„Tehnologia e simplă, noi suntem complicaţi” îmi spusese, la un moment dat, cineva într-o discuţie care nu se dorea deloc filosofică, deşi, inevitabil, alunecase pe această pantă. Pornisem de la clasica deja „confruntare” dintre femei şi bărbaţi şi capacitatea acestora din urmă să ne înţeleagă. Dincolo de ironiile greu de evitat în astfel de discuţii, subiectul era destul de serios, cât să ne ocupe toată după-amiaza şi să ne permită să-l dezvoltăm în direcţii poate, aparent, fără legătură.
– Păi da, orice aparat, cât ar fi el de complicat, până la urmă are instrucţiuni de folosire. Plus că, nu numai că este conceput de om, dar este conceput în aşa fel încât să fie cunoscut, înţeles pe deplin şi utilizat în consecinţă. Astfel, el devine simplu. În schimb, oricât de deplasată ar fi comparaţia, femeile sunt absolut imposibil de „descifrat”, uneori, inclusiv în relaţiile intime. Şi nu o spun pentru că sunt un bărbat frustrat, depăşit de eşecuri în relaţiile personale şi care găseşte de cuviinţă să dea vina pe parteneră sau pe ceva din exterior, doar ca să-mi justific mie însumi nereuşitele. Nu, o spun şi din punct de vedere medical.
JD Salinger scria că “trupul unei femei este precum o vioară; este nevoie de un muzician extraordinar pentru a cânta cum trebuie la ea.”
Până şi Emmanuele Jannini, de la Universitatea din Roma Tor Vergata, a spus odată că „Suntem capabili să ajungem la lună, dar nu ne putem înţelege propriile trupuri”. De exemplu, ştim de ce orgasmele sunt atât de plăcute? Cum de o femeie poate experimenta orgasmul multiplu? Există, într-adevăr, „punctul G”?
Se pare că la noi, la bărbaţi, e totul mai la îndemână (degeaba râdeţi, că nu am făcut niciun apropo), erecţie, stimulare, orgasm şi… asta e. Pe când la femei, distanţa dintre dezastru şi extaz este dată de măiestria atingerilor…
– Şi nu numai, scuză-mă că te întrerup, nu mă pot abţine eu, oarecum intrigată de sinceritatea sa, dar nu degeaba se zice că principalul organ sexual este… creierul. Deşi femeile şi bărbaţii experimentează diferit sexul, Barry Komisaruk de la Universitatea Rutgers din New Jersey a demonstrat că, în timpul unui orga*m, activitatea neuronală este similară la bărbaţi şi la femei. În timpul orga*mului, toţi centrii sunt activaţi simultan, aşa că este greu să se analizeze diferenţiat zonele din creier, însă, se ştie, că, de exemplu, există o regiune a creierului cu deosebire implicată în proces – cea responsabilă cu secreţia dopaminei. Am citit că şobolanii de laborator aleg dintre mâncare şi stimularea electrică a acestei zone a creierului, pe cea dintâi, fiind capabili să moară de foame. În afara orga*mului, doar cocaina, amfetamina, cafeina, nicotina şi cicolata mai acţionează asupra acestei zone.
Citiți și Tehnologia orgasmului
– Ok, suntem la fel, dar nu prea, îmi ia el vorba din gură. Imediat după orga*m, creierele noastre reacţionează diferit. În timp ce creierul bărbaţilor devine imun la orice stimuli sexuali, cel al femeilor rămâne receptiv, ceea ce explică şi capacitatea voastră de a experimenta orga*mul multiplu. Şi nu numai, s-a demonstrat, în cadrul aceloraşi studii despre care vorbim, că la bărbaţi există o singură cale de transmitere a senzaţiilor de la organul sexual la creier, pe când la femei sunt trei sau patru. În plus, la femei există orga*mul clitoridian şi orga*mul vaginal, cel dintâi fiind mult mai uşor de atins (chiar şi fără stimulare vaginală), de aici şi importanţa clitorisului căruia, până în secolul al XVI-lea, nu prea i s-a dat importanţă.
– Doar nu o să îmi spui şi ce e clitorisul. Oricine ştie că este o structură anatomică de dimensiuni reduse, poziţionat la distanţă de un centimetru aproximativ de vagin şi responsabil cu „ încântarea femeii”, după cum scria în 1559 în cartea sa „De re anatomica” Realdo Columbo. Însă, după aceea, importanţa sa a fost minimalizată şi de-abia în secolul XX Sigmund Freud a revenit asupra sa prin afirmaţia că inabilitatea unei femei de a experimenta orgasm vaginal denotă imaturitate psihosexuală. Mă rog, părearea lui…
– Da şi de aici neumărate controverse pe tema asta: fără clitoris ar fi posibilă experimentarea orgasmului? Asta înseamnă că femeile care nu au orgasm vaginal (30%-40% aproximativ) sunt cumva inferioare celorlalte? Este orgasmul vaginal posbil doar pentru anumite femei, să le spunem, „privilegiate”?
– Să nu exagerăm! simt că sunt gata să-l iau de guler, dar mă potolesc repede şi încep să îi explic.
