Şi cu anii mei trecuţi de’a’n p_lea ce să fac, mamă?

20 August 2015

luminița popescu nouăAh, mamă, cât de mult te-am ascultat, cât de cu sfinţenie!

”Nu răspunde, fata mea, fii supusă!” Şi eram pentru că, nu-i aşa?, ”Capul plecat sabia nu-l taie.”

”Rabdă, rabdă maică, eu cum am răbdat!?” Aşa, mamă scumpă, aşa am făcut, pentru că, nu-i aşa?, ”Întoarce şi celălalt obraz.”

”Să fii în rând cu lumea, draga mea!” Sunt, sunt, bună mamă, pentru că, nu-i aşa?, ”Până când moartea ne va despărţi.”

Suntem femei de România, mamă, cum să nu? Femei cu frică de Dumnezeu, femei cu bărbaţi ce n-au legănat în viaţa lor o noapte şi n-au călcat în vecii vecilor cămăşi. Suntem puternice, mamă, am luat calul de hăţuri şi: ”Dă-i bătăi, tataie! Zi de zi: fă, fă, fă, fă! Că trebuie.”

Dacă nu-ţi convine ceva, treci mai departe, lasă de la tine, mână înainte. Vrei să spui ceva? Mai bine lasă, poate altă dată, acum nu este timp.

Te-a înşelat bărbatul? Lasă, ardă-l focul, că nu i s-a ros. Ştii, sunt multe care ţi-ar lua locul că e chipeş spurcăciunea şi haina militară, maică, iiiha!, toate fetele-s moarte după haina asta.

-Lasă maică, când n-o mai putea şi-a ieşi la pensie, o să aveţi o viaţă liniştită.

-Da, mamă? Şi cu toţi anii mei trecuţi de’a’n p_lea, ce să fac?

-Hei, hei, Luminiţa, vorbeşte frumos! Eu cum te-am învăţat?

-Scuze mamă, nu mai spun!

Ştii mamă? Eu mi-am învăţat băieţii să facă curat, să calce şi chiar să facă clătite. Dacă ai şti ce clătite bune face Andrei!

Tazio Secchiaroli

©Tazio Secchiaroli

Poate nora mea va spune vreodată: ”Să trăiască mă-ta că te-a învăţat!”

Da, i-am învăţat să spună: ”Săru’ mâna pentru masă!”, ”Iartă-mă!”, că eu tare am tânjit după o vorbă bună, mamă.

Eeee, ştiu, vorba bună nu ţine de foame, scumpa mea mamă. Dar o vorbă bună te poate ridica din fundul Iadului, să ştii.

De multe ori am plâns, măicuţa mea. Chiar odată, la telefon, mi-ai spus: ”Iartă-mă că te-am crescut aşa.” Eu plângeam cu sughiţuri că mă săturasem de toate şi-mi venea să crap fix atunci, când îţi povesteam câteva din nefericirile mele.

Am un plan, mamă. Planul meu e să uit tot ce m-ai învăţat. Voi avea mândrie, DA, MÂNDRIE!

Voi avea VOINŢĂ. Nu voi mai avea răbdare! Nu voi mai lăsa să-mi treacă viaţa fără CLIPE.

Ce spui de asta, draga mea mamă? Am voie, la 39 de ani, să nu te mai ascult? Poate am să trag şi dintr-o ţigară aşa cum văd în filme că fac femeile care ştiu ce vor. Poate am să beau vreodată mai mult vin roşu decât e necesar. Poate nu am să mai răspund la telefoane atât de prompt. Poate nu am să mai fug prin ploaie la farmacie pentru nimeni. Poate nu am să-mi petrec după-amiezile în bucătărie. Poate nu am să mai pun zarzavaturi.

Uite ce e, mamă: de azi înainte, las viaţa să vină la mine şi dacă vor veni câţiva să-ţi spună, vezi Doamne: ”Luminiţa nu mai face ce trebuie”, matale, mamă, să le spui: ”Hai, sictir! Luminiţa face ce vrea. Eu am crescut-o să fie liberă şi fericită.”

Ah, ce-aş bea o bere cu matale, ca fetele!

