Aşa huieşte satul de vreo două zile. Eu tac şi ascult, n-am ce face, aşa mi-i serviciul. Nu, nu lucrez la Radio-şanţ, am un mic magazin în centru. Pe aici vin şi pleacă toate “ştirile” ajungând până pe cea mai îndepărtată uliţă. E fascinant şi obositor să vezi atâtea feţe şi caractere. Afli primul care cu cine, ce şi cum. Fiecare vrea să-ţi spună ce s-a întâmplat şi ce a gătit la prânz.
Aşa… subiectul principal e “curva”. Eu o cunosc din vedere pe femeie. Este plecată în Italia de mulţi ani. Acolo fiind, s-a săturat să tot audă de aventurile lui bărbată-su şi de beţiile lui. A trimis bani acasă cu duiumul, copiii au crescut mari, gardurile s-au mai înfiripat, dar el, “prostălăul”, a ajuns între timp alcoolic. Ce să-i faci? Nu-l judeci, i-o fi fost şi lui greu fără soţie, dar putea fi corect faţă de cea care a plecat la mii de km depărtare să scoată familia din necaz. De unde atâta corectitudine? Am mai spus şi-am să mai spun: de unde să culegi un mac într-un lan de curu-găinii? Mare noroc tre’ să ai, mare cât China, că lanul e cât Rusia.
Acum e puţin debusolat că ea, “curva”, şi-a cumpărat garsonieră la oraş din banii lui Franco.
Ah, ce-mi place! Aşa, fată! Îţi mai dădea Ion şi peste ochi după ce munceai atâta. Uşor-uşor, te-ai desprins de nemernic, s-o bată pe mă-sa de-acum.
A văzut Franco ce femeie vrednică e “curva”, la 52 de ani e frumoasă şi ştie ce vrea. Ea nu mai vrea să întreţină parazitul. Postează pe facebook dulcegării poptămaşe gen “Lumea rea moartă mă vrea”, anume să-şi bage vecina unghia-n gât de ciudă. Copiii sunt mari, înţeleg totul şi nu o judecă. Vorbeşte italiana perfect şi-i trimite maică-sii pachete lunar. A trimis bani fraţilor să facă frumos mormântul tatălui aşa cum a văzut ea, cu marmură.
Nu, fetelor, reformulaţi: “Auzi, tu, deşteapta l-o lăsat pe curvar!” Aşa să-mi spuneţi vestea, că aşa-i corect! Lăsaţi invidia, cu mine nu vă merge! Vă ştiu cât sunteţi de parşive la judecat viaţa altora pe când a voastră e plină de rahat şi coji se seminţe.
În timp ce voi behăiţi, femeia asta şi-a luat viaţa în mâini şi pleacă la drum. 52 de ani pot fi oricând un început de drum.
La vita è bella, i-o fi şoptit Franco la ureche. Ureche sătulă de potlogăriile lui Ion.
Şi Dumnezeu se bucură când pe Pământ se face dreptate, d’apoi eu!
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
