Al Di Meola a venit la Cluj pentru a doua oară. A mai fost, în urmă cu patru ani, aproape de jumătatea unui octombrie năzuros. Printre ziariștii adunați la conferința de presă de dinaintea concertului, trecerea celor 30 de minute întârziere a artistului au fost motiv de argumentații aprinse pe diverse teme, inclusiv mirarea că într-un august cu oraș aproape golit de locuitorii săi plecați prin concedii, Al Di Meola a umplut sala Operei Române până la ultimul loc. Apoi a apărut artistul, în pas sprințar, cerându-și scuze din fugă pentru întârziere, așezându-se pe scaunul care-l aștepta. Ai fi putut jura că scaunul e prea mic și că-l obligă să uite de ergonomia mișcărilor firești. Când vorbește, toate gesturile sale desenează note în aer, apăsări ale coardelor. Instinctiv, vibrant. Cântă cu mâinile și atunci când explică. Nimic nu e în afara chitarei sale, a muzicii. Savuros!
Se află la Cluj în cadrul turneului internațional Elysium&More Unplugged Tour 2015, iar în data de 15 august, va încheia Festivalul ”Armonia Cordis” de la Târgu Mureș. Propune acum o formulă de trio, alături de Peo Alfonsi și Peter Kaszas și o variantă plină de sensibilitate și de muzicalitate a ultimului său album Elysium despre care crede că s-ar putea să fie ultimul înregistrat în condițiile în care muzica se confruntă cu o schimbare paradigmă culturală pentru care nimeni nu pare avea vreun răspuns și care deja a afectat mai toate domeniile muncii intelectuale, inclusiv – și radical am putea spune – presa. Elysium este esența celor 40 de ani de carieră a sa, spune Meola, care vede viitorul în chitara acustică. Unele surse internautice, guri mai negre pe cerul gurii, atribuie îndepărtarea artistului de chitara electrică slăbirii auzului său. Cu toate acestea, pentru Elysium piesele au fost înregistrate atât cu chitara electrică cât și cu cea acustică.
Al Di Meola e renumit pentru două lucruri, dincolo de toate atributele posibile la superlativ pe care le-a primit pentru modul în care mânuiește chitara electrică și pe cea clasică. E renumit pentru exigența în detalii pe care o manifestă la fiecare repetiție, nu doar înainte de concerte și pentru modul direct de a spune ce crede. Fără menajamente. Te-ai aștepta să vezi un om care te privește direct. Ei bine, nu. Ne-a privit din spatele unor ochelari de soare . Îi privesc ochelarii cu obsesia celui care vrea cu orice preț să se uite în sufletul celui din fața sa. Nu-i pot ghici decât un abur de tristețe, atunci când lumina se joacă cu lentilele și face să transpară ușor privirea din spatele ochelarilor de soare. Pare a fi tristețea artistului. În timp ce vorbește are atâta carismă încât aproape uit că nu îl văd. Are o vigoare aparte atunci când vorbește despre McCartney, vecinul său și despre Beatles. Pentru el, Beatles rămâne perfecțiunea în muzică, acea simplitate a sofisticării întruchipând absolutul. Îi gust energia și vitalitatea. Simte.
– În ianuarie, pe pagina de Facebook vă întrebați direct și fără menajamente ”ce-a pățit generația asta”, deplângând declinul muzicii. Ce e în neregulă cu tinerii muzicieni, cu actuala generație?
Ocolește răspunsul mutând subiectul întrebării pe sine. Exemplul pe care îl dădea în ianuarie și peste care n-a putut trece era Kayne West și o înregistrare dintr-un concert al său. Semăna cu Clujul Untold-ului. Ocolește în același mod răspunsul la întrebarea repetată. Mai încolo aveam să înțeleg de ce. Vorbește despre un tânăr sărac din Canada pe care l-a auzit cântând la vioară și care cânta foarte bine. Un tânăr care nu știa urmă de teorie muzicală, nici nu știa să citească vreo notă, dar care avea un simț fabulos. L-a pus pe scenă alături de el la următorul concert, povestește el în fața camerei de filmat a unei colege.
Internetul, crede Al di Meola, este un lucru fabulos, însă în muzică downlowad-ul graduit la care se adaugă un control aproape absolut, dacă nu chiar absolut asupra muzicii din partea caselor de discuri și a studiourilor fac ca viitorul muzicienilor să fie în pericol. Afacerile se rezolvă între ele. Ca să ajungi pe un play list bun, care să te ducă la auditoriu, costurile sunt enorme. La fel și profiturile. Însă din acești bani, prea puțini ajung înapoi la artiști, mai spune Meola. De aceea, în zilele noastre artiștii sunt mereu în turnee. El deplânge viitorul generației de mâine de muzicieni pentru că dacă în continuare pe de o parte, interentul va lăsa la îndemâna oricui descărcarea gratuită de muzică, iar pe de altă parte industria va funcționa cum s-a arătat deja, ”tinerii muzicieni de mâine vor trebui să meargă să-și caute un job cu normă întreagă undeva fiindcă nu vor putea trăi din muzică”. Nici artiștii consacrați, cum e el nu se pot lăuda. Contractele semnate de ei cu ani în urmă cu casele de discuri ori cu diverșii distribuitori de muzică nu conțineau termeni legați de realitatea digitală a zilelor noastre. Negocierile sunt dure și le dau avocații, iar împărțeala banilor e rost de lungă dispută.
Când arta ajunge să fie o afacere lumea devine mai săracă de artiști pentru că artiștii adevărați nu vor reuși să străpungă vălul dens al intereselor și al meschinăriei banului care se va ascunde mereu sub justificarea perfidă a pieței libere, a capitalismului, fie el și deșănțat, fără reguli ori limite, doar cu interese.
Apoi au urmat aproximativ două ore de muzică desăvârșită.
Pe Lacrima o puteți găsi cu totul aici.
Citiţi şi
Peggy Guggenheim: “Cumpăr o lucrare de artă pe zi și trăiesc la maximum”
Viața trepidantă a unui om de afaceri aflat mereu între două avioane
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.