Nu vreau să intru în detalii „tehnice” care te-ar putea plictisi, dar conform cercetărilor lui Barry Komisaruk şi ale lui Beverly Whipple, stimularea vaginală împiedică transmisia durerii. În plus, femeile cu leziuni pe măduva spinării, care nu puteau simţi stimularea clitoridiană, au avut orga*me prin stimulare vaginală, acesta fiind cea ma bună dovadă că acest tip de orga*m chiar există! Explicaţia rezidă în faptul că nervii vagi, care sunt situaţi în afara măduvei spinării, sunt reposnabili cu transmiterea sezaţiilor de la vagin la creier. De altfel, femeile descriu diferit organsmul clitoridian (localizat), faţă de cel vaginal (profund, implicând întregul organism). Astfel, dacă diferiţi nervi sunt responsabili de transmiterea senzaţiilor din diferite zone ale organelor genitale feminine către creier, sunt anumite zone ale vaginului mai sensibile decât altele?
– Ştiu unde baţi. Faimosul punct G! Poveşti!
– Să vedem, s-o luăm cu începutul… şi nu mă mai întrerupe, îl apostrofez. La începutul anilor ’80, termenul a fost inventat de către obstetricianul german Ernst Gräfenberg. Încă din anii ’50 el a descris o zonă erogenă situată pe peretele din faţă al vaginului, străbătută de o compexitate de vase de sânge, terminaţii nervoase şi resturi ale prostatei, sugerând că o minoritate (mai ales femeile cu muşchi pelvici puternici) poate experimenta orga*me fantastice odată cu stimularea acestei zone, incluzând şi eliberarea unei mici cantităţi de fluid care nu este urină. Desigur că a început nebunia, căutarea acestui punct miraculos fiind adesea infructuoasă. Ba, mai mult, unele feministe au mers pe ideea că asta nu este decât o invenţie menită să mute accentul pe penetrarea vaginală, după ce atenţia fusese pusă, în timpul revoluţiei sexuale din anii ’60-’70, pe clitoris. Adevărul este că ai puţină dreptate, totuşi… Dovezile despre existenţa punctului G nu sunt foarte solide. Mai mult, încă există discuţii în legătură cu o corectă delimitare şi denumire a zonelor din interiorul organelor genitale feminine. Dar nu e o invenţie! În 2008, un studiu a demonstrat că există diferenţe anatomice între femeile care pot experimenta şi cele care nu pot experimenta orga*me vaginale. În cazul celor dintâi, s-a identificat la o scanare cu ultrasunete prezenţa unei zone de ţesut mai îngroşate în spaţiul dintre vagin şi uretră.
– Mă rog, în concluzie, miraculosul punct G rămâne un mister.
– Corect. Denumirea sa implică o structură concretă care există sau nu există, dar, până acum, nimeni nu a reuşit să descrie o astfel de structură ca fiind un punct.
– Bine, şi dacă nu e un punct, atunci ce e?
– Păi… se pare că este însuşi clitorisul. Unele studii cu ajutorulul RMN-urilor au scos la iveală faptul că structura clitorisului este una destul de mare – de aproximativ 9 cm, semănând oarecum cu un os iadeş. Un capăt iese în afara vaginului, iar celălalt se află în plevis, pe lângă uretră. Unii cercetători nu s-au sfiit să îl compare cu un penis cu două capete!, întrucât atât clitorisul, cât şi pensiul provin din acelaşi tip de ţesut embrionar (ca o umflătură, denumită tubercul, în primele stadii ale sarcinii). Există însă diferenţe de reacţie, întrucât pensiul nu creşte ca răspuns la hormoni precum testosteronul odată încheiată pubertatea, pe când clitorisul o face. De asemenea, vaginul răspunde şi la estrogen, ceea ce explică răspunsurile sexuale diferite ale femeilor de-a lungul vieţii lor.
– Este destul de clar că dimensiunea şi locul clitorisului influenţează producerea orga*melor în timpul penetrării. Toate studiile realizate conduc la ideea că există mai multe căi prin care femeile ajung la orga*m – stimulare vaginală, clitoridiană sau cervicală sau chiar… combinate. Dar ce se întâmplă cu femeile considerate „frigide”?
– Pentru ele, studiile au un singur răspuns: experimentarea. De asemenea, este important nu numai să le placă actul sexual în sine, ci şi autocunoaşterea, a ceea ce sunt astăzi pentru că mâine situaţia se va schimba. Corpul femeii nu este o maşină, care să răspundă mereu la fel aceloraşi tipuri de stimuli. Este o minunată alcătuire de senzaţii şi trăiri pentru care nu doar stimulrea sexuală conduce către orgasm, ci şi implicarea emoţională. Asta ca să ştii, că degeaba stăpâneşti anatomia, dacă nu ştii nici măcar atâta lucru despre femei.
Cumva, cu această lungă discuţie i-am dat dreptate, aşa e, suntem complicaţi (mai ales, complicate), dar asta nu înseamnă că suntem imposibil de „acordat”.
(sursă informaţii aici)
Citiţi şi
Înainte, orgasmul avea reputația că rezolva orice problemă. Acum e mersul pe jos :)
Emma Thompson: “Îi pasă cuiva dacă femeile de vârstă mijlocie au vreo satisfacție sexuală?”
Tainele sexului protejat: mituri și metode contraceptive
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
