Arunc (cu) zarul.
Cred că fiecare dintre noi are o zi în viață când pleacă de undeva. În genunchi sau pe brânci, în picioare sau cu capul plecat, ne facem drum printre necunoscuții care poate, uneori, ne-au întâlnit privirile înlăcrimate, iar noi, grăbiți cu ale vieții, nu i-am văzut.
Decidem să vedem pentru prima dată lumea prin prisma realității, fără ochelari și fără fake-uri. Pornim, așadar, de mână cu noi și cu Dumnezeu în suflet, la cunoscut necunoscuți. La autocunoaștere și la hoinărit.
Când îți dai seama într-o zi că ai trăit nu degeaba, ci cu rosturi care nu te-au luat niciodată la rost, decizi să pleci cu fruntea sus, în lumea reală. A celor care își trăiesc realizările și eșecurile în frigul de afară, nu în căldura din case în care domină minciuna.
Te iei singură la rost pentru toate momentele în care ai plâns de dorul vreunei iubiri care ți-a scăpat printre degete pentru că nu ești la fel de experiementată în a păstra iubiri care nu duc nicăieri, cum ești de experimentată să colecționezi eșecuri care duc la salvare.
Decizi să te salvezi de bărbați indeciși, de iubiri trecătoare, de finaluri cu semnul întrebării și cu despărțiri de gradul 3.
Cred că fiecare dintre noi a plecat într-o zi la cules de povești de pus la presat. Între file de gând mai degrabă, până ce deveni-v-or file de cărți din care alții vor învăța să trăiască frumos și curat.
Sunt una dintre cele ce-au decis că cele mai frumoase povești se scriu pe suflet și de acolo le va citi numai cine îl are. Cine nu, nu merită nici să citească titlul.
Vine o zi, în viața fiecăruia din noi, când nu ne mai regăsim în nimic din ceea ce am fost. Am crescut sau ne-am demodat, fiecare judecă după cum a învățat.
E timpul să mă hrănesc din mine însămi, așa cum v-am hrănit pe voi din cuvintele mele. Aici. Fi-vor alte locuri prielnice poveștilor despre mine și tine, femeie care te-ai regăsit aici sau care ți-ai odihnit sufletul în colțul acesta de vatră.
Unele dintre voi m-ați căutat să vedeți cum trăiesc cu foștii voștri, cum mă iubesc ei și cum nu v-au iubit pe voi sau cum i-am iubit eu și nu ați știut voi să-i iubiți. Nu sunteți nici de judecat, nici de admirat. Toate au vremea lor! Și toate pe lumea asta au rostul lor.
N-am înțeles niciodată cum stă treaba cu căutatul actualei iubite a fostului meu, căci n-am fost niciodată interesată de trecutul pe care, neștiind cum să-l trăiesc, l-am înnegrit și apoi am văzut că devenind prezent pentru alta, ea îl trăiește frumos cu bărbatul pe care eu l-am părăsit.
N-am să caut răspunsuri întrebărilor pe care nu vreau nici să le formulez. Femeile sunt, în speță, naive, haine și crude unele cu altele. Când ar fi așa ușor să fie sincere cu ele însele!
Pentru voi, cele ce m-ați îndemnat să continuu a scrie pentru că reușesc să vă spun poveștile pe care voi nu puteți să le „dichisiți” așa, am creat în sufletul meu o parte de liniște unde vă aștept, din când în când, la o cafea cu lapte. Mie să-mi puneți multă miere. În lapte, căci cafeaua mă agită:).
Arunc zarul, femei frumoase, buchetul încă nu l-am gândit! 🙂
Pe Monica o găsiți și aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
