Sub hainele directorului Academiei de Balet a Operei de Stat vieneze (Ballettakademie der Wiener Staatsoper) se află o inimă de om, de româncă. Numele ei este Simona Noja. Este și unul dintre ambasadorii Clujului Capitală Culturală Europeană 2021. Dar până acolo, prin fundația ei, aduce tinerilor balerini români, clujeni, personalități ale lumii dansului de la care aceștia să poată învăța direct tehnici și disciplina baletului în workshop-uri. Să dansezi alături de nume mari ale lumii dansului încă din școală, înseamnă un punct important în CV. Iar workshop-urile s-au încheiat cu un spectacol de balet susținut de elevi ai Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică ”Octavian Stroia” după ore de muncă alături Simona Noja și Gianpiero Tirazoni, Boris Nebyla, Shoko Nejime, Luminița Toader. Și-ar dori să construiască o punte, acum lipsă, care să permită tinerilor dansatori să se lanseze și să performeze și după terminarea liceului ori a facultății de specialitate, să transforme baletul într-o artă mai aproape de public. Simona Noja a trecut brusc de la lotul național de gimnastică al lui Bela Karoly, pe poante.
– M-am născut la Huedin, într-o familie de intectuali, în martie 1968, își începe ea povestea. La nouă ani am fost selectată de Bela Karoly în echipa olimpică de gimnastică, la 10 ani am intrat la Liceul de coregrafie din Cluj. Visul de a deveni o Nadia Comăneci s-a transformat în unul de a deveni o Maya Plissetzkaya! Deși se pare ca întruneam corporal criteriile necesare de a urma cariera de balerină ( proporție, cou de pied, brațe lungi, etc) niciodată nu m-am văzut ca un “corp”, ci mai degrabă ca un ” un nerv descărnat”, citează ea din poetul Cristian Popescu, care o văzuse astfel în cuvinte.
Într-un interviu din 2013, spunea: ”Există totuşi şi copii excepţionali care ştiu de la 9 ani ce vor să facă mai departe. Soţul meu, de exemplu. El la 9 ani ştia exact şi unde va dansa. A văzut Opera din Viena şi ştia că el va fi prim-balerin. Şi aşa a ajuns. În schimb, eu am fost copilul care a spus: „Pe mine nu mă interesează baletul pentru că este extrem de obositor în comparaţie cu gimnastica”. Îmi aduc aminte că eram la şcoala de balet şi spuneam „Doamne, ce plictisitor…!”. Deci, nu poţi să ştii niciodată…”. Părinții au fost cei care au sesizat înclinația sa artistică. Cu toate astea, baletul nu este singura ei specializare. Simona Noja este și filolog. Era nevoie de o educație solidă, iar dintre facultățile pe care le-ar fi putut urma, cea mai potrivită ei fusese Facultatea de Litere. Așa a simțit. Și-a urmat instinctul.
– Știi, am fost extrem de fericită când am aflat că am intrat la facultate cu nota 9,18, pe primul loc. Probabil că era un vis pe care îl vedeam extrem de îndepărtat și dintr-o dată s-a materializat. Tristă am fost când am realizat că am luat o hotărâre să rămân într-o companie de balet și de fapt locul meu era altundeva… Tristețea m-a ajutat din fericire să găsesc soluția!
Pentru ea fericirea este starea de echilibru cu ea însăși. Nefericirea e sinonimă stagnării. Filosofii i-ar da dreptate. Doar omul modern, temător de a viețui crede că stagnarea e semn de prosperitate. Stagnare care are și valențele învârtirii în cercul vicios al nimicurilor cotidiene, ar spune unii sociologi.
Simona Noja stă în restaurantul pensiunii în care s-a cazat, în orașul în care cândva a trăit, într-o helancă de fleece, într-o zi de vară ploioasă și neobișnuit de rece. Rujul fin e o bijuterie bine pusă în valoare. Are o constituție delicată și fizic, și sufletește. Cu toate astea, ceva din atitudinea ei îți spune știe să se impună. Știe să ducă oamenii acolo unde vrea și unde știe că trebuie. Ori mai bine zis, că oamenii o vor urma cumva instinctiv. Privește presa cu o doză de reticență. Nu spune cum ar vrea omul care se prezintă publicului să spună. Nouă tuturor ne e teamă de asta. Poate pentru că fiecăruia dintre noi ne e teamă să fim văzuți așa cum suntem, cu toate ale noastre.
Vibrează la ideea de a ajuta niște mici copii de romi, de aici, din România, să devină dansatori. Demult își dorește asta. Caută căi încă. Momentul nu e unul tocmai fast cu o rampă de descărcare a deșeurilor menajere închisă în chiar aceste zile în Cluj, cu o comunitate răvășită de foame și lipsită de soluții reale, ar fi imposibil să cauți talente. Însă atunci când ascultă despre viața copiilor din acea comunitate de la Pata Rât, ochii i se umezesc. Ca să construiești soluții acolo, e cale lungă și lipsesc piese importante din acest puzzle mereu mișcător, care se compune mereu din alte piese.
Fragilitatea pe care o transmite în afara acestui subiect se transformă într-o eleganță sigură atunci când ajunge în spațiul drag ei: dansul, baletul. Vrea să-și aleagă cuvintele cu atenție, de aceea nu se grăbește. Și dacă pe scenă nu se teme să se arate publicului într-un contact mijlocit doar de eleganța dansului, când vine vorba de a-l atinge prin cuvânt are nevoie de timp și intimitate. Undeva în adâncul sufletului acestui om mare există o tușă de timiditate.
