Mă uit pe fereastră și văd un umăr de munte.
Colorat ca alvița de la bâlciurile copilărie mele, petrecută în Oltenia ghidușă, la bunica mea dinspre mamă, stă să se prăvale peste noi, muritorii de rând de la poalele lui, așa cum se prăvale timpul spre sfârșitul unui an greu, născut, trăit și pe cale să se termine la fel de buimac.
E toamnă, strigă pădurea aurie și nici vacanță n-am avut. Cel mai rău este că nici nu mi-am dorit-o. Pe cât de tare şi deopotrivă iubesc marea şi muntele, pe atât m-am ascuns în casă, în liniştea spartă de geamătul mobilei vechi şi zbaterile calde ale perdelei, lângă ficusul care a obosit să o tot ia de la capăt şi să-i tot dea frunze noi pe cioturi bătrâne, pansate cu miez de pâine albă. Aici, departe de afară, unde oamenii trăiesc din toate puterile, mi-am amintit de o vacanță, dulce-acrișoară, spălată de resentimente și regrete odată ce praful s-a așternut peste ea.
Pe la mijlocul lunii mai, an de graÈ›ie 1992, fratele meu, holtei vesel ÅŸi fără de griji, pleca la Mamaia, cu gaÅŸca lui de prieteni, într-o excursie de trei zile, organizată de exploatarea minieră unde lucra. Soare, apă, fete, bere, discoteci… soarele de dimineață – îi mângâia blajin pe spate, ocrotindu-le mersul târâș spre hotel. ÃŽn ultima zi au hotărât să nu mai piardă timpul, de la masa de prânz au plecat direct în oraÅŸ, în bermude ÅŸi ÅŸlapi, gândind că-ÅŸi vor face bagajele chiar înainte de a pleca.
Dimineaţa, la ora stabilită, autocarul duduia în faţa hotelului, înghiţind călătorii somnoroşi, iar fratele meu şi prietenii lui se hlizeau nedumeriţi la camera goală-goluţă, curată-lacrimă. Nici urmă de haine, de bagaje, de acte. Au ajuns în  în şlapi, în bermude şi cu tricouri împrumutate de la colegii miloşi.
În frumosul nostru orăşel de munte, în luna mai, burniţa.
La mijlocul lunii august, acelaÈ™i an de graÈ›ie 92, soÅ£ul meu urca triumfător în tren o geantă imensă. DestinaÅ£ia: Mamaia. Primele noastre zece zile de concediu de când eram căsătoriÅ£i. Doamna de la recepÅ£ia hotelului nici nu ÅŸi-a ridicat privirea spre noi: mai avem două camere: una la parter ÅŸi una la etajul ÅŸapte, fără balcon. Cu gândul la fratele meu, nici nu am ÅŸovăit: e perfect la etajul ÅŸapte. Camera frumoasă, priveliÅŸtea de vis, hainele din geantă zburau parcă singure pe umeraÅŸe, în dulap. Economisisem douăzeci de mii de lei pentru concediu. Era o sumă destul de consistentă È™i cum de carduri ÅŸi cont în bancă auzisem ÅŸi văzusem doar în filmele americane, totul era la purtător, într-o borsetă ultimul răcnet care înconjura mijlocul soÅ£ului meu. Deh, el era capul familiei… dar… ce să facem cu banii când eram la plajă??? Mă învăţase o colegă care experimentase asta cu o lună înainte: fă ÅŸosetele ghem, pune banii înăuntru ÅŸi ascunde-i acolo, nu ÅŸtie nimeni ÅŸi scapi de grija lor. Zis ÅŸi făcut. Am luat, totuÅŸi, o mie de lei cu noi, pentru cumpărăturile de prima zi ÅŸi am plecat la plajă. La recepÅ£ie, doamna ne-a dat o chitanţă ÅŸi ne-a trimis la restaurant, după bonurile