De la o vreme, țigările începuseră să aibă un gust metalic. Le strivea una după alta, pe marginea groasă a scrumierei, metodic, ca nu cumva să rămână nestinse. De multe ori, ăsta și era singurul interval între o țigară și alta. Aștepta, fără să știe cu exactitate ce. Se trezea dimineața devreme, exact la aceeași oră la care obișnuise să se trezească în ultimii douăzeci de ani. Numai că acum, nu se mai grăbea nicăieri. Se pensionase, băiatul o suna de undeva de departe, cu o oarecare regularitate, însă era altceva… El nu mai era acolo.
Privind în urmă, știa cu precizie unde și când anume greșise. Toate zilele ei, în ultimele decenii, fuseseră ordonate în jurul altora. În tot timpul acesta, aproape că nu trecuse zi în care să nu-și dorească timp liber. Nu avusese vreme să se întrebe ce ar fi făcut cu el. Și-l dorea și atât. Acum știa că nu-ți poți dori ceea ce n-ai avut ori ai avut prea puțin, prea sporadic, pentru simplul motiv că n-ai ști ce să faci cu acel ceva. Își imaginase de sute de ori, poate, cam cum va arăta timpul ei liber. În niciuna dintre fanteziile ei, însă, timpul liber nu se arătase așa de monstruos precum era acum, când îl avea din plin. Își imaginase că va citi mult. Acum, însă, își plimbă degetele pe cotoarele cărților din bibliotecă, alege câte una, se plictisește repede, o lasă, aleargă către alta. Cine și-ar fi putut închipui că până și lectura are nevoie de exercițiu, practicat constant… Își imaginase că va lenevi în pat până la ore târzii. Cu toate astea, de pe la 8 dimineața, i se pare că patul ei confortabil se transformă într-o cămașă de forță. Trebuie să se ridice, altfel riscă să se sufoce. Credea că va călători. Se imaginase adesea pe pârtia de schi iarna, pe plajă vara… Acum abia ajunge într-un loc că și simte nevoia să plece către nicăieri. Își dorește să fie undeva, însă, de îndată ce ajunge acolo, vrea să se întoarcă în locul din care tocmai plecase. Visase că se va odihni mult, că va dormi bine… Somnul ei își pierduse, însă, din voluptate, în chiar ziua în care s-ar fi putut bucura de el oricând, oricum, fără limite.
Dacă ar fi urcat în mașina timpului și s-ar fi întors cu câțiva zeci de ani în urmă, un singur lucru ar fi schimbat. Ar fi făcut în așa fel încât să aibă timp liber. Ar fi gătit mai puțin, ar fi spălat mai puțin, i-ar fi consolat pe ceilalți mai puțin… În felul acesta, ar fi știut acum ce să facă, cum să administreze orele nesfârșite pe care le are, zilele în care e doar cu sine însăși și nu-și găsește locul. Fuseseră vremuri când avusese pasiuni năucitoare care ar fi putut-o ține ocupată zile în șir. Fuseseră vremuri când mintea ei putea fi preocupată de idei cărora le acorda ore bune. Vremurile acelea trecuseră. Perversitatea trecerii lor era tocmai că dispăruseră treptat, în așa fel încât ea nici măcar nu sesizase, în așa fel încât ea nu se putuse opune. Ele trecuseră cu naturalețea lucrurilor firești și i se păruse că așa trebuie să fie. Dacă ar fi avut timpul ei, atunci, ar fi sesizat ceea ce acum era clar: că întreaga ei existență era ordonată în jurul altora, că din ce în ce mai puține gânduri erau despre ea, că își externalizase viața și o făcuse având conștiința că face un lucru util.
Devenise acum asemenea soacrei pe care o detestase din momentul în care o cunoscuse. Din dorința de a fi utilă și, de la un moment dat încolo, pentru că numai asta știa să facă foarte bine, ajunsese sufocantă. Privea adesea în jur și vedea în ochii fiului ei exact aceeași privire pe care o avusese ea, după căsătorie: privirea celui care își simte spațiul invadat, privirea celui care nu mai poate respira adânc, liber, descătușat.
Acum, în apartamentul ei, încearcă să găsească drumul către vechile pasiuni. Se reapucase de pictat. Numai că, așezată la fereastră, în fața șevaletului, simte nevoia să se ridice constant, să pună ceva pe aragaz, să pregătească un ceai, să așeze rufele în mașina de spălat, să spele la nesfârșit ceștile de cafea. Plimbările ei prin parcul din centrul orașului se desfășoară mereu în ritm alert, de parcă are o groază de lucruri de făcut și nu-și poate permite să piardă timpul. Pe la mijlocul parcului, realizează că merge prea repede și că, de fapt, nu are o destinație precisă, nu trebuie să ajungă undeva anume. Cu toate astea, continuă să meargă în același ritm.
Întâlnise un bărbat alături de care se simțea bine. Nu era vorba de cine știe ce pasiune fizică, deși simțea lucruri pe care, la vârsta ei, nu le mai crezuse posibile. O vreme ieșiseră împreună, se vizitaseră, fuseseră la film amândoi. Însă, ritmul vieții lui avea ceva neliniștitor în el. Se scurgea lent; bărbatul avea obișnuința contemplării… savura în liniște chiar și momentele de rutină cotidiană. Îi plăcuse asta; era, de fapt ceea ce-și dorise pentru ea însăși. După un timp, însă, liniștea lui, liniștea lor ajunsese s-o neliniștească pe ea. Își dorea să piardă timpul astfel, însă, de undeva, din adânc, revenea agitația ultimelor ei decenii. Nu mai știa să nu facă nimic, își pierduse exercițiul contemplării, orice formă de inactivitate trezea în ea o stare de nervozitate. Încetase să-l mai sune, încetase să-l mai vadă. Îi răspundea la telefon, din ce în ce mai rar în ultima vreme, și-i spunea invariabil că are ceva urgent de făcut. Închidea telefonul și se prăbușea pe fotoliu câteva minute, conecta, mai apoi, aspiratorul la priză și curăța covoarele, pentru a treia sau a patra oară în acea zi. Nu-și dorea să facă toate astea. În timp ce scotea mâncarea din cuptor, își spunea că se va simți atât de bine când va termina de gătit, că se va bucura de timp liber, de liniște. Când termina, însă, se apuca de șters praful, de spălat baia, de aranjat hainele în dulap. Le făcea pe toate dorindu-și sincer timp liber, un timp doar al ei, doar pentru ea… liniște…
Pe Ovidiu îl găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Decât fericită la Costinești, mai bine în depresie la Monaco
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
