Dragostea Reginei Maria pentru colonelul canadian Joe Boyle (Joseph Whiteside Boyle) nu mai e un secret. S-au cunoscut în 1917, în clipele în care se punea problema dispariţiei României de pe hartă. Regina purta tot mai singură o bătălie grea pentru rămânerea în război până la capăt.
Era la Iaşi, în refugiu. Avea 43 ani. Cu un an şi jumătate înainte pierduse pe cel mai mic dintre copiii ei, prinţul Mircea. În luna martie, îl cunoaşte pe Boyle, membru al Misiunii Aliaţilor, despre care nota în jurnal la data respectivă: ”un bărbat între două vârste, cu o constituţie robustă, cu trăsături puternice şi aspre, de fapt aproape urât, dar ochii, care erau de un albastru intens şi pătrunzători, uneori chiar plini de cruzime, puteau deveni blânzi, aproape mângâietori, iar zâmbetul lui era liniştitor şi plin de bunătate”.
Citiți și Regina Maria, Înălțimea Sa Seducătoarea.
Colonelul Boyle avea 51 ani, o mare avere, şapte copii şi o viaţă ca un film de aventuri.
Întâlnirea lor, la capătul unei ierni cumplite din toate punctele de vedere şi la capătul rezistenţei pentru majoritatea celor refugiaţi în capitala Moldovei, a fost socotită de regină ca un semn al destinului. Joe Boyle s-a dovedit a fi singurul bărbat capabil să se impună în faţa acestei femei care era atunci adevăratul conducător al României.
Maria era o femeie puternică şi, ca toţi oamenii puternici, a fost cucerită când a simţit că e protejată. Ea, care trebuia să ocrotească o ţară sfârtecată, o familie mare, viitorul unei dinastii trădat de fiul ei cel mare – Carol, un rege care şovăia, mii de răniţi în spitale de război, găsea acum un umăr pe care să se sprijine. Un umăr puternic, o voinţă de fier, o inimă mare – asta a însemnat la acel moment colonelul Boyle pentru Regina României. A fost destul. Regina Maria nu-l va mai uita. La moartea lui va trimite o cruce de la Bran, de fapt o mică troiţă străveche de piatră, care să vegheze mormântul Colonelului şi o urnă de piatră în care a sădit ea însăşi o iederă. Inscripţia funerară a fost aleasă tot de Regina României: „Un om cu inimă de viking şi credinţa simplă a unui copil”. Între timp, el a devenit eroul Canadei. Pe piatra de mormânt scrie acum: „Locotenent Colonel Joseph W.Boyle D.S.O., regele Klondikelui şi Salvatorul României, mort în Hampton Hill, Anglia, Aprilie 14, 1923 şi reînhumat în ţara sa natală în 29 Iunie, 1983”.
La Woodstock, oraşul natal al lui Boyle, în biblioteca publică, se păstrează o scrisoare a Reginei către colonelul Zvegintzov, secretarul lui Boyle. Este o scrisoare de 12 pagini, în limba engleză, trimisă la câteva săptămâni după moartea canadianului şi care explică dramatica poveste de iubire din punctul de vedere al unuia dintre protagonişti – Regina Maria.
Textul acestei scrisori, tradus, este publicat acum pentru prima dată în România.
Regina Maria în timpul Primului Război Mondial, când l-a cunoscut pe Joe Boyle
23 Mai 1923
Dragă Col. Zvegintzov,
Nu vă puteţi da seama ce înseamnă pentru mine scrisoarea dumneavoastră şi cât vă sunt de recunoscătoare pentru bunăvoinţa cu care aţi răspuns dorinţei mele de a primi ştiri despre marele om care ne-a părăsit. Nicicând o femeie nu a avut un prieten mai minunat şi pierderea lui deschide în viaţa mea o rană care nu se va vindeca niciodată.
Între noi a fost o comunicare specială, ceva profund, real, puternic, aș putea spune sfânt, bazat pe încredere desăvârşită, devotament şi respect din partea amândurora. Ne-am întâlnit în împrejurări ciudate şi tragice – am venit unul către celălalt din colţuri diferite ale lumii, proveneam din clase diferite, duseserăm vieţi foarte diferite, dar aveam acelaşi fel de a fi şi de a gândi, onoarea avea acelaşi înţeles pentru noi, a fost ceva drept în noi amândoi, drept şi simplu şi lipsit de cinism, care a făcut să părem sortiţi a ne întâlni.
El a fost puterea şi onoarea, mi-a împărtăşit credinţa lui, iar eu i-am dăruit încrederea mea. Ne-am strâns mâinile în clipe de cea mai adâncă suferință și umilire și nimic nu ne-a putut despărți în înțelegerea noastră, chiar dacă împrejurările ne-au fost potrivnice.