valorice. Am vrut să-i dau cheia de la cameră, dar mi-a făcut un semn nedesluÅŸit care, am bănuit eu atunci, însemna să o las pe tejgheaua frumos lustruită ÅŸi cu o gaură rotundă la un capăt. Am pus-o frumos lângă gaură ÅŸi am plecat. De unde să È™tim noi, provinciali aflaÈ›i într-o mult prea târzie lună de miere că gaura cu pricina era un fel de tobogan care catapulta cheile direct într-un sertar, la adăpost de orice întâmplare nefericită. Fiind foarte scumpe atunci, ca ÅŸi acum, de altfel, cuvintele au fost de prisos. Iar seara, când ne-am întors la hotel, fericiÅ£i după o primă zi de concediu foarte reuÅŸită, ia cheia de unde nu-i. UÅŸa de la cameră era descuiată, cheia în uşă pe dinăuntru, ÅŸosetele noastre întinse frumos pe pat, ca într-o prezentare demnă de îngeraÅŸii Victoriei, ÅŸi nici urmă de bani. Niciun leuÅ£, nimic-nimic, zero barat. Plânsete, urlete, declaraÅ£ii la poliÅ£ie, împachetat, plec acasă, despachetat, rămânem, apă cu zahăr, dureri de inimă ÅŸi de cap… pe la cinci dimineaÅ£a, am aÅŸezat pentru ultima dată hainele în dulap ÅŸi ne-am culcat osteniÅ£i ÅŸi hotărâţi să Å£inem ÅŸi cu dinÅ£ii de concediul pe care ni l-am dorit atât.
Primul lucru pe care l-am făcut dimineaÅ£a următoare a fost să ne cumpărăm biletele de tren cu banii rămaÅŸi din mia aceea de lei pe care o luasem cu noi. Am stat zece zile la mare doar cu bonurile valorice. Mâncam amândoi o singură porÅ£ie-până mânca el jumătate de ciorbă, eu tăiam grătarul în două. Schimbam farfuriile ÅŸi era OK pentru amândoi. Asta ca să putem comanda ÅŸi o îngheÅ£ată pentru mine ÅŸi o bere pentru el. Seara era mai uÅŸor – vestiÅ£ii noÅŸtri mititei – să-i fie ţărâna uÅŸoară cui i-a inventat – erau ieftini ÅŸi săţioÅŸi. Vreo câţiva ani după aceea, n-am mai pus gura pe ei. Comandam, cu aere împărăteÅŸti, o doză de bere ÅŸi una de suc ÅŸi plecam, apoi, la spectacol. Teatrul de vară din Mamaia era o construcÅ£ie generoasă. Nu avea acoperiÅŸ. Ne aÅŸezam pe bancă, lângă intrarea în teatru ÅŸi-i auzeam pe Cotabiţă, pe CriÅŸan, pe AncaÅ¢urcaÅŸiu sau Gheorghe Gheorghiu, fără nicio problemă. Ei, ÅŸi ce dacă nu-i vedeam. Lasă că o să-i vedem acasă, la televizor, tot aia-i. Târziu, după spectacol, ne întorceam la hotel. Aici era partea cea mai grea. Fiecare recepÅ£ioner, din fiecare tură de zi sau de noapte, ne întreba mieros: mai staÅ£i, mai aveÅ£i bani? Åži noi zâmbeam sfidător ÅŸi răspundeam: da, mai stăm. Cu ultimele bonuri am comandat mâncare rece, pentru drum, că, de, în Gara de Nord nu primeau bonuri de la Mamaia ÅŸi noi mai aveam drum lung până acasă.
Am ajuns în gara din Petroşani bronzaţi, salutând cunoscuţii de pe stradă cu gura până la urechi şi răspunzând fericiţi la întrebări: da,am fost la mare. Na,să crape că ei nu!
În frumosul nostru orăşel de munte, în luna august, ploua mocăneşte: rece şi îndesat.
Citiţi şi
Marea te așteaptă și în extrasezon: cum să te relaxezi pe litoral când nu e vreme de plajă?
Povestea pantofilor portocalii
Decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
