Soția din mine a fost ucisă într-o după-amiază când îşi vedea liniștită de copiii pe care îi făcuse cu propriul ei călău. Nu a fost ucisă cu greu, un simplu mesaj de la o doamnă blondă care îl ştia dureros de bine şi de inadmisibil pe soț. Murise treptat, nu deodată, poate de aceea acum încearcă să învie agățându-se de trei persoane care o ajută, dar de prea multe ori o încurcă, să moară de tot.
După un Crăciun şi un Revelion petrecut în veşnica singurătate a căsniciei, alături de doi copii, unul nenăscut şi unul plimbându-se prin casă, după o apariție minunată a celui de al doilea născut tot în aceeași singurătate mai sus menționată, soția din mine s-a trezit plângând de singurătate în favoarea unei doamne nu prea frumoase şi un pic mai în vârsta. Nu a plâns prea mult ce-i drept, doar vreo patru luni, timp în care s-a ferit de copii şi și-a mai luat un job pentru a hrăni minunile dumnezeiești pe care le avea în grijă. Călăul, redevenit soț prin minune, încerca să repare cu dragoste crima comisă – dacă dragoste înseamnă să pleci la băut şi să vii acasă să îți ameninți soția cu cuțitul că o omori pentru că profită de tine sau că o omori dacă intentează divorț, sau tot felul de alte asemenea dovezi de dragoste ale unui soț iubitor, asta în puținele momente când venea acasă din străinătate unde plecase pentru familia lui.
Soția însă cunoştea foarte bine calea pe care o avea de urmat o soție, o Fefeleagă cuminte, care iubea valorile familiei mai presus de viața grea pe care o oferea cu atâta dragoste soțul. La mult timp după ce şi-a găsit sfârşitul în mâinile soțului său, prima mână care i-a hrănit copiii a devenit dragostea ei, nebunia ei, plăcerea ei ascunsă. Sufletul atât de gol şi suferind s-a ataşat ca un prost de un om, alt om decât soțul, care nu a făcut altceva decât să poarte o grijă omenească şi doar prietenească soției, din milă. Însă sufletul gol şi lipsit de iubire s-a îndrăgostit cu paşi uşori, creierul a început să creeze milioane de scenarii pline de romantism, lumea reală s-a îmbinat cu fantezia, nişte gesturi simple făcute de acel om au devenit în ochii femeii gesturi prea mărețe şi interpretate în favoarea fanteziei. Iubirea a început să doară, să sufoce, să chinuie. Și nu iubirea, cât durerea că iubești, dar nu poți atinge, doreşti, dar nu poți avea, ai transforma fantezia în realitate, dar nu e corect, ai pleca, dar îți este frică.
Într-o singură clipă trebuie fie să mori, fie să lupți. De murit nu poți pentru că Dumnezeu ți-a dat în grijă două minuni şi trebuie să lupți. O luptă grea cu prea puține arme rămase în mâna unui ostaş plin de răni. Lupta cea mai dureroasă se dă atunci când soția dezamăgită devine din nou femeie şi vrea, îi este sete de iubire, de mângâiere, de zâmbet larg, de fericire care să îi inunde sufletul. Atât de dezamăgită e soția încât a început să creadă că iubirea există doar în fanteziile ei penibile. Pune demnitatea mai presus de ea şi nu poate să înșele, nu se poate lăsa nici mângâiată, nici iubită de altcineva, nu îşi poate accepta nici moartea, nici coma, nici dorința soțului de a o învia… E confuză şi fricoasă, visătoare şi sensibilă ca o fetiță naivă care are doi copii şi un amant imaginar minunat.
Soția din mine nu a murit, dar câteodată mi-aş dori enorm să moară!!
O cititoare
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Mama – în rolul principal al Eroului
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
