Le vedea şi le auzea pe celelalte femei povestind despre soţii lor, despre gesturile lor de o tandreţe reţinută, de un romatism ofilit, dar, totuşi, gesturi menite să-i transmită consoartei ca „da”-ul de acum 5-7-10 ani mai este încă valabil, măcar aşa, în mare. Şi se minuna.
Şi le invidia. Se întreba cum o fi, oare, să trăieşti primind chiar şi atât de puţin, dar primind? Cum o fi oare, se întreba, să te iubească soţul? Să nu îţi refuze toate îmbrăţişările, toate sărutările, să nu răspundă cu gesturi plictisite sau repezite oricărei încercări, subtile sau directe, de apropiere caldă? Nu ştia şi nici imaginaţia, cândva aprinsă şi îmbelşugată, nu o ajuta prea mult. Parca s-ar fi deschis o gaură neagră, un hău fără posibilităţi de materializare a niciunui gând, a niciunei fantezii, nimic în legătură cu căsnicia lor. Şi chiar şi aşa, continua să se întrebe unde o fi fugit înflăcărarea cu care el o arunca pe canapeua lor nouă – primul obiect cumpărat împreună – şi o înăbuşea în sărutări şi îmbrăţişări, copilăreşti, bărbăteşti, nevinovate sau insinuante, amestecate, într-un avânt pe care doar bucuria din ochii lui larg deschişi îl mai egalau în intensitate. Totul se topise în pulberea rutinei. A nenumăratelor alte obiecte cumpărate împreună care s-au adunat şi s-au întrepătruns şi care le-au construit încet senzaţia de acasă, toate urmând canapelei lor roşii – un colţar primitor şi discret, căci, Doamne, câte ar fi avut de povestit, dacă ar fi putut…
Însă, pe măsură ce se umplea casa, li se golea sufletul. Şi sigur nu aşa trebuia să fie. Sigur, nu ăsta a fost visul lui. Oare când l-o fi abandonat? Când o fi început să accepte această realitate rece? Şi, la urma urmei, întrebarea supremă – de ce nu o părăsea? Nu aveau copii, să zici că s-ar fi agăţat de ideea de paternitate la foc continuu…
De curând, însă, acestor întrebări fără şir şi fără răspunsuri li se mai adăugaseră alte câteva. Mai corect formulate, căci erau la adresa ei însăşi de această dată: De ce continua ea să stea în relaţie? De ce nu făcea ea nimic radical pentru a-şi salva căsnicia? Şi cum întrebarea potrivită îşi conţine pe jumătate răspunsul, odată ajunsă în acest punct critic al interogării propriului suflet, se hotărî: Va face o nebunie menită să-i trezească amintirile cele mai vechi, cele mai dragi, cele după care ea încă vărsa în secret lacrimi pe patul lor matrimonial uscat şi înfrigurat. Va fi un gest încărcat de semnificaţii, iar dacă el nici acum nu îi va pătrunde sensul şi nu se va trezi din amorţeala asta găunoasă, atunci este clar: următorul pas îl va face numai într-o singură posibilă direcţie, în aceea care presupune ca lucrurile cumpărate împreună să-şi decidă doar un singur proprietar, ori el, ori ea, căci nici varianta tăierii lor în două – cum citise că a făcut cineva – nu i se părea potrivită. În fond, şi despărţirea ar fi trebuit să fie tot ternă, aşa, în ton cu ce devenise relaţia lor. Însă…
Însă până atunci mai era poate… o eternitate. Mai întâi avea s-o facă. Aşa că îşi luă liber într-o zi şi se apucă de… redecorat. Nu avea nicio cameră în plus, drept care umplu dormitorul până la vârf cu toate lucrurile comodităţii şi înstrăinării lor. Scoase toate mobila aia modernă şi minimalistă, scoase şi covorul şi, în locul lor, aduse, ca pe vremuri, teancurile de cărţi, direct pe podea. Lăsă în sufragerie numai colţarul lor roşu de la Elvila, cumpărat cu iubire, martor de încredere al atâtor nopţi aprige care acum se cereau atât de imperativ reeditate. Şi cum dormitorul era deja burduşit, nu le mai rămânea decât să doarmă aici, pe canapea, în cel mai rău caz, spate în spate, deşi ea era convinsă că magia retrăirii gesturilor iniţiale va fi în stare să-i reaprindă şi lui fitilul dorinţei.
Iar dacă nu şi nu, atunci era clar: după divorţ, canapeaua rămânea la ea. El va fi dovedit deja că nu o mai merită.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
