Sunt foarte mulţi ani de când scriu pe blog, prin reviste, pentru site-uri şi aşa mai departe. Şi în tot timpul acesta, pe lângă înjurăturile bărbaţilor, am tot auzit sintagma asta: „cât de bine înţelegi femeile”. Şi sunt, cred, mai bine de 8 ani de când sunt în blogging! Adevărul e că nu mi-am propus niciodată să înţeleg femeile, am mers mereu pe principiul că femeile trebuie iubite, nu înţelese, vorba poetului! Şi asta ce înseamnă? Să le iei ca atare, să nu-ţi propui să amesteci idealul scotocit în minte cu materialul din faţa ta. Sigur că, în bătălia ideilor, am încercat mereu să scormonesc o femeie ideală, poate pentru un roman, dar niciodată pentru viaţa reală. Asta nu înseamnă că nu tind spre o anumită tipologie, e de vină şi vârsta!
Acum mulţi ani îmi spuneam că totul se reduce la serendipitate, că iubirea nu trebuie să conţină germenele proiectului în ea! În fond nu facem peratologie aici! Iubirea trebuie să curgă de la sine, să vină cumva din lumi străine şi să ne fure pur şi simplu din mundanul concret al zilelor noastre. Şi acum mai cred în serendipitate, dar asta nu înseamnă că pot să accept pe oricine lângă mine. În fond, accidentul acesta fericit înseamnă complementaritate…până la urmă. Noi, în schimb, căutăm sincronicitatea pe site-uri, ne facem portrete, schiţăm idealuri, dar nu dăm niciodată peste persoana potrivită pentru că suntem mereu ocupaţi să o schimbăm cu o alta, exact ca la raft. Iar asta înseamnă să vrei, nu să accepţi, să fii deschis posibilităţii genuine de a da peste o persoană.
Ei bine, cam aşa e şi cu mitul acesta al femeii misterioase, ineluctabile, de care nu dai niciodată. Bărbaţii se dau, chipurile, peste cap să o înţeleagă, în loc să o strângă în braţe şi să o accepte cu adevărat. Cam la fel fac şi femeile! Ne potrivim, cel puţin din punctul acesta de vedere. Însă, nu ar fi mai uşor să nu ne mai chinuim şi să lăsăm totul să curgă? Dacă există ceva cu adevărat, nu e nevoie de basme, nu e nevoie de scenarii, e nevoie să fie, atât!
Totuşi, de când scriu, s-a petrecut un lucru interesant. Oamenii, mai ales femeile cu care am intrat în contact, au ţinut să-mi plătească poliţe reale la articole virtuale. De aia prefer să nu am de a face sentimental cu oameni care mă citesc, merg pe calea serendipităţii, cu cât nu ştie, cu atât e mai bine! De parcă dacă te apuci să scrijeleşti ceva le-ai cunoaşte pe toate. Nu pot să uit nici acum când un amic mi-a spus, după o despărţire, că eu nu ar trebui să sufăr, mai ales la câte scriu eu! Iar eu i-am răspuns în felul următor: Dacă te taie cineva cu o lamă, chiar dacă ajungi să conştientizezi că o să-ţi treacă, nu înseamnă că pe moment nu simţi durerea, ori dacă te loveşti şi aşa mai departe. Momentul nu poate fi şters cu buretele niciodată!
Pe George îl găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
