L-am căutat în toţi bărbaţii

26 May 2015

mălinaÎl iubeam mult. Era slab și înalt, cu ochii verzi, ochi cum nu aveam să mai văd vreodată. Îmi spunea că sunt o prințesă. Tata.

Aveam 16 ani când s-a așezat pe scaun, trist, și mi-a spus: “Sunt bolnav”. “Ce ai, tată?”, m-am speriat eu. “Mă doare inima!”, a răspuns. Eu am îndreptat palma mică în dreptul inimii tatei, fără să pricep. Ce frumos vorbea tata în biserică, vorbe meșteșugite, care îți pătrundeau în vene. Oamenii îl ascultau vrăjiți.

Apoi tata a început să fie din ce în ce mai abătut. “Vreau să mor!”, mi-a spus când, tremurând, încercam să-l dau jos din ștreang. O dată, de două ori, de trei ori. Într-o zi, doctorul, ștergând praful strâns pe o carte, fără să mă privească, mi-a zis: “Oricum o va face. Mai devreme sau mai târziu, o va face”.

Tata. Fragil pe dinăuntru, ca o pasăre rănită. “Trăiește pentru mine, tată”, îl rugam. N-a putut. Când a făcut gestul acela, teribil, și dus a fost pentru totdeauna, m-am înfuriat că nu m-a iubit destul. Și gloata care striga: “Fără preot, fără preot!”. Și eu, târându-mă în urma sicriului, înmormântat undeva, la marginea pădurii. Zeci de frunze moarte pe tălpi! Mi-a trebuit o viață să pricep cât suferea și cât mă iubise.

father and daughter

Apoi l-am căutat în toți bărbații cu ochii verzi pe care i-am întâlnit, m-am oprit fermecată ori de câte ori mi se spunea “prințesă“. De sute, de mii de ori m-am privit în oglindă, speriată că seamăn cu tata. Un timp, oamenii șușoteau, zicându-mi “fata nebunului”. Acum pot să scriu această istorisire, eliberându-mă de trecut.

Oricum, când se sinucide un om, tata moare pentru mine din nou. Dar pot să-i mulțumesc tatei pentru splendoarea cuvintelor, pentru inima pe care mi-a dat-o. Tată, au trecut anii! Lumea nu s-a schimbat. Te așează la zid, dacă nu ești puternic. Nu mi-e rușine că sunt fata nebunului. Rămâi cel mai frumos om din viața mea. Uneori și pe mine mă doare inima. Atunci scriu. E arma păstrată de la tine. E arma nefolosită de tine. Știu că în felul acesta și tu, tată, trăiești. Să fii uman nu este la îndemâna oricui. Într -un fel, eu am și astăzi 16 ani.



Citiţi şi

Întoarcere în trecut? NO WAY!

Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?

De obicei, 1 decembrie e despre România

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. Ileana / 18 February 2021 23:36

    Dragele mele parintii sunt repere frumoase sau… nu, din viata dar ce trebuie sa primeze in alegerea omului cu care vrei sa-ti petreci viata este bunatatea si intelegerea pe care el ti le ofera chiar daca nu seamana cu tatal tau !Se vede frumusetea sufletului tau si durerea lasata de disparita celui care ar fi trebuit sa te ocroteasca .Pacat ca nu inteleg multi ce inseamna acest gest si cata durerea ….ramane in urma lui….

    Reply
  2. dana / 17 July 2016 16:48

    uff , al meu ma iubea asa de mult , si ma certa cind gresem ,ma dojenea , era aspru dar doar atunci cind nu il ascultam ,dar ma stringea in brate . si plingea cu mine ,a fost copilul meu dupa ce mama a murit , si avea ochii verzii, il caut in toti barbatii , dar nu am cum sa il gasesc ,el era tatal perfect , avea 2 metri un barbat vinjos si mindru, tresar de fiecare data cind vad in multime o silueta mai inalta ,,, am ramas singura , imi e tarre dor de ochii si de palmele lui batatorite de munca !l,

    Reply
  3. ella / 2 September 2015 20:11

    Superb, minunat, gingas, si sublim, o amintire incarcata de tristete, dar unica, tatal meu traieste, a implinit 77 de ani, il iubesc dar eu nu-i cunosc sentimentele lui pentru mine, nu ma imbratiseaza, nu ma intreaba nimic, bea destul de mult si dintoteauna, a fost la un pas sa moara intr-un infarct si am crezut ca mor si eu cu el, ma doare amintirea ta, doar pentru ca tatal meu nu mi-a spus niciodata “printesa” sau poate “iubito” sau fie si sa-mi fi pronuntat numele, nu-mi amintesc , de fapt singurele amintiri ca si copil cu el sunt doar betiile lui interminabile si tipetele ce generau mereu lacrimile mamei mele, asa ca plang , si nici macar nu am stiut ce barbat sa caut pentru viata mea,nu am avut nici un model, asa ca tine strans in suflet amintirea ce o ai, valoreaza insasi viata, la care el a renuntat pentru ca durea prea tare, nu pentru ca nu te iubea!

    Reply
  4. ioana / 2 September 2015 18:03

    Foarte frumos ai scris Malina. Si eu mi-am pierdut tatal timpuriu si inca mi-e asa dor de el… Oricum, cred ca toti care si-au pierdut un parinte, indifferent cum, le vom duce dorul toata viata. Te apreciez pentru sinceritate si curaj!
    O viata binecuvantata iti doresc!

    Reply
  5. Mălina Aniţoaei / 29 May 2015 17:00

    Cosmina…
    Te rog să Nu îți dorești să mori!Te rog!

    Reply
  6. Cosmina / 29 May 2015 8:03

    Suflet minunat, m-ai facut sa plang in hohote. Sinuciderea e cutitul pe care-l port si eu legat de mine, iar tata este si pentru mine cel mai iubit om..Fii linistita! Oamenii ca noi (ca mine si ca tatal tau) isi doresc sa moara, isi gasesc linistea in eternitate, iar asta nu are nicio legatura cu cei pe care ii iubim.Te-a adorat si te adora inca din infinit, doar ca acesta a fost drumul lui..a fost un om mai lucid, mai profund, mai sensibil decat restul..

    Reply
    • ioana / 2 September 2015 17:59

      Te rog, cauta ajutor la un psiholog, la un parinte spiritual. Exista si alte solutii. Poate nu le vezi acum, dar exista! Fiecare din noi avem probleme, nu stiu daca exista fericire, sau o viata perfecta. Momente frumoase da. Nu iti pierde speranta! Numai bine iti doresc 🙂 Fii tare!

      Reply
  7. Mălina Aniţoaei / 26 May 2015 18:47

    Maria T,ești o supravietuitoare! Poate că noi trebuie să-i ajutăm pe cei care trec prin momente asemănătoare!

    Reply
  8. Maria T / 26 May 2015 15:38

    Am citit. M-a durut! Al meu s-a dus la streang cand aeam 9 ani. O vreme l-am bocit amar. Apoi l-am urat! A fost modalitatea prin care m-am vindecat de el. Nu intelegam cum poate un om care spunea zi de zi ca ma iubeste sa iasa din viata mea pe usa din spate. Sa ma paraseasca!
    Au trecut 20 de ani de atunci, dar eu inca ma consider un om cu handicap. Am fost privata de dragostea paterna si, evident, am cautat afectiune cu disperare si visez la acea familie de care eu nu am avut parte. M-am topit de fiecare data cand mi se spunea “hai la tata!” de un om drag mie. De fapt, prin expresia asta, imi amintea de tata. Si da, am sa-l caut toata viata!

    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro