Csibi Barna este o persoană care îşi doreşte teribil de mult să fie martir maghiar în loc de a fi un bun cetăţean. Dacă nu român, măcar european. Şi ca să îşi îndeplinească acest vis arzător face ce-l duce mintea. Întâi l-a judecat pe Avram Iancu – şi dintr-un punct echidistant de vedere, Crăişorul chiar s-a făcut vinovat de acele delicte şi fiindcă nu îl mai putea pedepsi în persoană, a decis să-i spânzure efigia, ca într-un joc voodoo. Pedeapsa primită se pare că nu a fost suficient pentru a-l pune câtuşi de puţin pe gânduri că poate, câtuşi de puţin a făcut o tâmpenie.
Şi ca să risipească elocvent orice dubiu că ar fi un titan al gândirii, omul recidivează. De data asta a rupt tricolorul. Un medic ar putea mai bine decât mine să decidă dacă omul a avut discernământ în momentul comiterii faptei. Nu sunt medic dar am dubii că a înţeles cu adevărat ce a făcut.
Gestul e extrem de reprobabil şi nu pot să-l aprob. Însă fără a simţi româneşte, tricolorul e doar o bucată de cârpă vopsită în trei culori aleatorii. Sau o hârtie printată în aceleaşi trei culori alese aleatoriu.
Da, gestul e o provocare copilărească. Şi tocmai acest amănunt mă face să mă întreb atât asupra gradului de discernământ pe care-l are. Omul se comportă ca un copil întârziat care încearcă cu disperare să atragă atenţia cuiva, a ”noastră” în cazul de faţă.
E clar că pedeapsa iniţială nu a fost suficientă. Nu a avut nici măcar efectul pedepselor din copilărie care te făceau poate nu să înţelegi ce ai făcut greşit, dar măcar să te facă să eviţi să repeţi motivul care te lăsa fără acces la desene animate o săptămână.
Însă omul nu mai are 4-5 ani. Şi formaţia asta de martir al unei cauze inutile lasă extraordinar de mult loc pentru manipulare. Aşa că nu m-aş uita în mod deosebit la cei care îl condamnă ci la cei care-l aplaudă şi aş încerca să-l identific pe cel care l-a motivat pe Barna să facă acest gest infantil.
Pentru moment, omul şi-a atins scopul. Jumătate din facebookişti urlă cu spume la gură şi cer executarea lui sumară. Acum nu contest, mă miră şi pe mine pasivitatea cu care autorităţile competente tratează gesturile lui care ar intra extrem de lejer la ofensă adusă însemnelor de stat.
Ce mi se pare cel mai detestabil e că mulţi dintre preacinstiţii nemulţumiţi o fac insultând, deci coborându-se fix la nivelul pe care se presupune că l-ar detesta. Şi mulţi dintre ei nu se sfiiesc să dea dovadă de lacune în privinţa limbii române, atât de mari încât pornind de la lema ”limba română e patria mea” să nu mă facă să nu le pun la îndoială patriotismul.
Am citit postările multor revoltaţi care se oferă să-i predea lecţii particulare de istorie şi patriotism românesc, de preferinţă departe de ochii legii. Şi cu un resteu în mână. Ar fi teribil dacă greşelile de exprimare nu ar suprima intenţia originală din faşă.
Nu m-a răbdat inima să nu intru într-o mică polemică cu un astfel de justiţiar român neaoş, strănepot al unuia dintre martirii români morţi pentru Ţară la Mărăşeşti. M-a etichetat ca fiind ”un susţinător” al lui Barna doar fiindcă i-am cerut să scrie corect şi să renunţe la insulte şi să facă ceva real. Cum ar fi o acţiune în instanţă.
Pentru moment, prin prisma reacţiilor internauţilor, Csibi Barna pare a fi pe drumul cel bun pentru a-şi îndeplini visul din copilărie de a deveni martir maghiar. Ceea ce-l aduce în clubul infam al martirilor urii.
Citiţi şi
Prostia omenească și prostia românească
Țara în care nu te poți compromite
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.