Pe Luminiţa o găsiţi întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Aurul dacic pe apa zâmbetului

Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)

Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. ella / 26 April 2017 12:56

    Eu stiu o poveste a unei femei ce mereu fugea in lacrimi la mama, sa se planga, ca o bate, ca o injura, ca nu face nimic in casa, si mama avea mereu un singur raspuns:”lasa mama ca are casa cu etaj”, azi asa, maine la fel, si intr-o zi a cazut femeia, sau s-a aruncat in gol de la balconul casei cu etaj, pai suna dur dar astfel de mame nici cel putin inmormantarea fiicelor nu si-o mai merita.Asa se traieste in Romania, mai ales pe la tara,ca si in orasele mici, prejudecatile sunt inca bestii ce musca din asa zisa familie traditionala, incat unele au mers pe calea mamelor lor pana s-au distrus, altele au fugit prin Italia sa faca prostitutie, exista unele la mijloc, mai norocoase pur si simplu, sau mai bataioase pt viata lor si a copiilor.Culmea este ca aceleasi mame daca au si un baiat, el este lumina ochilor ei, el este printul, lui trebuie sa i se faca, sa i se dea, sa i se ierte, asa ca judecati, unde merge societatea romaneasca atat cat mai este , cu aceste mame, sunt inca destule ! cand vom avea si noi exercitiul demnitatii ? si daca mama e atat de ignoranta cu fiica ei, ma intreb retoric, scoala unde este? A scuze la scoala sunt profesoare tot acele mame, carora chiar nu le pasa de sufletul; si educatia fiicelor lor.Asa ca raul tot de la femeie pleaca, si cum spunea aici cineva…”capul plecat…” doar niste zicale tampe menite sa-ti fure personalitatea si dezvoltarea atat de necesara azi a sinelui.Pana la urma nici nu inteleg, de ce aceste mame vor sa-si vada fiicele suferind, asa cum au suferit si ele? sa fie gelozie? caci de iubire nici vorba, cand vrei neaparat sa-ti tii fiica in aceiasi drama pe care deja tu ai trait-o? chiar nu ai invatat nimic din ea, sau frustrul a foast atat de mare incat musai propria-ti fiica sa o retraiasca dintr-o razbunare inconstienta? nu e trist, e chiar un flagel, dar…cine sa le deschida ochii?fie fiicelor, fie mamelor?Ar fi necesare campanii puternice , in care desigur cele traumatizate ar trebui tratate medical chiar.Dar de unde bani?Nu avem noi pentru autostrazi si spitale, dar pentru asa ceva insignifiant, de unde? poate s-ar implica biserica, in acest fenomen, daca nu ar fi preocupata de imaginea prefericitilor incrustrate in clopote! Ramanem unde suntem si luam o zicala in brate : “Doamne fereste de mai rau…”

    Reply
  2. Andreea / 9 October 2016 18:35

    Cate dintre noi au ascultat-o pe mama? Putine, va spun eu.

    Reply
  3. luminita / 28 May 2016 23:34

    Mie imi pare rau…. ca nu mi-am ascultat Mama la timpul potrivit, de-as fi ascultat de ea, multe nu sa-r fi intimplat…iar acum este imposibil de schimbat ceva…din pacate.

    Reply
  4. Tia / 14 May 2016 14:37

    Daca vrem sa nr salvat trebuie sa I luam si pe ei cu noi :))))))))))))))))
    Sunt si ei niste suflete:))))))))))))))))))))))

    Reply
  5. kitana / 10 March 2016 13:52

    Din fericire parintii mei ne-au crescut liberi, ne-au lasat putere de decizie de mici. Asa am devenit responsabili….

    Reply
  6. George / 8 January 2016 21:29

    Genial zis !

    Reply
  7. mishu / 7 December 2015 22:14

    Este de fapt “capul plecat sabia nu-l taie, dar nici nu vede lumina soarelui”.
    nu-s de acord nici sa stai 20 de ani la locul tau si pe urma s-o dai in partea cealalta, sa recuperezi toate cele nefacute…
    trebuie sa discuti, sa vezi ce sanse ai cu celalalt. iar daca ramai orice ar fi sa iti asumi, iar apoi daca te razgandesti s-o faci fara ura, ca iti faci rau si tie insuti.
    va doresc numai bine!

