Brâncoveanu Constantin,
Domn român
Şi domn creştin,
recitam în şcoala primară plini de patos şi de reverenţă faţă de verticalitatea ultimului mare domn român al Munteniei. Aceste versuri au devenit port-stindardul celor care se înverşunează să refuze dreptul credincioşilor musulmani să aibă o moschee mare. Dar poezia de mai sus ar trebui privită doar prin prismă literară. Poezia nu e istorie. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc nici manualul de istorie nu reflectă exact istoria. Reflectă de fapt viziunea celor care au trăit suficient de mult ca să spună povestea lor.
Iar în cazul de faţă, argumentaţia că Domnitorul Brâncoveanu (recent ridicat la rang de sfânt martir de către BOR) s-ar mânia şi s-ar învârti în mormânt dacă se permite ridicarea unei moschei, să nu uităm, NEFINANŢATE de statul român, pentru acei români de confesiune musulmană am eu dubiile mele că ar sta în picioare. Dacă cineva are minima curiozitate de a trece peste această poezie din care transpare numai verticalitatea şi pioşenia Domnitorului şi să caute prin cele cronici prăfuite s-ar putea să aibă nişte şocuri majore. Brâncoveanu a fost un intrigant, un manipulator, nu s-a sfiit câtuşi de puţin să-şi spolieze poporul pentru a-şi păstra coroana, a jucat duplicitar la vreo patru-cinci capete încercând (genial de altminteri) să se folosească de diferendele între puterile momentului pentru a-şi întări scaunul. Ar fi bine de menţionat că unul dintre capetele de acuzare care i s-au adus de către turci a fost chiar nivelul împovărător al birurilor impuse propriului popor. Atitudine care cred că ar trebui să dea de gândit luând în considerare că venea fix de la beneficiarii unei părţi semnificative din respectivele biruri. Şi nu prea ar trebui să uităm că s-a urcat pe scaun prin cumpărarea funcţiei, tocmai de la Sultanul Înaltei Porţi. Care iar nu e bine de uitat că era exact primul dintre fii lui Allah în bătătura lui. Şi care probabil dacă ar fi ordonat ar fi şi obţinut ridicarea unei moschei lângă biserica lui Bucur. Comportamentul general al Domnitorului până la momentul martiriului e departe de poezia populară.
Da, a ales pentru sine şi pentru membrii familiei moartea, însă o persoană cinică, precum sunt eu, nu se poate opri să nu se întrebe dacă nu cumva un rol însemnat în alegerea respectivă l-a jucat şi pierderea averilor, confiscate de aceiaşi otomani. În definitiv, procesul şi sentinţa nu pot să existe decât în cazul în care Domnul plecase amarnic deja grumazul sub papucul turcesc. Niciun şef de stat suveran nu poate fi arestat în ţara lui şi executat de către reprezentanţii unei alte puteri. Acest tratament este şi a fost permanent rezervat slugilor.
Părerea mea este şi va rămâne că acest ultim gest al lui Vodă Brâncoveanu nu poate fi decodat corespunzător decât cu cheia oferită de ultima mare împărăteasă a Bizanţului: ”purpura e un giulgiu foarte bun”.
Un om care acceptă să îşi spolieze Ţara ca să îşi cumpere scaunul de domnie de la turci nu cred că poate fi invocat ca etalon al moralităţii şi eticii creştine.
Nici implicarea numelui lui Ştefan nu mă convinge că ar trebui anulată construcţia marii moschei din Bucureşti. Şi Ştefan Vodă cel Mare şi Sfânt a închinat în vasalitate Ţara tot aceloraşi turci, considerând după nenumărate bătălii majore şi minore că-s mai de încredere decât fraţii creştini. Lucru care nu minimizează câtuşi de puţin importanţa luptei lui pentru suveranitate, dar ar trebui să pună măcar nişte mărunte semne de întrebare faţă de problema implicării lui în limitarea Islamului.
Însă timpul marilor gesturi a trecut. Dacă înainte strămoşii ieşeau la luptă cu resteie, furci şi topoare, acum se poartă lupta cu porcii. Evident, pentru a sublinia patriotismul personal, vopsiţi anterior în culorile tricolorului.
L-aş întreba şi pe domnul care-şi risipeşte banii pe gesturi dubioase, dar şi pe cei care îl aplaudă în delir, dacă şi cât de patriotic li se pare vopsirea în culorile naţionale a unui porc?
Şi iar aş întreba BOR ce poziţie are în această privinţă. Am văzut şi m-am scandalizat de reacţia promptă de a arunca anatema asupra unor credincioşi care au ridicat vocea împotriva unui preot oarecare. În cazul în speţă, Patriarhul s-a declarat pentru ridicarea moscheii. Am citit cu nespus amuzament un text din care reiese că în ciuda faptului că e puţin adormit întru Domnul, părintele Justin Pârvu l-a excomunicat pe întâi stătătorul Bisericii României într-o limbă română extrem de plină de greşeli şi plină de acuze. Pentru astfel de ofense ce pedeapsă religioasă se impune?
Am constatat cu tristeţe că aripa radicală a credincioşilor a intrat într-un război nimicitor online împotriva Islamului. L-ar interzice, le-ar retrage cetăţenia română acelora care se închină spre Mecca şi nu îşi fac cruce şi i-ar arunca alături de unguri şi evrei afară din ţară. Uitând că porunca de căpătâi a lui Iisus e să îşi iubească inclusiv duşmanii ca pre ei înşişi. Care poruncă mi se pare că îndeamnă la armonie, nu la ridicarea zidurilor pentru Citadela România, dar asta e interpretarea mea personală a Evangheliilor. Şi mi se pare trist că în momentul în care ar trebui să fi ajuns la maturitate, reacţia BOR faţă de vremurile de azi este nu să se dezvolte şi să accepte că nu mai suntem în Evul Mediu, ci preferă să îşi pună singură obrocul peste anul călindarului şi să se încăpăţâneze a rămâne într-un trecut care nici măcar nu îi aparţine. Dacă în şcoală absenţa unei instituţii echivalente Inchiziţiei a fost un motiv de mândrie patriotică pentru mine şi de acceptare a superiorităţii doctrinei ortodoxe, acum bag seama cât se doreşte reînvierea principiilor după care s-a ghidat acest flagel al creştinătăţii.
Nu pot decât să vă şoptesc la ureche că sutienele şi istoria au ceva în comun: deformează realitatea.
Citiţi şi
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
București, centrul cărei lumi? Vedere din capitală
Cât de important e să-ți placă unde locuiești
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
