Nu mai ştiu exact despre ce voiam să scriu în textul de săptămâna asta, dar ţin minte precis momentul în care am decis că voi scrie despre genţi, unghii, bronz, cocktail-uri, muşchi… ăăă, pardon, despre mine. Printre genţi, unghii, cocktail-uri…
Weekend-ul ăsta am fost (foarte) mondeni. Două seri cu copilul la bunici au însemnat două ieşiri în târg, două petreceri aniversare, două locuri noi şi două experienţe sociale diferite între ele ca ziua şi noaptea. Prima a fost o grădină boho-chic, cartografiată de meri şi gutui, cu şiraguri de becuri atârnate ca în Trastevere sau în Village. Sclipiri de felinare, de conversaţie, de vin rosé. Meniu sprinţar, regret că s-a terminat ce-am avut în farfurie, preţuri corecte, desert memorabil. Mai mult, atmosferă, căldură, firesc. Ne simţim bine printre oamenii de aici. O fetiţă din vecini vine şi se aşază natural în braţele cuiva de la masa noastră. Mere pitice ne cad, sporadic, în cap. „Haideţi, măcar să gustaţi mousse-ul de ciocolată cu whiskey! Vă aduc porţie mică!”. E bine, e altfel.
A doua a fost o terasă priponită pe un mal de lac. Design, concept, look de revistă. Sălciile plângătoare ţin de candelabre pentru candelabrele cu multe braţe care par agăţate de văzduh. Fiecare colţ arată ca un set de şedinţă foto. Se simte că locul a fost gândit în amănunt şi desenat cu creion de artist. Preţurile ameţitoare îţi exclud pofta de un cocktail, setea după un pahar de vin sau tânjitul după un dulce şi îţi trântesc în faţă un pahar de bere şi o apă plată timorată. Aici, însă, spectacolul iese din paginile trendy with a twist ale menu-ului şi se mută printre mese şi, mai ales, la intrare, unde este un du-te vino permanent de personaje. La un moment dat, mă uit ca târla, fără să mai disimulez niciun strop de discreţie. Îmi dau seama că tocmai mi-a venit ideea pentru articolul de azi, aşa că… cer un pix în jur, să fur câteva cuvinte pe un şerveţel. Pix? Dar cine, Doamne iartă-mă, mai scrie? Aici nimeni, cel puţin nu cu tocul strâns între degete, cu spinarea aplecată şi cu vârful limbii între dinţi punctând fiecare apăsare pe hârtie. Aici se scrie relaxat din unghii pe telefoane pe care ai putea, lejer, să vezi un blockbuster american fără prea mari concesii confortului şi esteticii. Se scrie din smileys şi abrevieri, o literă înlocuieşte un cuvânt, patru cuvinte înseamnă un discurs şi, cel mai bine, faci direct o poză, că doar face cât o mie de cuvinte. Dau şi eu un SMS… către mine, în care îmi notez să nu uit următoarele:
– Sprâncene. Cât mai marcate, ce dau să se frângă la jumătate ca o ramă de fereastră gotică. Negre, false, evidente. Cu cât e mai tânără purtătoarea, cu atât e mai îngroşată linia.
– Bronz. De import, că la noi soarele nu prea l-a permis. Cu cât e mai brun, cu atât e mai neagră… sprânceana.
– Ceasuri. Mari, metalice. Cu cât e mai firavă mâna, cu atât e mai verbal accesoriul.
– Genţi. Scriam pe Facebook zilele trecute că am călătorit într-un avion alături de un Birkin şi întrebam care sunt regulile de bună purtare. Eh, Birkin nu am văzut, dar cordeluţa de piele de care atârna cercul cu iniţialele aurii MK (Michael Kors) aproape că mi-a jucat în faţa ochilor chiar şi după ce am plecat. Dacă CK, LV, MK, CD sau YSL sunt zeităţi, cum se numeşte Olimpul lor? Nu-mi spuneţi că nu există, cultul poşetei ar trebui studiat cu instrumente socio-religioase solide. A avea sau a nu avea geantă. Cu iniţiale. Cu cât e mai lungă înşiruirea, cu atât e mai neglijent purtată.
– Unghii. Electrice, descriptive, epice. Lungi până la limita vrăjito(a)r(i)ei. Despieliţate, încrustate, împodobite. Incolore până la margine, care e neagră, ca şi când ai fi scurmat în noroi. Sau roşie, ca şi când ai fi râcâit o bubă. Senzaţii naturaliste născute din tuşe precise de manichiuriste şi alinieri la tendinţe. Sau multicolore, cu peisaje, mesaje şi… etaje de culori care fulgeră la orice ridicare de mână sau verificare de smartphone. Cu cât sunt mai elaborate, cu atât ţăcănelile pe touchscreen sunt mai frecvente şi forările în geanta cu iniţiale mai febrile.
– Pantofi. Sandale sau botine, platforme sau tocuri, dar niciodată plaţi. Spectaculoşi până la grotesc sau perfecţi în simplitatea lor, dar obligatoriu la altitudine, formând o populaţie nouă, stoluri de antilope nesigure pe încheieturile lor, bălăngănind printre mese. Cu cât sunt mai înalţi, cu atât sunt mai fosforescente unghiile. De la picioare, evident.
– Cămăşi. Pastel, albe, impecabile sau fluide, nisipii, de in. Manşete cu modele paisley. Desfăcute la trei-patru nasturi, undeva la intersecţia dintre „cam mult” şi „are ce să arate”. Aşezate pe torsuri lucrate, musculaturi evidente, bicepşi crescuţi ca gogoşile în cuptor. Ori stau să pocnească pe la cusături, ori urmăresc discret liniile trasate de antrenamente, shake-uri proteice şi steroizi. Cu cât sunt mai accesorizate, cu atât ceasul e mai mare şi mai lucitor şi bronzul mai profund.
– Cocktail-uri. Monocrome. Vremea straturilor chimice albastre, galbene, roz a trecut. Umbreluţele sunt ultraj. Formulele fanteziste ca pomul de Crăciun sunt out. Margarita e onestă, cu un dry martini nu ai cum să greşeşti, iar Aperol Spritz presară parcă felinare portocalii pe fiecare masă. Cu cât sunt unghiile mai complicate, cu atât se simplifică băuturile. Până la esenţă: o frapieră oranj, două flûte şi o… văduvă. Mare doamnă.
– Vorbe. Puţine. Ai zice că toate s-au concentrat în schimbul mut de pe ecrane. Îmi confirm impresia când, la o masă alăturată, două tinere îşi dau like-uri una pe wall-ul celeilalte. Cu cât se mânuiesc telefoanele mai mult, cu atât se deschide gura mai puţin.
– Coloană sonoră. Catwalk-like, deci cum nu se poate mai nimerită. Cu cât e beat-ul mai prezent şi linia mai simplă, cu atât baţi darabana mai însufleţit pe masă. Tăcerile trebuie umplute.
– Atmosferă. Catwalk-like, deci… ia să văd, eu ce-am pus pe mine în seara asta? O cămaşă largă. Cu cât spune mai puţine despre ce e dedesubt, cu atât ies mai mult în avantaj.
Aşadar, de departe şi în niciun caz doar din motivul ăsta…
– Prezenţă. A mea. Cam ca nuca-n perete. Cu cât mă gândesc mai mult, cu atât visez la un mousse de ciocolată cu whiskey, un pahar de rosé şi un telefon uitat în buzunar până la sfârşitul serii.
Citiţi şi
Cum să îți alegi pantofii potriviți în perioada sarcinii? 3 recomandări
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
