Poate că ați remarcat deja că, în chestiunea morților, nu suntem, în acest capitalism de cumetrie și de jaf, în această democrație originală, deloc egali, deși cu o moarte, vorba aia, toți suntem datori.
Politica românească îți oferă îndelungi motive să recurgi la antivomitiv. Există, însă, și o nirvana a scârbei, în care, cetățean, chiar și fără să aspiri, ești târât. Liviu Dragnea vorbind despre fratele mort “din cauza” dosarului “Referendumul” m-a târât în această nirvana a scârbei cetățenești.
Morții lor, vedeți bine, sunt cauzați de hăituiala de care au parte bietele animale politice, de oamenii legii, cum ar veni. Înduioșător. Uite cum mi s-a scurs, fără să-mi dau seama, lacrima pe obraz.
Nu contează adevărul, nu contează decât această albă-neagra cu adevărul. Căci adevărul este că Liviu Dragnea a fost condamnat penal pentru ce a făcut penal la Referendum, nu pentru că “a mobilizat” oamenii să iasă la vot. Asta-i propagandă bolșevică și nu cunosc niciun cetățean autonom care să nu se uite la Liviu Dragnea așa cum trebuie să te uiți la un infractor condamnat, chiar și cu suspendare. Căci asta este acest cetățean: un infractor. Iar fratele infractorului a murit de cancer la plămâni, nu de stres post-traumatic.
Furtul e furt, furtul e furt și când e furt de vot, și când e furt de lucrări academice. Furtul e furt, furtul e furt, furtul e furt, furtul e furt, furtul e furt, furtul e furt, iar cei care fură sunt niște hoți, iar cei care fură sunt niște hoți, iar locul hoților nu este în societate, locul hoților nu este în guverne, locul hoților nu este la conducerea guvernelor. Ar trebui să li se spună asta – acest fapt elementar – de un milion de ori și apoi de încă un milion de ori, vreme de o mie de ani, tuturor cetățenilor din județul Teleorman (acest strălucit exemplu de management catastrofal) și nu numai.
Nu e revoltătoare această lipsă de măsură a lui Liviu Dragnea care joacă, sentimental, cu morții la înaintare. Surprinzătoare este această țară (poporul, majoritatea!) care îl pune să se ocupe de dezvoltarea ei pe unul care a “performat” pe tarlaua sa, până a prefăcut-o într-o masă obedientă, lipsită de perspective și de demnitate.
Liviu Dragnea a fost util partidului pentru voturile la hectar. Cum se explică prezențele record la vot în acele sate dezvoltate până au ajuns printre cele mai sărace din România și Uniunea Europeană? Câți morți suportă o democrație atât de originală?
Liviu Dragnea e cel mai bun exemplu că, între partid și binele public, este o graniță adâncă, că între partid și oameni sunt tranșee. Binele partidului contează, asta da! Oamenii pot să trăiască în continuare în bezna de ev mediu de care Liviu Dragnea și cei care au condus Teleormanul sunt direct responsabili, cel puțin moral, deocamdată. Moral, da. Dar morții lor nu sunt ca morții noștri.
Îl mai țineți minte pe președintele Băsescu într-un scabros, grotesc exercițiu electoral, plângând ca la “dragă Stolo” în timp ce recita la Pro TV (cum altfel?) versuri despre mama moartă? Recita o poezie patetică, și chiar ridicolă, scrisă, chipurile, de el însuși, în larg, pe mare. Numai că mama președintelui de atunci trăia, era cât se poate de vie. A răposat fără nicio legătură cu “mama moartă” pe care o plângea pe mare fiul-marinar. Dar morții lor nu-s ca morții noștri. Un singur lucru îi unește: sunt o bună unealtă electorală. Pentru că votanții, de prea multe ori, n-au filtrat opțiunile logic, ci emoțional. Ăsta e nivelul la care discutăm. E mult primitivism în România.
Morții noștri mor în spitalele-abatoare de care Dragnea și cei din neamul lui politic s-au îngrijit, morții noștri mor pe șoselele criminale de care Băsescu și Dragnea și familia lor politică s-au îngrijit, morții noștri mor de scârbă în această societate atât de relativă moral, pe care ei au zidit-o în jurul lor.
Mai ușor cu morții pe scările cimitirului, deci. Mai ușor cu frații vii care dansează din buric pe muzica interoplilor. Mai ușor, dacă nu cerem prea mult, și cu morții la vot.
Citiţi şi
Ce au în comun Trump, Putin și Georgescu
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
