– Mă simt incomplet, îmi spune Georgică, abătut, la telefonul de la ora 7 dimineața. Ziua începe, de obicei, cu acest telefon, dar va mai fi unul la 9, altul pe la 11 și tot așa, până se fac zece la număr. La al unsprezecelea nu mai răspund, zic că am adormit.
Georgică e amicul meu de mulți ani și zice că e dependent de convorbirile noastre telefonice. Bine, și pe Angela o sună tot de zece ori pe zi, dar probabil că e dependent și de convorbirile telefonice cu ea.
Am câțiva prieteni, femei și bărbați, dar niciunul nu-și deschide sufletul așa cum o face Georgică. Poate doar Angela să fie mai transparentă decât el, dar ea e femeie și psiholog, pe deasupra.
– Cum așa, Georgică, de ce te simți incomplet, ce-ți lipsește?
– Știi cum se spune, că un om e complet numai dacă a ridicat o casă, a plantat un pom, a crescut un copil și a scris o carte. Eu le-am făcut pe toate în viață, dar n-am scris nicio carte.
– Păi, nici eu n-am scris nicio carte, și ce, asta înseamnă că sunt incompletă?
– Tu ești femeie, nu cred că zicala asta se referă și la voi.
Bravo, Georgică, frumos gândești, îmi spun, dar nu mai zic, că și așa se simte omul incomplet.
– Bine, și ce ai de gând să faci ca să nu te mai simți așa, încerc eu să o imit pe Angela, psiholog.
– Aș vrea să-mi scriu memoriile, zice el fără să ezite, semn că se gândește de mult la asta. Dar am niște probleme.
Mă pufnește râsul, Georgică și scrisul, baba și mitraliera. Dacă e adevărat că toți oamenii au una sau mai multe inabilități, Georgică pe asta o are sigur: e incapabil să se exprime coerent în scris.
– Prima problemă e că am început să-mi pierd memoria. Am început să uit în ce an am făcut un lucru sau altul, dacă era vară sau iarnă, și, mai rău, am uitat numele unor femei care m-au influențat foarte mult în viață. Dar eu ți-am povestit ție tot, crezi că ai putea să-mă ajuți?
– Adică să-ți reamintesc în ce ordine le-ai cunoscut pe doamnele care ți-au influențat viața și cum se numeau ele?
– Cam așa ceva. Să știi că nu le-am uitat chiar pe toate. De exemplu, pe Lili, soția prietenului meu, mă rog, fosta, nu am uitat-o, și acum cumpăr medicamente de la farmacia ei. Îmi dă algocalmin fără rețetă, că știe că numai cu ăla îmi trec toate durerile.
– Bun, Lili era amanta din prima căsătorie, dar mi-ai spus că nu era singura, ia să vedem, îți amintești de doamna de la care ai cumpărat mașina?
– Da, era corpolentă, dar bine făcută. Venea la mine cu cratița de sarmale și țuică de la țară. O chema… Nuți?
– Vezi că știi? Și cealaltă, micuță și slăbuță, căreia îi dăruiai sarmalele de la Nuți?
– Adina, nu? Ce mult am iubit-o! Ea m-a învățat să-mi asortez cureaua de la ceas la cureaua de la pantaloni și la pantofi. S-a măritat cu un moșuleț. Fraiera, eu ce aveam?
– Norocul tău că ai cunoscut-o la timp pe Diana, te-a învățat să renunți la combinația aia criminală și la cămășile cu mânecă scurtă.
– Pe Diana n-am cum s-o uit, a fost a doua mea soție. A plecat după două luni, nici azi nu am înțeles de ce, că ne înțelegeam foarte bine. Zicea că îmi lipsește ambiția. Ambiție să ce?
– Apoi, Anca, cea care te punea să porți cămășile soțului dispărut.
– Așa, așa, Anca o chema. Îmi tot spunea să slăbesc, că pleznesc cămășile dispărutului pe mine. Să slăbească ea, că nici ei nu i-ar fi venit. A găsit unul mai slab, nu știu cum naiba.
– Și cea care se mutase la tine, fără să te anunțe?
– Cristina, ce coșmar! Și menajera se temea de ea. A venit Lili, săraca, și m-a ajutat să scap de ea.
– Deci Lili, din nou.
– Da, dar pe ascuns, că eram prieten cu fostul ei soț. S-a supărat că nu o scoteam în lume ca pe celelalte și s-a combinat cu un ghid turistic mai tânăr.
– Apoi Monica, tinerica.
– Nici pe ea n-am uitat-o. Și acum se îmbracă cu hainele pe care i le-am cumpărat eu. Mii de euro am cheltuit pe hainele ei. Petrecea două ore cu mine, apoi zicea că trebuie să studieze, făcea fel de fel de cursuri. S-a măritat cu profesorul cu care făcea engleză în particular.
– Apoi, Flori.
– Care Flori? A, profesoara! Mi-a mulțumit și s-a întors la soțul ei. A zis că dacă nu mă cunoștea, poate nu-și dădea seama că trebuie să lupte pentru Florin al ei. Unora un mic amantlâc le face bine. Mi-a părut rău de ea, că îi luasem și inel. Dar tot răul spre bine, altfel n-aș fi cunoscut-o pe Irina. Locuiește în alt oraș și n-are de gând să se mute la mine. Ne vedem de două ori pe săptămână și o sun de zece ori pe zi. Pentru prima dată sunt și eu cu o femeie de vârsta mea. Suntem foarte fericiți, i-am luat și inel… Dar mă simt incomplet…
– Da, știu, pentru că n-ai scris o carte. Păi, ce mai aștepți, acum că ți-ai reîmprospătat memoria?
– Știi că eu nu prea mă exprim bine în scris. Tu îmi știi toată viața, toate secretele… M-ai ajutat mereu când am avut nevoie… N-ai vrea să o scrii tu? Sigur am s-o citesc din scoarță in scoarță. Și-așa îmi reproșează Irina că n-am răbdare să citesc o carte până la sfârșit, ca să avem și noi despre ce vorbi.
Citiţi şi
„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”
Femeile mature vs femeile imature
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
