Plouă. Detest ploaia, umbrelele, Londra şi altele asemenea. Mă cam plictisesc, ce-i drept, aşa că astăzi mi-am propus să desfiinţez teoria conform căreia ”dacă îţi doreşti ceva din tot sufletul şi crezi în acest lucru, tot Universul conspiră la îndeplinirea dorinţei tale”. De fapt nu o voi desfiinţa complet, doar o voi readapta. Păi ştiţi cât m-am rugat eu de azi dimineaţă şi până acum să se oprească naibii ploaia asta? Cu toată puterea fiinţei mele şi cu toată energia celulelor din mine. Degeaba, frate!
Cred că, de fapt, Universul e o persoană. Mai multe persoane chiar. Ba nu, toate persoanele. Universul e imaginea clară şi limpede a firii umane. Când îl rogi, când îi ceri, când îl cauţi, când îl strigi, abia îţi răspunde, se uită sictirit la chipul tău de milog şi îţi spune că nu are timp acum pentru prostiile tale. Tu lupţi în continuare, suspini, îi baţi la usă, poate poate s-o îndura şi de sufletul tău. Dar el e de neclintit, se simte important şi te ignoră. Pentru că îi place. Pentru că e sadic. Pentru că în cazul în care ţi-ar da, nu ar mai avea niciun farmec. Ar fi banal, comun, fad.
Trece timpul şi îţi pierzi speranţa. Renunţi la luptă, renunţi să crezi, renunţi să mai astepţi. Nu-ţi mai pasă, nu-i mai ceri nimic. Universul se enervează, nu întelege de ce nu-i mai zbieri seară de seară la geam să-ţi dea. Nu pricepe ce s-a schimbat, se simte neglijat, ignorat, singur. Şi-atunci îţi dă. Îţi dă tot ce-ai vrut de la el, tot ce ţi-ai dorit vreodată, tot ce-ai crezut că o să te facă să te simţi viu. Îţi dă din plin, să te saturi, să dea peste.
Dar e târziu şi ţie ţi-e somn. Eşti obosit şi vrei să fii lăsat în pace. Nu-ţi mai pasă că acum primeşti. Ţi-e indiferent. Nu mai vrei. Nu mai contează.
Universul se oftică şi ce crezi? O să te ţină minte, prietene! Pentru data viitoare când o să îi mai ceri ceva. E un cerc vicios: îi ceri, nu-ţi dă; nu-i mai ceri, îţi dă. Sincronizarea e totul, dar e rară. Momentul ăla de magie, secundele alea minunate în care se aliniază planetele şi tu eşti la locul potrivit, în momentul potrivit. E ca şi cum ai avea o revelaţie, e de nepreţuit, e totul.
S-a oprit şi ploaia. Deci, până la urmă, a funcţionat? Mda, dar cu întârziere.
Aşa-i şi cu viaţa asta. Poate că atunci când cerem, nu e momentul nostru. Poate Universul ştie mai bine. Să-l ascultăm? Să luăm ce ne dă chiar dacă avem impresia că e cam târziu? Eu zic că da. Ştie el ce ştie, nu?
Guestpost by Bianca Deliu
Citiţi şi
Mi-a fost dor și am mai riscat o dată
Ce sunt legile atracției și cum funcționează ele pentru tine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
