La prima citire ai zice că e vorba de replica unui jihadist persecutând creștinii (exceptând, bineînțeles, partea cu vă rog), sau replica unui misogin camuflat, scandalizat de mame și copii care deranjează slujba de duminică și, respectiv, deranjează rugăciunea. În fond, este vorba despre replica unui preot ortodox dintr-o biserică din diasporă, care are, din păcate, de-a face cu atitudinea unui fundamentalist și cu caracterul unui misogin, dar care nu are nimic în comun cu ceea ce am numi comportament religios al unui sacerdot. Cuvânt care desemnează o persoană sfințită, numită special să conducă, să acompanieze, să medieze slujbele religioase (de la un capăt la altul) și nu în a ține morală păguboasă oamenilor veniți special într-un loc pentru a se ruga împreună și pentru a interacționa, sau în a se opri în timpul slujbei și a pofti afară pe mamele ai căror copii fac gălăgie. Căci așa s-a întâmplat în cazul despre care vorbesc. Poate dacă situația nu ar fi una recidivantă, nu aș fi luat poziție și aș fi zis că e o scăpare de moment a preotului, omenească: e obosit, nu se poate concentra, nu a dormit bine azi-noapte, e bolnav etc. Nu a fost însă așa. Și nici măcar nu a fost vorba de o situație deranjantă, nicio criză, niciun copil țipând aiurea în momentul cu pricina. Era un zgomot de fond, întâlnit în toate bisericile din lume: oameni care ies și intră, copii care conversează, se uită în cărți, desenează, oameni care meditează la locurile lor… În general, mamele simt acest gen de situații conflictuale și ies singure afară fără să le ceară cineva într-un mod atât de grosolan. Și dacă ar fi fost vorba de un astfel de comportament, care e problema?
Oare nu ar fi trebuit ca tocmai preotul să dea dovadă în astfel de cazuri de toleranță, iubire și răbdare, lucruri pe care le predică duminică de duminică, elemente esențiale pentru a oferi copiilor o educație armonioasă??? Dacă ni se cere să ieșim tot timpul afară din biserică în momentul în care copilul devine nerăbdător, atunci, mă întreb retoric, cum ar mai putea el învăța din comportamentul părinților, al celor din jur într-un astfel de loc? Acest gen de atitudine nu mi se pare constructivă, nici teologic, nici pedagogic. Copilul va învăța de frică și prin amenințări că trebuie să stea cuminte într-un loc sacru pentru a primi acasă recompensele promise (sau pedepsele, după caz) și, în niciun caz, nu va învăța ce înseamnă toleranța, împreuna cuminecare, meditația, tăcerea… Dar poate că mesajul bisericii ăsta și este și eu nu m-am prins de figură: să continue să dea cu biciul moralei în gloata de credincioși ca în Evul Mediu și nu în a sprijini părinții în educația civică și morală a copiilor lor!
Ca fapt divers: un profesor de la universitate văzând un copil mic plângând în timpul prelegerii lui l-a luat pur și simplu în brațe și și-a continuat liniștit cursul. Prin acest gest a marcat două puncte esențiale de educație: a oferit un exemplu constructiv, pozitiv de inteligență emoțională (empatie) și nu i-a indus mamei-studente sentimente inutile de vină. Acu’, ce-i drept, nu avea de citit de pe o carte niște replici, tot ce avea de spus avea stocat în cap, știa de unde vine și încotro vrea să ajungă. Ca profesioniștii, ca om de vocație! Nu știu voi cum vă simțiți, dar eu mai tot timpul când intru într-o biserică cu copilul am impresia că am intrat pe un câmp de luptă. Inutil să-mi mai amintesc de ceea ce cerea cel în numele cărora preoții azi predică cu atâta stoicism: „Lăsați copiii să vină la Mine”!
Trist și inutil. Quod erat demonstrandum.
Pe Mihaela o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Cum am ajuns să înghițim cele mai scandaloase minciuni, cele mai tâmpite intrigi și conspirații
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
