Alibaba ne mănâncă!

18 June 2015

Occidentalii sunt primii în materie de tehnică și tehnologie. În materie de softuri revoluționare și servicii integrate. Din orice domeniu. Giganții din on-line nu se dezmint cu milioane și milioane de utilizatori, cu noi funcționalități și noi aplicații menite să ne pună lumea la picioare, în timp ce suntem conectați de pe dispozitive din ce în ce mai mici și performante. Și dacă, totuși, occidentalii încep să cedeze teren?

Dinspre China, odată doar „fabrica” lumii, vin ecouri din ce în ce mai puternice ale unei evoluții fantastice datorate inovaţiei, disciplinei și perseverenței, dar și utilizării cu precădere a alternativelor locale în materie de servicii on-line. Că să fiu mai explicită: Știți ce este Alibaba? (în afară de personajul celebru din povestirea cu hoții, desigur). Ei, în China internauții întreabă același lucru, dar nu despre Alibaba, ci despre Amazon… exagerez puțin, dar ceea ce vreau să subliniez este că Alibaba.com este cel mai site de vânzări on-line din China, amenințând supremația Amazon, și a cărui promisiune este să dezvolte servicii de livrare rapide, în 24 de ore pe teritoriul Chinei și în 72 de ore în întreaga lume.

china alibaba

Și dacă Amazon are competitor asiatic important, să fie el singurul a cărui supremație se vede amenințată din această parte de lume? Ce se întâmplă cu Uber sau Whatsapp? În China au echivalenți autohtoni puternici. De exemplu, șoferii de la Uber se plâng că au clienți în majoritate expați, chinezii preferând companiile locale, mai ales după ce Didi și Kuadi, cele mai mari aplicații taxi, și-au unit forțele la nivel virtual în dorința de a controla peste 90% din piață. Și, bineînțeles, au suportul guvernului, precum îl au și restul companiilor autohtone.

Cât despre Whatsapp, văzut dinspre China, pare o aplicație similară lui Wechat, doar că nu are posibilitatea să ofere servicii de rezervări de bilete de tren, la film, camere la hotel sau chiar o masă la restaurant. Wechat are deja mai mulți utilizatori decât Whatsapp în Asia și probabil că este doar o chestiune de timp până când această aplicație, într-un format adaptat, să cucerească Occidentul.

Și asta nu e tot. Youtube are versiunea să chinezească – Youku-Tudou (YT), cu peste 500 de milioane de unici pe lună în 2014, iar Netflix va fi curând lăsat uitării datorită serviciului Tmall Box Office (TBO) pe care Alibaba îl pregătește, cu conținut video transmis live on-line, din care doar 10% va fi gratuit.

Iar cireașa de pe tort este anunțul recent al Coursera conform căreia China reprezintă a doua cea mai mare piață din întreaga lume pentru compania de cursuri on-line, domeniul educației fiind și el foarte competitiv în această regiune asiatică.

Însă toate acestea nu reflectă decât o parte din actuala forță pe care China o reprezintă la nivel mondial. Viitorul nu foarte îndepărtat va confirma tot mai clar că supremația occidentală, în foarte multe domenii, începe să devină istorie.

Traducere și adaptare, Cristina Lincu. Sursa: Duco van Breemen, LinkedIn



Citiţi şi

Să ne bucurăm, mâine va fi mai rău

Povestea finalului. Pentru că și acesta are meritele lui

Jurnal de învățător (VI) – Războiul, 1951 (II)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro