El a întrebat dacă o deranjează să plece în weekend cu băieţii. Undeva. La schi. Sau cu echipa favorită în deplasare. Sau unde o fi… Ea i-a răspuns. Fără ezitare. Dacă îi face lui plăcere să meargă cu băieţii, să meargă. El a strâns-o în braţe, a sărutat-o pe frunte şi s-a aşezat lângă, pe canapea. S-au uitat împreună la film, ţinându-se de mână.
El s-a uitat la film. Ea s-a uitat la propriile-i gânduri. El e un egoist. Doamne, ce egoist! Bine-nţeles că a întrebat-o. Dar cum avea să îi spună că nu? Ea… ea nu aşa gândise. Ea a dorit doar să fie iubita cea tolerantă, cea darnică şi înţelegătoare. Iar el trebuia să înţeleagă că ea nu vrea să plece. Doar i-a dat opţiunea, i-a dat libertatea de a alege, i-a dat şansa de a se răzgândi, de a-i spune că nu va pleca, totuşi, cu băieții, că vrea să petreacă weekendul împreună cu ea.
Acum stă acasă şi plânge. Ea, că el e dus cu băieţii.
Lucrurile se complică din propria noastră vină. Vrem să părem. Generoși, înţelegători, toleranţi. Şi vrem să îi acceptăm pe ceilalţi aşa cum sunt, căci aşa scrie în bilbliile amorului: îl iei pe celălalt aşa cum este. Ne îngropăm gândurile de dragul unor evanghelii scrise de păcătoși la fel de supuşi greșelii ca şi noi.
Exagerăm când ne imaginăm că orice lucru este evident – şi evidenţele nu se cer discutate. Da, există, în viaţă, anumite secvenţe pe care dacă ajungi să le discuţi, o faci degeaba. Însă darul vorbirii îl purtăm pentru tot restul rămas.
Şi, dacă nu o facem, doamnelor, vin întrebările acelea care încep cu “de ce”. De fapt, cu “de ce nu”.
Sigur, domnilor, şi nouă ne trebuie un impuls suplimentar ca să înţelegem că “ce frumos miroase parfumul” este, de fapt, un wishlist; un bileţel de genul celor fără de care nu concepem să plecăm la piaţă. Dar, doamnelor, de cele mai multe ori, suntem mult mai simpli decât amestecul complicat de mecanisme ce vă generează gândurile. Spuneţi-ne direct. Dar nu, voi n-o faceţi. Pentru că, desigur, vouă nu vă place să vi se spună direct. Chiar dacă bravaţi că n-ar fi aşa. Şi, de cele mai multe ori, proiectaţi asupra noastră îndoielile proprii.
Când vă uitaţi după antebraţul unui bărbat nu e acelaşi lucru ca atunci când noi ne uităm după fundul unei femei. Când vă gândiţi că un bărbat ar putea fi un amant admirabil, dar vă lepădaţi de primejdia păcatului, sunteţi convinse că noi, dimpotrivă, am ceda ispitei fără mustrări de conştiinţă.
Noi, inferiorii, animalicii, suntem oricând dispuşi să pornim o vânătoare. Suntem mai rudimentari. Ei, bine, gândiţi-vă la acest primitivism al nostru când vreţi să înţelegem că preferaţi să nu mai facem pipi din picioare – şi, desigur, să stăm împreună în weekendul ce vine, deşi băieţii au pus la cale o deplasare, unde o fi…
P.S. Să ştiţi că: a) o surpriză, din când în când, mai ştim totuşi să facem şi noi, ce naiba, nu s-a scufundat romantismul odată cu Di Caprio în Titanic; şi b) povestea asta poate fi citită, la o adică, şi de la coadă la cap!
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Ziua în care am divorțat de mama
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.