„Totul este limbaj. Ascultă!”

6 October 2015

Probabil că mulţi dintre voi deja au auzit de metoda ESPERE® (Energie Specifică Pentru o Ecologie Relaţională Esenţială), care constă într-un sistem teoretico-practic, dezvoltând concepte şi instrumente proprii, în fapt, o pedagogie a comunicării, o metoda vie, accesibilă tuturor şi uşor de aplicat în viaţa de zi cu zi. Scopul comunicării relaţionale prin Metoda ESPERE® este îmbunătăţirea calităţii relaţiilor inter-personale din toate domeniile vieţii. Această metodă este rodul mai multor ani de cercetare şi experienţe în domeniul psihologiei şi al sociologiei al lui Jacques Salomé – psihosociolog, formator şi scriitor francez. În spiritul ESPERE®, acesta dă verbului „a comunica” sensul de „a pune în comun”, tocmai pentru a înţelege că trebuie să fim co-autori responsabili ai relaţiilor noastre.

Unul dintre membrii fondatori ai ESPERE Internaţional, (al cărui preşedinte a fost până în 2009) este şi specialistul şi formatorul în Comunicare Relaţională prin Metoda ESPERE®, Aleth NAQUET, care a fost formată, la rândul său, chiar de către autorul metodei, Jacques Salomé. Aleth Naquet a format şi iniţiat mai multe grupuri de specialişti şi a susţinut numeroase conferinţe şi workshopuri pe teme de comunicare relaţională, iar luna aceasta se va afla la Bucureşti pentru a susţine în perioada 24-25 octombrie workshopul „Totul este limbaj. Ascultă!”.

vizual totul este limbaj. Asculta

Fie că este vorba de cuvinte, emoţii, limbaj non-verbal, gesturi sau comportamente atipice, persoana din faţa ta comunică şi se comunică pe sine. Dar pentru a putea susţine un dialog real este nevoie ca toate aceste informaţii să fie receptate şi înţelese corect, iar asta nu se poate decât… ascultând! Iar obiectivul workshopului este exact acesta – de a te ajuta să înveţi să asculţi şi să te asculţi pe tine însuţi, să ai relaţii vii, sănătoase cu cei din jurul tău, să elimini frustrările şi emoţiile negative şi să-ţi îmbunătăţeşti comunicarea şi, implicit, relaţia cu familia (partener de viaţă, copii), dar şi cu cei din jurul tău, inclusiv colegi şi şefi. Practic, să înveţi să transmiţi mesaje clare şi să receptezi corect mesajele pe care le primeşti, indiferent de canalele de comunicare utilizate (uneori, mai multe simultan).

Workshopul se bazează, aşadar, pe medoda ESPERE® şi este deschis tuturor celor care doresc să re-înveţe cum să comunice şi să dezvolte relaţii autentice, benefice cu persoanele din jurul lor; se va defăşura într-o manieră dinamică şi interactivă, fiind asociate momente didactice cu momente de punere în practică, plecând de la întrebările, trăirile şi contribuţiile personale ale participanţilor.

Teme abordate vor fi structurate astfel:

1. Procesul de ascultare activă – trecerea de la ascultarea deschisă (centrată pe celălalt), la ascultarea activă (care permite celuilalt să comunice cu sine) pentru a se îndrepta spre o ascultare participativă (cea care permite celuilalt să se audă).

2. Ascultarea sensului („totul este limbaj”) limbajului verbal şi infra-verbal; comportamentelor atipice; simptomelor; bolilor şi accidentelor.

3. Trecerea la relaţia de însoţire – a deveni un agent al schimbării şi a-l ajuta pe cel din faţa noastră: în comunicarea cu celălalt şi cu el însuşi, în relaţiile sale semnificative, în capacitatea sa de a ieşi din nişte sisteme relaţionale blocante. Practica terapiei relaţionale – a permite persoanei, printr-un ansamblu de gesturi, cuvinte, atitudini şi o ofertă relaţională să restabilească legătura cu starea ei disfuncţională, cu tratamentul, anturajul ei şi cu ea însăşi.

Workshopul „Totul este limbaj. Ascultă!” este organizat de Centrul ADRES (Franţa), Centrul de Dezvoltare Personală AMANESER (România), cu sprijinul deosebit al lui Jacques Salomé, creatorul metodei ESPERE®. Participarea la lucrările sale resupune obţinerea unei atestări internaţionale.

Taxa de participare este de 190 euro achitaţi în lei la cursul BNR din ziua efectuării plăţii. Plata se poate realiza fie cash la sediul AmaneSer, fie prin virament bancar în contul RO94BACX 0000 0006 0560 6000, deschis la Unicredit Bank, pentru SC Amaneser Training SRL. Facilitaţi de plată: 190 euro cu plata în rate (ultima rată va fi achitată până pe 20 octombrie 2015).

În taxă sunt incluse: participarea la program, suport de curs, atestat de participare recunoscut internaţional, traducere (română – franceză, franceză – română) pe durata întregului program, 2 pauze de cafea.

Workshopul se desfăşoară la Uzinexport Business Center, Bv. Iancu de Hunedoara 8, Sect. 1, pe 24 şi 25 octombrie 2015.

Detalii şi înscrieri la: Centrul de Dezvoltare Personală AmaneSer, e-mail: amaneser@amaneser.ro, AlethNaquetInRomania, Tel: 021/327.54.45 / 0723.396.368

 „Când se instalează tăcerea cuvintelor, cel mai adesea, se trezeşte violenţa suferinţelor. Tot ceea ce nu poate fi spus în cuvinte, poate fi strigat cu ajutorul trupului nostru.”

Jacques Salomé



Citiţi şi

Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)

Un kilogram de… bucurie, vă rog!

Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro