– Ce faci?
– Mor cu ăla de la semafor. Hai, mă, odată cu pedalele alea…
– Ce facem după ce lăsăm copilu’?
– Ce să facem? Io merg la birou. Te las la bancă?
Vara e pe trecute, școlile au început, traficul e așa cum îl știm. Nu îmi dau seama unde sunt, unde a dispărut toamna. Nu toamna de supermarket, toamna de consum, toamna aia de griji și gânduri cu frig. Mie mi-e dor de toamna cu cald, de toamna cu arome de cafea în pulover subțire, de toamna cu “acoperă-mi inima cu ceva”.
Undeva, nu știu pe unde, s-a pierdut “răgazul”, s-a pierdut așezarea, s-a încâlcit amiaza și marea e parcă puțin mai rece. Mi-aș dori să fiu pe plajă, nu la ședința cu părinții, mi-aș dori să fiu la o cherhana, nu la o prezentare cu clienții, mi-aș dori să fiu în șlapi, nu în costum. Sunt la fel de convins că și cei care citesc aceste rânduri acum și-ar dori la fel. Uite, aici voiam să ajung.
Mi-e teamă că nu sunt un bun părinte, mă apasă că, de multe ori, nu mai știu unde e limita în a-ți dori lucruri în doi și a-ți dori lucruri în familie. Unde și cum este făcută delimitarea în emoția mării în doi sau în emoția mării cu găletușă și lopățică. Mai ales cu reducerile astea la cazare, mai-mai să te repezi la mare. Și-aștepți să adoarmă copilul ca să mergi pe balcon să bei un pahar cu vin, că nu poți să pleci din cameră, nu ești nebun să-l lași singur. Și dimineața te ia de proaspăt, ce dacă ai băut toată sticla și te-ai bucurat de stele, că la șapte e călare pe tine, cu colacu-n brațe. “Tati, e rece apa acu’, mai dormi puțin” …Ej’ nebun? Are bateriile schimbate, sunt noi și gata de atac.
Deci, cum facem cu romanțu’? Cum e când n-ai bunici sau părinți la care să-l plantezi câteva zile?
Și uite-așa, mai trece o toamnă. Și, de fapt, îți dai seama că vremurile au rămas doar la tine în cap și încerci să te-adaptezi la cozile de la Cora și la traficu’ de opt dimineața. Și, de la an la an, încerci să te gândești că nu mai e mult și copilu’ crește și poa’ să-și petreacă nopțile și cu prietenii sau, mai bine, cu prietena – că poate stă mai mult cu ea – și când o fi și mai mare poate pleacă chiar câteva zile și el, mai dă-l încolo de copil, că n-o sta numai după fusta lu’ mă-sa, că tu l-ai obișnuit așa, cu cât l-ai cocoloșit, și tot așa, iar cad frunzele, iar pleacă cocorii și combinatu’ nu mai scoate fum la Năvodari și biletele la tratament la pensionari s-au scumpit puțin și nici cu motocicleta nu prea mai merge.
– Ce faci,nu pornești?
– Ba da, mă gândeam….
– Păi, hai odată, întârzie copilu’ la școală…
Bun venit, toamnă! 🙂
Citiţi şi
Singurul 1 Mai de care îmi amintesc
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
