa că, mai uşor cu sursele pe scări, că acum există soluţii serioase şi alternative cinstite, nu jucărie, că doar le folosesc ei prim-miniştri şi alţi oameni de stat, de ce nu am face-o şi noi, acilea, pe plan local de online? Cum ar veni, bagi un articol de rupi gura târgului, cât ai zice „fatăăăăă”. Şi dacă eşti „mafioată”, îl trimiţi semnat de tine la alt site, cu renume, nu-l pui pe obscuritatea de blog personal. Un articol născut de virilitatea lui CTR+C şi senzualitatea lui CTRL+V scurt şi la obiect, ca un quicky axat pe rezultate, nu pe pierdere inutilă de timp şi, Doamne fereşte, de cap. Că acela este necesar, ce-i drept, într-o proporţie minimă, pentru a nimeri corect combinaţia de taste vitală în actul copierii creaţiei.
Cum puteţi, măi, oameni buni, să furaţi textele altora (care, uneori, vă sunt şi „prieteni”) şi să le publicaţi sub semnătură proprie? Unde vă e ultima urmă de etică şi decenţă, de os neflexibil din coloana aia vertebrală? Şi dacă, într-un final glorios, sunteţi prinşi cu tot neamul pisicesc în sac, nu numai că nu vă crapă talpa aia de bocanc pe post de obraz de ruşine, dar, oarecum, parcă sunteţi deranjaţi de indecenţa gestului de a fi fost adus la lumina zilei furtul, prin dezvăluirea originalelor copiate. Un fel de nesimţire e aceea a autorilor care îşi revendică propriile materiale, nu? În fond, odată slobozite în virtual, semnătura ce le atârnă în coadă este numai o tinichea ce se cere ruptă fără zăbavă dacă textul e bun şi înlocuită cu zgarda ce vă poartă numele, corect?
Ruşine, vouă, celor ce vă ştiţi în culpă, fie că aţi fost sau nu (încă) descoperiţi…
Pe Cristina o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Toți acești proști plini de sine
UMOR! Lucruri care sunt diferite în Europa (după americani)
Despre farmecul burghez al discreției
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
