Anul acesta, Moşii de vară sau de Rusalii, cad cu două zile înaintea Rusaliilor. Legat de Sâmbăta morților, există o sumă de tradiții populare la români, diferite după zona istorică, dar având același scop – amintirea celor plecați. De Moși, se dau de pomană vase de lut sau de porţelan, căni, străchini şi vase de lemn, împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă. În unele sate bucovinene, au loc ritualuri de pomenire în cimitire – atât la intrare, unde se întind mese pline cu colaci şi vin, împodobite cu flori şi frunze de tei, cât și la morminte, care sunt atent curățate și îngrijite, înainte de slujba de pomenire.
Se fac pomeni și cele mai primite sunt cele către săraci și străini. Se spune că nu e bine să dai pomeni rudelor. Mâncarea dată de pomană ar fi bine să fie caldă, ca mirosul bucatelor să ajungă și să îi sature și pe cei de dincolo. În unele localități din Muntenia mâncarea dată de pomană în această zi se numește ”aburel” sau ”aburi”. Tot aici, pomana care se dă pentru sufletele răposaților se pune în vase de lut noi. Se mai dau dau de pomană căni cu vin, la toarta cărora se pun flori și cireșe.
Se pare că și dacii sărbătoareau Moșii, zi în care aduceau ofrande, care, conform credinței lor, erau punţi de legătură între viaţa pământeană şi cea veşnică. Romanii aveau și ei o sărbătoare asemănătoare, păgână, numită Parentalia, când își pomeneau și cinsteau morții (părinții, în latină parentes, de unde ar proveni numele sărbătorii). Se poate ca, Moșii noștri, de vară, să își aibă originile în sărbătoarea romană.
Tradiţia spune că la Moşii de vară, toţi morţii se duc pe Valea cu Dor, unde fiecare găseşte bucatele primite de pomană până la Rusalii. Cine nu găseşte pomană, se retrage trist în mormânt, ţinând în braţe crengi de tei.
De Moşi se aduc la biserică crengi de nuc și de tei, se sfințesc și apoi se pun la icoană pentru a ocroti gospodăria de pagubă şi boală. În ziua Moşilor de vară, femeile nu trebuie să munceacă. Se spune că, celor care nu respectă datina, le amorţesc mâinile şi nu mai au spor la muncă. În noaptea de Rusalii e bine să dormi acasă, iar seara nu este bine să mergi la fântână sau să treci printr-o răscruce de drumuri. Dacă plouă în ziua Moşilor de Vară, recolta anului va fi foarte bogată.
Citiţi şi
După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.