Știi de câte ori te-am căutat printre pagini? Cum mi te-nchipuiam cugetând efemer și punând preț pe nimicuri? Cum după fiecare noapte, în care în miimi de secundă te-aș fi zărit, mi-ar fi crescut zile în loc? Cam în câte brațe m-oi fi căutat tu…
Știi noaptea aia fragedă și rece?
Îmbrățișări invizibile ni se loveau de piept și de brațele goale. Copii cu seriozitatea unor oameni mari. Ochii jucau cel mai ieftin teatru. Vocile loveau ascuțit. Restul se tânguia și jura în tăcere… Că n-o să, că n-o să mai.
Până la ochii tăi în ochii mei. Ca un mesaj de departe, ascuns de mare și nisip. Adus între noi de noapte și vânt.
Aș vrea să știu uneori că ți-e dor, cum îi e vântului de mare… că-ți lipsesc ca nisipului, pașii. Că timpul a fost atât de neinspirat când și-a așezat măsura între noi… Că nu mai avem nimic la comun. Nici măcar oameni. Că zilele au curs diferit și la rând și că totuși avem ceva în comun: începutul.
Câteodată noaptea aș vrea să-ți decupeze somnul după forma gândurilor mele și numai eu să fiu măsura liniștii tale. Și să-ți știi locul. Unde să-ți aduci pe rând fețele și felurile. Și vrut cu toate ale tale.
Soarele ăsta frige a ploaie. O aștept să spele colbul. Ridicat în urma pașilor tăi.
Pe Laura o găsiți și aici.
Citiţi şi
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
