Omenirea și viciul au coexistat dintotdeauna. De aceea sexul e cea mai veche meserie din lume, de aceea dragostea e cea mai cântată utopie, de aceea fericirea și bunăstarea sunt cele mai vândute idealuri. De avut, le au cei puțini pe cele adevărate și dincolo de vicii, dar plutoanele de majoritari disperați se aliniază glorios sperând ca șirul lor să devină brusc excepția de la această perfidă regulă a vieții. Prea puțini ar fi dispuși să accepte că, poate, dragostea are ca principal rol perpetuarea speciei și cam atât, pentru cei mulți. Câți dintre noi am putea trăi nefrustrați știind că în mâinile Naturii suntem doar ființe de prăsilă, iar potriveala emoțională cu cea reproductivă sunt accidente doar?
Pe foarte scurt și țintită abordare: un material publicat pe unul dintre blogurile Huffington Post spune că ar fi suficient ca mediul din jurul unui consumator de droguri să fie unul plin de iubire și, paf! – gata, consumatorul s-ar vindeca imediat. Uite-așa, simplu, cercetătorii aștia fără stare au descoperit panaceul pe care și așa disperata, disperanta lume de azi pedalează ca din gura morții: dragostea. Demonstrația se făcu, ați ghicit, pe șobolani. Un biet animal însingurat fu ademenit cu apă în care i se puseseră droguri, iar acesta, pe motiv de depresie a singurătății ar fi consumat în disperare, cerând mereu și mai mult, până fu salvat de experimentatorul lovit subit de alte curiozități. Ca de pildă, întroducerea drogatului într-un ”mediu sănătos”, adică bine-mersi populat cu alte rozătoare ca el. Și, bingo! Înrăitul consumator evită brusc și cu încăpățânare recipientul cu apă în care fuseseră turnate și droguri, și, cuminte, bău doar apă chioară. De unde ar rezulta concluzia: un mediu sănătos vindecă un consumator înrăit instant, iar cei sănătoși nu se apropie de substanțe. Bine!…
Puterea viciului rareori este înfrântă de puterea dragostei. Că, dacă dragostea la rândul ei n-ar fi adictivă, poate ar mai funcționa ca panaceu. Însă, uneori, e mai rea decât drogurile în sine și provoacă dezastre mai mari. Și tocmai pentru că ne este refuzată mai tuturor, gonim himeric după ea ca apucații, ca șobolanul drogat spre apa cu substanțe, sperând să ne vindecăm de noi înșine, de trecerea timpului, de suferințele provocate de iubiri pierdute ori neîmpărtășite.
Pe un forum, o mamă care își pierduse fiul consumator de cocaină, întrebată fiind ce-ar face diferit, a răspuns dureros de sec: ”Aș învăța să ascult înainte să vorbesc. Aș vrea să fi avut urechi să-mi ascult fiul când îmi spunea că nu vrea să fie salvat!”.
O tânără de 37 de ani povestește experiența ei de a fi iubit un dependent, pe blogul ei. Știa că e consumator. Dragostea, spera ea, ar fi urmat să învingă orice și să-l vindece. Au urmat ani lungi pentru ea. Zece la număr, petrecuți în suferințe greu de imaginat pentru inima ei de femeie iubind. Nu, iubirea ei nu l-a vindecat.
Dacă omenirea ar fi înțeles iubirea în istoria sa multimilenară, depresivii, drogații, dependenții de sex ori de jocuri de noroc n-ar fi existat. Mediul sănătos al iubirii ar fi salvat planeta. Dar mediul acela nu există decât în speranțele noastre, în miturile noastre. Pentru că iubirea în sine nu este suficientă. ”Iubesc și totul devine perfect, de la sine”. Nu, nu funcționează așa.
Și dacă tot ați ajuns până aici cu cititul, am să vă spun și partea a doua a argumentului: iubirea per se nu vindecă pe nimeni de nimic. Ci conectarea la ei înșiși și la oamenii din jurul lor în iubire, asta i-a vindecat pe dependenți. Și ei au vrut asta, adaug eu. Unii s-ar putea nici măcar să nu mai dorească a se reconecta la sine, darămite la ceilalți. Însă, spre ghinionul nostru, trăim într-o lume în care conectarea la celălalt este ultimul lucru care se realizează și primul care se pierde. Vorbim de dimineața până seara, ne ”conectăm” cu gadget-uri și aplicații, umplem lumea cu cerneală și litere, și idei, dar de conectat unii la alții nu ne conectăm decât arareori. Pentru că asta înseamnă să știi să dai și să primești. Iar noi, noi oamenii de azi, nu mai știm nici să primim și rareori suntem dispuși a da ceva. Măsurăm totul în bani și putere și mai niciodată în conectare umană, acea relație care îți permite să stai lângă celălalt fără teama de a fi judecat, criticat, umilit, ci cu siguranță că ești acceptat oricând, așa cum ești, că ești iubit oricând pentru ceea ce poți fi, că ai șansa să devii mai bun nu pentru că se pretinde asta de al tine, ci pentru că, iubit fiind, vei putea fi în sfârșit o mai bună variantă a ta. Nu, dragostea nu e panaceu universal. Iubirea și conectarea sunt. De n-ar fi eterne utopii în lumea oamenilor.
Pe Lacrima o găsiți, cu totul, aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.