Dacă ar fi să mai aibă vreun talent, pe lângă uriașul talent al dansului pe care îl posedă și pe care l-a educat cu o tenacitate care i-a transformat copilăria în muncă, muncă și iar muncă, și-ar dori să cânte. Vorbește despre tenacitate ca despre un dat:
– Copilăria,adolescența și întreaga mea existență stau sub semnul performanței. Nu cunosc alt tip de existență, de aceea este greu pentru mine să presupun cum este să fii un copil cu o copilărie “normală”. Iubim doar ceea ce cunoaștem, iar eu îmi iubesc profund vocația! Cea mai importantă moștenire de familie pe care o am este curajul de a izbândi în orice situație.
– A reuși în Occident este o poveste de exil sau de succes pentru sufletul Simonei Noja?
– Depinde din care perspectivă se privește. A face tot ce îți dorești, când dorești și unde dorești este un mare privilegiu, pentru care sunt mereu mulțumitoare.
Statutul de român emigrant îl vede ca pe un privilegiu, acel privilegiu de a fi cetățean a două țări simultan.
Cel mai mult și-ar dori să poată fi cât mai mult alături de copiii ei. Fiica ei se jucase printre noi la conferința de presă, iar Simona o scuză știind că îi cere atenția ei, mamei. Nu mă pot răbda și o întreb despre tante Irma, cea ruptă din rubedeniile lui Kafka , – nepoată prin alianță a marelui scriitor – și care a supravegheat copilăria fiului ei.
– Tante Irma a fost pentru mulți ani babysitter pentru fiul meu Alessandro, o femeie extrem de deschisă și cultivată. A avut desigur o anumită influență în definirea locului pe care un copil îl ocupă într-o familie bilingvă, care vorbește în casă o a treia limbă.
Cea mai mare dezamăgire a ei e că nu poate fi în mai multe locuri deodată. Încă. Zâmbește. O întreb ce apreciază cel mai mult la oamenii din jur.
– Pasiunea și onestitatea față de munca lor, față de frumos și adevăr.
Îmi stă pe limbă să o întreb dacă are în vedere aceeași viziune a anticilor asupra adevărului și anume că el este măsurat după locul în care se află cel care îl dă, după cel care îl primește și după puterea de înțelegere a ambilor. Renunț. Onestitatea și altruismul i se par calitățile cele mai înalte la un prieten, dar nu numește vreunul deși îi cer să o facă. O făcuse anterior când îl citase pe poetul Cristian Popescu și îl numise prieten comun al lor pe Radu Amzulescu. Privită prin acest spectru de valori, România pare a fi locul în care prietenia, ca multe alte valori se află în mare suferință pentru că nu mai ajunge în existență, rămâne într-un loc virtual de unde ne facem iluzii a o avea.
– Ce înseamnă iubirea pentru Simona Noja? Când ajungi să stai mai pe îndelete în preajma ei, o simți cum se animă și se eliberează, iar diferența dintre cuvintele îndelung cântărite și spontaneitate aproape că nu există.
– Sentimentul că oriunde ai fi, orice ai face și oricum ai arăta, există un om care dorește să fie necondiționat cu tine!
– Ce este raiul și iadul?
– Raiul este mișcare în sferele frumosului și adevărului. Iadul este stagnare în etern.
– Care este cea mai valoroasă experiență de viață pe care ați transfera-o și generațiilor viitoare ca o pildă?
– Gratitudinea față de tot și toți.
– Ce ar dori Simona Noja să le transmită oamenilor, să le lase pentru posteritate din sufletul ei?
– Raiul există în fiecare om, cu siguranță în cei care fac balet.
Zâmbește. Are un chip atât de cald și de luminos, de simplu și totuși sofisticat atunci când zâmbește. Întocmai ca și mâinile ei care dansează prin aer când explică, uneori.
Simona Noja în scurte date biografice:
Director executiv al Ballettakademie der Wiener Staatsoper, Austria
Primbalerina la Opera Româna din Cluj, Deutsche Oper am Rhein, Deutsche Oper Berlin, Wiener Staatsoper;
Primbalerina colaboratoare cu: Teatro Colon-Buenos Aires, Opera Romana-Bucuresti, Staatstheater -Hanover, Finisch National Ballet- Helsinki, Staatsballett-München, Opera di Roma, Teatro Municipal- Santiago de Chile, Swedisch Royal Ballet -Stockholm, Bolshoi Teatr- Moscova, Frankfurter Ballett, Stuttgarter Ballett, Semper Oper Dresden, San Carlo di Napoli, La Scala di Milano;
Distincții câștigate:
- Medalia de argint la Concursul de la Jackson, Miss, USA (1990),
- „Cea mai bunaă balerină a anului 2001“ revista Danza & Danza Milano,
- Crucea de Onoare a României în grad de Cavaler ( 2002)
- „Das Ehrenkreuz für Wissenschaft und Kultur 1. Klasse“ Wien, Österreich (2006)
- Crucea de Onoare a României în grad de Ofițer ( 2012
Mai multe despre cariera Simonei Noja, aici.
La bună recitire!
Pe Lacrima o găsiți cu totul, aici.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