    Reply
  8. rakita tudorita / 5 September 2015 15:14

    Rai cu rau ….dar mai rau fara rau….

    Reply
  9. romani uniti / 23 August 2015 0:08

    Pentru a intelege de ce binele nu invinge in Romania si de ce vietile noastre devin tot mai complicate propun sa intelegeti rolul banilor in ziua de azi.

    Libertatea romanilor si coruptia
    In timp ce ne bucuram de citeva arestari pentru coruptie, in timp ce mai manifestam pentru niste drepturi, in timp ce ne mai urim si aruncam unii in altii (nu pentru ca nu ar fi motive) …. s-ar putea sa pierdem esenta problemei noastre. Problema de la care vin mai toate celelante probleme ale noastre este sclavia financiara.

    1. Libertatea
    Majoritatea romanilor in prezent nu au libertate caci nu exista libertate fara libertatea economica, financiara. Realizarea liibertatii economice, financiare este unul din cele mai importante obiective de care depind toate celelalte.
    Libertatea financiara
    Oricit de greu ar munci romanul nu va avea un trai decent atita timp cit pentru aceeasi munca primeste un salariu mai mic de 10 ori decit in UE si plateste jumatate din munca la taxe/impozite. Romania nu avea nevoie de imprumuturi de 100 de miliarde de euro in numele cetateanului daca vedem ca in medie s-a furat sau platit dobinzi mai mult de 4 miliarde de euro pe an (in ultimiii 25 de ani). Deci practic s-a furat mai mult decit ne-am imprumutat iar singurul pagubit este cetateanul si copiii lui care trebuie sa plateaca. Asta in conditiile in care la revolutie tot ce aveam era proprietatea oamenilor muncii adica a cetatenilor, conform constitutiei din acea vreme.
    Orice politica promovata de oricine care nu va rezolva problema maririi salariilor, libertatea financiara si controlul destinului financiar al natiei in Romania este sortita esecului. Toata natia va fi in deriva continua, nu vom sti unde o sa ajungem si daca o sa ajungem.
    Trebuie oprita posibilitatea Primului Ministru, Guvernului de a contracta imprumuturi uriase fara studii de eficienta in favoarea poporului roman si fara studii de evaluare/de oportunitate /de realizare independente. Am ajuns sa ne imprumutam la FMI sa facem educatie, sa platim salarii, pensii … si am ajuns sa ne imprumutam sa platim dobinda pe care o datoram.

    2. Coruptia
    Aceasta stare de sclavie financiara descrisa mai sus este motorul principal al coruptiei. Tot timpul nu sunt bani pentru salarii marite. Atita timp cit romanul nu are un salariu decent comparabil cu un salariu mediu UE va exista tentatia de a risca un serviciu platit prost in folosul mitei. Multi vor fi corecti o perioada dar pina la urma multi vor ceda corectitudinea in folosul cistigurilor. Istoria ne-a demonstrat asta.
    3. Solutia ?
    Problema noasta este sistemul financiar romanesc care de fapt nu lucreaza in interesul romanilor. Sunt multe acorduri secrete pentru a controloa masa monetara romaneasca si practic nu stimulam economia si dezvoltarea folosind moneda romaneasca (nici macar in Romania). Toate aceste intelegeri secrete favorizeaza intrarea capitalului strain pe piata romaneasca si practic ajungem sa fim cumparati pe nimic caci noi nu avem putere de cumparare, nu avem acumulare de capital in lei (cu exceptia unor furaciuni care incep sa fie returnate). Trebuie transparenta si profesionalism in politica noastra financiara. Punerea acesteia in slujba romanilor. Schimbarea urgenta a lui Mugur Isarescu si gasca lui care ne-a distrus financiar pe toti si au oferit sistemul financiar romanesc in favoarea unor interese straine de natia romana. Nu mai putem astepta trebuie sa schimbam. Trebuie sa invatam sa cream bunastare in tara noastra prin folosirea banilor romanesti productiv si creativ nu prin furt din avutia publica. Ce opreste guvernul de exemplu sa acorde impumuturi in lei pentru a impaduri sau planta livezi din material genetic romanesc in toata Romania? Sau si pentru asta Ponta are nevoie de un milliard de la Banca Mondiala pe care noi si copiii nostri o sa il platim?

