Avem acces la atât de multe povești despre cum putem să devenim mai buni, mai noi înșine, despre cum putem atrage tot ceea ce ne dorim în viețile noastre, încât ar trebui să ne uităm în jurul nostru și să zărim doar oameni cu vieți perfecte, fericiți de la un capăt la celălalt. Însă în realitate nu e deloc așa. Aș spune că e un pic pe dos, chiar.
Vorbim despre ea și ne-o dorim poate mai mult decât a făcut-o vreodată omenirea sau poate doar mai conștient și mai articulat decât alții. Articulat când spunem că ne-o dorim și complet haotic când trebuie să facem ceva să ajungem mai aproape de ea. Sau să înțelegem măcar cum funcționează și ce înseamnă “a fi fericit” pentru fiecare dintre noi în parte. Pentru că suntem atât de diferiți… Iar când vine vorba despre suflet, definițiile nu se adăpostesc în dicționare.
Am vrea să-i putem da o formă și să o luăm cu noi peste tot, pipăind-o din când în când în buzunarul în care am ascuns-o pentru a ne asigura că e încă acolo și că nu am scăpat-o pe undeva pe drum. Doar avem nevoie de ea pentru totdeauna! Am vrea, pentru că suntem oameni și pentru că cel mai bine ni se potrivesc certitudinile.
Pretindem că știm de ce e nevoie pentru a intra în posesia stării aceleia sublime, dar ne petrecem timpul cel mai adesea căutând-o asiduu decât mândrindu-ne că am fi găsit-o deja. Cum stau lucrurile, atunci? Chiar știm ce e de făcut? Poate n-ar strica să ne întrebăm de ce avem mereu nevoie de o fericire nouă și mai mare, mereu alta, de ce nu mai știm cum să ne bucurăm de lucrurile aparent neînsemnate, dar care dau atât de mult farmec vieții…
Cred că fericirea vine atunci când ai puterea să nu o cauți și înțelepciunea să nu îți ordonezi viața în așteptarea ei. Nu vine niciodată în goană, așa că ce sens ar avea să te apuci să alergi tu după ea? Nu are cum să țină de lucruri, ci mai degrabă de stări. Altfel nu ne-ar mai emoționa gesturile autentice, simple, ci doar cele “scumpe”. Însă o fac. Pentru că înainte de a fi orice, suntem vii și e în natura noastră să ne dorim să simțim viața, nu doar să o consumăm.
Mai cred că nuanța care face diferența ține de perspectivă. Contează unde privim atunci când suntem în căutarea fericirii. Privim foarte departe sau aproape, în sus, în jurul nostru, peste umăr? Indiferent încotro ar vrea să ne alerge privirea, răspunsul nu e niciodată acolo.
Pentru că nu de acolo începe fericirea. Dacă vrem să începem de undeva trebuie să ne uităm într-un singur loc: înăuntrul nostru…
Guest post by Monica Tarcău
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
