Într-o viaţă de asta cunoşti lume peste lume. Unii sunt dulci, alţii sunt acri de-ţi fac gura pungă, alţii n-au niciun gust. Unii sunt fructiferi, alţii decorativi, unii stau în livadă, alţii cresc în pădure ori în rezervaţii speciale.
Prima dată, mă uit la mâinile oamenilor. Ele sunt ca o marcă, după frunze identifici pomul. Am văzut mâini micuţe, negriciose, cu vene proeminente, cu pielea fină ca foiţa de ţigară, cu mici pete maro, de bătrâneţe şi degetele puţin strâmbe de la reumatism. Astea sunt frunze de iasomie, de bunică sfântă.
Am văzut mâini albe ca spuma laptelui, cu degete lungi ce se termină la capete cu vitralii perfect conturate, valabile 2-3 săptămâni. Se cheamă magnolii, secretare pline de secrete.
Am văzut mâini butucănoase, tip hammer, când ţin paharul de bere în ele ţi-e frică să nu-l strivească. Astea sunt de stejar, esenţă tare, contructor de case.
Mai sunt mâini normale, potrivite ca mărime, nu ies cu nimic în evidenţă, decât că ţin paharul de vin cu degetul mic ridicat excesiv. Clar, plop, cea mai slabă esenţă, curvar de meserie.
Foto: Pierre Belhassen
Alea cu cuticula crescută pe unghii sunt mâini de gospodină, casnică, miros a clor ori vanilie. Arareori se dichiseşte, pentru că ea mereu are grijă de alţii. Copacul acesta e cireş, mereu cu copiii în preajmă.
Am mai văzut mâini mari, supradimensionate, cu buricele degetelor mai mari decât normal, cu unghii rotunde şi cu arătătorul mâinii drepte îngălbenit. Acestea tremură sfios. Sunt frunze de nuc, mâini de alcoolic.
Văd mâini trecute de 60 de ani, strâmbe, osoase, sucite de poliartrită, mâini ce au mângâiat cinci copii, ace de brad, brad de tată.
Mai ştiu mâini iuţi, ce culeg scame invizibile de pe flanele împletite, cu unghii uitate de vreme, îngălbenite. Frunze de măceş, mâini de vecină clevetitoare.
Apoi, am rămas pe gânduri la mâinile fine, puţin umflate, mereu curate, aparent cu manichiura impecabilă şi unghii date cu lac uşor rozaliu, într-un singur strat. Sunt mâini de prun ghimpos, ce face prune mici cu sâmburele mare. Doar pieliţa de ele. Astea-s frunze de popă.
Da, când întâlnesc oameni mă uit la mâinile lor, să văd cum sunt. Ale mele nu-s pefecte, nici pe departe. Uneori mă gândesc că aş putea fi alun. Sau, mai bine, cireş amar?
Pe Luminița o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro
Citiţi şi
N-am avut niciodată în curte brad
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