    Reply
    • Ramona / 23 August 2015 9:43

      Foarte pertinenta pledoaria ta despre libertate financiara si coruptie, din pacate fara nici o legatura cu articolul in subsolul caruia ai zamislit-o.

      Reply
  10. lena / 20 August 2015 12:57

    O viata am facut ce trebuie ,am pus borcane de toate felurile ..toate dupa-amiezile in bucatarie ….etc …la 43 de ani am hotarat ,gata …mi am luat cei 2 copii si am plecat ,un singur regret am ,ca nu am facut-o mai devreme.Nu pot descrie ,dupa ce am terminat cu mutatul ,aranjatul, linistea ce o aveam duminicile stand cu copiii urmarind impreuna emisiuni preferate ,au trecut 6 ani ,s-au intamplat niste lucruri dar eu invat sa traiesc si….mi-e liniste !

    Reply
  11. Belle dImagination / 20 August 2015 10:27

    Doamnă, pot să mă înscriu în club?
    Că aşa aş be şi eu o bere cu fetele!

    Reply
    • Gogu Aviatorix / 20 August 2015 12:37

      Amu io știu cum îi mai bine? O viață de om, 19 ani adică, am prestat, am gătit, am spălat scutece, de gros și fiert apoi 2ore, limpezit în 6 vane și întins la uscat, i-am dus pe amîndoi fată-băiat de colo colo, grădiniță, școală, balet, engleză, meditații, party-uri, germană, pian, mare, munte, iarnă, vară…
      Apoi am ajuns așa cum ziceți, masa din sufragerie o ocoleau, peste mine mai dădeau cîte-odată, ”am vorbit cu mama și o să facem așa și pe dincolo”, ”unde-i mama?”… Cînd răutatea reclamantei a devenit rea de tot, zilnică, oră de oră, le-am zis: Dacă mă faceți să plec din casa mea, să nu mă chemați că nici la înmormînare nu vin ! Nu m-au deranjat de 18 ani… Înțelepții-mi spuneau: Lasă frate că or crește ș-or judeca drept, te-or aprecia pentru creșterea exemplară… Răutatea se moștenește? Așa ușor? Dar Dumnezeu nu-i țigan, și uite-așa trăiesc mulțumit, fericit, de 17ani cu un suflet bun, de mare ispravă. Se poate…

      Reply
  12. un bou prosteducat / 20 August 2015 10:18

    mai sunt si pe partea cealalta…
    …a trecut viata pe langa mine…..
    un bou…asa ma simt…educatie proasta……
    ……
    ……….lumi…
    intai tu…si apoi restu ….

    …….
    m am trezit si eu acum…..
    ……
    ne nastem , traim si murim singuri…
    ce tarziu am invatat asta……….

    ……………
    un bou prosteducat…………

    Reply
    • o fraiera prea educata / 20 August 2015 11:29

      Ne irosim vietile pentru cine nu merita….Aveam toate premisele pentru a fi fericita….Am facut tot ce am stiut si a tinut de mine ca lucurile sa iasa bine si am sfarsit lamentabil. Asa am inteles ca exista situatii pe care nu le putem controla,ca suntem inconjurati de oameni care nu ne vor intotdeauna binele.Nu am stiut sa ii identific la timp si sa ii indepartez si amar pret am platit. Am cautat adevarul si l-am gasit.Mai bine nu-l gaseam….In inconsteinta mea credeam un om fericit. Prefer acea dulce ignoranta, decat dezgustul de acum.

      Reply
    • Tia / 14 May 2016 14:41

      Da. Si femeile se pare ca deja cunosc asta. De asta fac asa multe. Pentru ca sa fie mai putin greu PANA ACOLO………

      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro