69

3 July 2015

Alexandru PetriaÎn gimnaziu şi liceu, am avut doar profe de română nevizitate de har, care au încercat să ne transforme în automate de învăţat şi redat comentarii literare. Fără strop de atractivitate. Ni s-a vârât pe gât studierea literaturii ca disecţia unui cadavru. Ori ca admiraţia tâmpă în faţa unui borcan cu formol unde era un „ce”, poem sau un roman. Îţi venea să vomiţi lângă imaginile scriitorilor transformaţi în sfinte moaşte, golite de naturaleţe, de viaţă. Iar femeile sărace cu duhul, diriguitoare ale paşilor noştri prin literatură, dă-i şi luptă, în gură, ca ventilatoarele, cu „Ceahlăul literaturii” şi „Luceafărul poeziei româneşti”, cu „ce a vrut să spună aici poetul?”, cu „natura rezonează cu trăirile personajului”, „în această operă e zugrăvită…”, labe triste. Noroc cu prietenii mai în vârstă şi cu un profesor excepţional de la o clasă paralelă, care mi-au deschis ochii asupra literaturii şi mi-au demostrat că treaba nu stă cum ţineau retardatele să ne-o prezinte în orele de română. Că scriitorii nu sunt ca muma lui Ştefan cel Mare, că au iubit şi au fost iubiţi, că au înşelat sau au fost înşelaţi, că sunt lichele sau naivi, ghinionişti sau eroi, că sunt oameni. Că literatura e de simţit şi cu ultimii neuroni, nu de explicat standardizat. Că e o plăcere.

cărți

Volumul „69 de motive stupide ca să te apuci de citit” (aici), apărut la Adenium, este tot o argumentaţie pentru intrarea în adevărata lume a literaturii, cum mi-au făcut-o şi mie oamenii cărora nu ştiu cum să le fiu recunoscător. 69 din titlu e un cârlig comercial, cu conotaţie sexuală. În fine, cartea cuprinde 69 de articole ale echipei de la Hyperliteratura.ro. Citez pe sărite dintre titlurile cu alonjă tabloidizată: „Cum se violează cu o carte clasică”, „Cum am ajuns să citesc cărţi bune datorită lui Coelho”, „Cum orele de română mi-au ucis plăcerea lecturii”, „Eu credeam că toţi scriitorii sunt morţi”, „Cărţile pe care le citeşti pe ascuns, că ţi-e ruşine”, „Cinci personaje feminine pe care le-aş agăţa”, „Fetele stranii ale literaturii cu care aş sta de vorbă”, „Printre cele mai tari beţii din cărţi”, „Patru cărţi care-ţi fură inocenţa”, „În cazul depresiei, specialiştii îţi recomandă”, „Două feluri de cunoaştere a Diavolului” etc.

69 de motive„69 de motive stupide ca să te apuci de citit” pledează inteligent, într-un limbaj actual, pentru firesc, pentru bogăţiile ce aşteaptă să fie descoperite în scrierile literare. Pentru rostul lecturii între serviciu, păpică, sex pe săturate şi o bere. Am pus şi eu 69 în titlu ca să vă captez atenţia. 🙂

Refuz să-mi imaginez lumea în absenţa literaturii. Nu atât din perspectiva scriitorului care sunt, cât din cea a cititorului.



Citiţi şi

Prostia omenească și prostia românească

Oamenii vor să fie fericiţi, dar…

Eseu despre trezire

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro