Detest să mă fixez sau să mă – cum ar veni – specializez. Ce e aia specializare până la urmă? În presa scrisă nu cred decât într-un lucru: în textul bine documentat, dar mai ales bine scris. Nu știu cum se face, habar n-am cum să scrii bine, probabil că e vorba tot de teoria miilor de ore de muncă.
Ce știu sigur: aceia care scriu bine muncesc mai mult decât cei care scriu prost. Ăsta e singurul talent omenesc. Mai sunt și altele, care nu țin de oameni, dar nu ne băgăm acolo, nu e de noi. Și mai știu că talentul n-are nicio legătură cu caracterul. Cunosc niște domni foarte talentați – categoric jigodii.
Mă enervează de fiecare dată când sunt întrebat despre ce scriu. Îmi place însă nedumerirea oamenilor când află că numai și numai despre ce vreau eu.
Mă mai enervează și oamenii care îmi reproșează că-mi găsesc semnătura când merg pe la dentiști și răsfoiesc câte o revistă. Cum, mă, în revistă cu… Îmi place însă nedumerirea lor când află că nu mă interesează vecinătățile. Pot să fiu coleg de pagină și cu Nuțu Cămătaru, ba chiar și cu Nuțulică (asta dacă Nuțu sau Nuțulică ar vrea să se dedice vreodată nobilei îndeletniciri a scrisului în afara sistemului penitenciar) mă interesează, mai ales, ce scriu eu – pentru asta răspund. Textul meu, moșule, la text sunt obiecții?
Nu-mi plac granițele și oamenii care trăiesc în turmă. Ocolesc găștile și congresele, și adunările, și partidele politice, și întrunirile, și masoneriile, și toate astea. Scrisul e un act care ține de singurătate.
Un exemplu: John Reed, ziarist, mort la 43 de ani, îngropat la Moscova. El a pierdut lupta cu presa, după ce a scris unele dintre cele mai sincere și mai răscolitoare reportaje de la începutul secolului XX, el a decăzut în politică. Dar cât a fost ziarist avea o singură pretenție: nu-mi rescrie niciodată ce scriu! Când mai îndrăznea câte un idiot să facă asta, John Reed trântea ușa și pleca, nu înainte de a-l băga… mă rog. Nu s-a reținut numele niciunuia dintre “editorii” săi.
John Reed își păstrase obiceiul ăsta și când se ocupa cu propaganda bolșevică. Se lua în gură cu Zinoviev, dacă mai știți cine a fost Zinoviev. Bineînțeles că Revoluția l-a demoralizat până la a-l obliga la moarte. Dar de rescris tot n-a rescris.
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
