Esența feminității, zic unii, constă în vulnerabilitate. Ce bărbat și-ar dori lângă el (în tot locul, inclusiv în pat) un jandarm? Nu că aș avea ceva cu jandarmii, dar ordinea publică stradală și cea din dormitor sunt două lucruri complet diferite. Chiar cu cătușe de blăniță și centiron pe post de portjartier, biciul trebuie să mângâie, nu să plesnească iar comenzile trebuie date suav ca să-și atingă scopul. Un bobârnac inofensiv anulează efectul unui blister întreg de pilule albastre, dacă este aplicat în locul care nu trebuie.
Bărbaților le plac femeile prostuțe. Chiar și intelectualilor, fiindcă, nu-i așa, “dânsa” nu știe carte. Femeile prostuțe sunt vulnerabile prin definiție. Sunt un material moale, soft, prelucrabil. N-au idei preconcepute, fiindcă n-au idei, în general vorbind.
O femeie deșteaptă (oximoron sau pleonasm?) își dă măsura inteligenței atunci când știe să facă pe proasta. Că-i amantă (și se face că nu-i pasă), ori nevastă (și se face că nu știe), că-i iubită (și se abține): slăbiciunile, dacă nu există, ar trebui inventate.
Îmi plângea cineva pe umăr odată că Mr. Handsome al ei nu-și găsește curajul să-i recite soției mantra de divorț și se eternizează în trisomia conjugală pe motiv că ea nu s-ar descurca fără el, că e complet neajutorată. Iubita, vezi doamne, era o femeie puternică, intrase într-o relație complicată sfidând pe toată lumea și ținea destul de bine la tăvăleală. Nimic nou sub soare, statistica arată clar că bărbații nu pornesc la adulter cu gândul că vor pierde războiul de acasă. Și totuși unii dintre ei, spun legendele urbane, își mai adună bruma de curaj să-și înfrunte demonul luat cu juruială și să transhumeze într-un loc mai proaspăt scuturat de inhibiții, obligații și presupus mai ferice. Evident, asta nu se întâmplă atunci când bărbatul este manipulat, ci atunci când pe un taler al balanței atârnă o nevastă cu greutate, iar pe celălalt adastă amanta, ca un fulg.
Nu tragem concluzii și nu generalizăm, că nu e permis. Doar presupunem și experimentăm. Înainte de a ne asuma că nu suntem proast… , pardon, ușurele îndestul pentru gustul fin al bărbaților, putem încerca să mai renunțăm la bolovanii pe care ni i-am agățat de gât ca să ancorăm zdravăn în temeinicia concretului. Absolut tot ce-i în datul nostru, poate fi și într-al lor și viceversa. Inclusiv vulnerabilitatea.
Doar că nouă ne plac, ah, ce ne mai stârnesc, bărbații puternici! Îi vrem cât mai forțoși, mai potenți și mai autoritari. Orice ezitare îi costă excluderea. Cât privește sensibilitatea, vorba cântecului: “Nicio lacrimă!” Mai bine să ne calce în picioare, decât să ne calce fusta.
Sunt prima care spune că trăim într-o lume în care femeia este cel puțin cu o treaptă mai jos decât companionul ei purtător de nădragi. N-o cred nici măcar pe Amalia Năstase, că nu s-a izbit de prejudecata că o femeie frumoasă poate fi și la fel de inteligentă și de aptă să conducă o afacere, precum un bărbat. Mai degrabă intuiesc că a ales să o ignore. Este singura modalitate prin care poți să-ți atingi scopurile și se aplică în mai toate situațiile de viață: să nu-ți bați capul cu ceea ce nu poți schimba. Sau, mai bine zis, să schimbi făcând nu dând din gură, nu lamentându-te, nu pozând în victimă. Să-i răsucești beligerantului, nu mâna la spate, ci neuronul ăla gomos care îl face să se simtă superior chiar și atunci când nu e cazul.
Dar, de egali, tot suntem egali în ceva: disimularea.
Și bărbații plâng câteodată, așa cum nicio femeie din lumea asta nu moare dacă e lăsată să umble prin viață fără propteaua unui bărbat.
Și cred că singura situație nedorită și de evitat este cea când se sleiesc amândoi deodată.
Nici feminitatea și nici masculinitatea nu se extrag, ca rădăcina pătrată, printr-o formulă fixă, matematică. E sexi și să fii dominatoare, dar și gâsculiță duioasă e mișto. Cu măsură și pe rând.
Iar ei, n-au decât să defileze cu poligamia agățată de prohab, cine-i mai ia pe ei în serios? Suntem la fel de poligame și noi, sentimental vorbind. Nu vor ști niciodată ce fantezii brutale ne bântuie, când ne dăm ochii peste cap și oftăm suav. La fel cum, câteodată, e bine să nu știe nici cât de tare tremurăm pe dinăuntru de teamă că or să plece și n-o să le supraviețuim.
Nu suntem cu adevărat proști decât atunci când înfrângem și ne bucurăm că am învins. În loc de lauri, ne tăvălim prin urzici. Iar în loc de coroană, ne clămpăne pe moțul capului tichia de mărgăritar.
Bărbații ne vor vulnerabile fiindcă, undeva, în subconștient, își doresc să stabilească de la bun început cu noi un punct comun. Iar noi, la fel, ni-i dorim puternici, ca să ne semene.
Odată ce-ai înțeles asta, n-o să ți se mai pară aiurea deloc să te fandosești. Va fi cel mai natural lucru din lume!
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