Un om atât de drept, atât de simplu, atât de fără șiretlic sau viclenie nu poate fi acceptat în lumea noastră avară, falsă, comercială, idealurile sale mari și viziunile vaste au fost sortite eșecului, căci prea puțini au fost suficient de mari să-l urmeze în zborul său. Pe lângă toate astea, el nu putea fi decât conducător şi felul direct de a spune ceea ce crede nu a fost pe placul tuturor, așa că a trebuit să lupte cu oamenii mereu. Cel mai bine s-ar putea compara cu Don Quijote și Cyrano, era un idealist fără s-o ştie, a avut cea mai solidă minte pe care o poate avea un om, dar în același timp era ca un copil, și tot ca un copil se lăsa înşelat, deși cunoştea foarte bine natura umană.
Cred că aș putea scrie cărţi întregi despre el. Nimeni nu îi cunoştea inima mai bine decât mine. Femeile au jucat doar un rol minor în viața lui și i-a rămas o imensă rezervă de iubire necheltuită. Am venit către el la capătul unui drum lung, furtunos, am fost în primejdie, în același timp el s-a recunoscut în mine – am fost un fel de miracol în viața lui – și atunci când a avut accidentul vascular cerebral am fost paradisul în care s-a refugiat o vreme. Compania mea şi a Ilenei mele l-a ajutat în momentele când colosala lui putere l-a părăsit – şi această tovărăşie a devenit mai dulce decât orice a cunoscut el până atunci. A fost ceva natural şi cu atât mai uimitor. Devotamentul meu a fost uluitor pentru el mai ales pentru că, datorită felului său de a fi foarte deschis, în ciuda marii sale inteligenţe, în general era înşelat şi în final repudiat. Nu credea în vise—îl enervau visele, misticul, ceea ce el numea “rusoiaca” din mine, ”latura de om învins, fatalistă”, dar cu toate acestea, dacă îi cercetezi existenţa, constaţi că s-a lăsat mereu condus de vise – vise imposibile despre o lume în care fiecare om joacă corect şi luptă cinstit, sare în ajutorul celorlalţi şi spune numai adevărul – vise…
Joe Boyle
De altfel şi aici, după ce au făcut un erou din el, aproape un semizeu, i-au pus apoi la îndoială onoarea, au încercat să-l înjosească doar pentru că eu îi vedeam toată măreţia şi aveam încredere în el mai mult decât considerau ceilalţi că este prudent să te încrezi în cineva, mai ales într-un străin, aşa că l-au luat de lângă mine. Am luptat din greu, dar până la urmă a trebuit să cedeze, iar colonelul, a cărui inimă fusese deja frântă, nu a putut trece niciodată peste durerea de a fi trebuit să se predea şi să plece.
Ştiu că i s-a rupt inima, că tocmai oamenii mei i-au frânt-o nelăsându-l să lucreze pentru mine şi cu mine – dar pentru că era oamenii mei, nu s-a luptat cu ei, şi asta a fost cea mai grea dintre toate grelele bătălii pe care le-a purtat în viaţa lui furtunoasă.
Iertaţi-mă că vă scriu toate astea, dar, ca şi dumneavoastră, mă număr printre foarte puţinii care l-au iubit până la sfârșit, iar asta creează o legătură între noi, deși drumurile noastre nu se vor mai întâlni, probabil, niciodată, acum, când omul care ne-a adus împreună zace în pământ.
Singura mea consolare este că eu, regele și copiii mei i-am rămas mereu loiali și nu a fost săptămână în care să nu-i scriu, să nu-l informez amănunţit asupra a ceea ce fac. L-am ținut la curent cu orice eveniment din vieţile noastre, tot ce m-a mișcat în vreun fel am împărtășit cu el, dar am simţit din răspunsuri că sănătatea îl lasă; am intuit, de asemenea, că nu a vrut să-l văd în starea aceea de slăbiciune. L-am numit mereu „stânca mea” – era mândru de asta – și cred că a vrut să mi-l amintesc mereu aşa cum era când munceam împreună. Am fost extrem, nespus de recunoscătoare „micului Hill” (n.n. – căpitanul englez George A. Hill, colaborator apropiat al lui J. Boyle), cum îl numea Colonelul, pentru că i-a pus pe piept crinii de la „regina lui”- căci am fost regina lui cu toată dragostea, recunoștința, devotamentul – și pentru că oamenii mei au fost răi, nedrepţi și nerecunoscători față de el, nu am vrut să le încredințez onoarea de a-i depune o coroană de flori în numele meu pe mormânt. […] El ar înțelege de ce nu am vrut ca nimeni dintre cei care l-au calomniat să-i depună o coroană de flori de la mine pe mormânt, ar fi fost o profanare.
Colonelul Joe Boyle, Regina Maria şi Principesa Ileana la Coţofăneşti
Pentru mine el nu este mort, a fost atât de măreţ, aparţinea în mod absolut Naturii – pentru mine el există în copaci, în nori, în mare, în soare şi în vântul care adie –există în prospeţimea dimineţilor, în tăcerea nopţilor – stelele mă privesc cu ochii lui şi norii îmi trimit veşti de la această inimă mare care mi-a aparţinut…
Iertaţi-mi toate acestea – şi dumneavoastră “aţi mâncat dintr-o pâine cu mine”- cum ar fi spus el- în căsuţa mea din pădure de la Coţofăneşti, aşa că am lăsat complet la o parte gândul că ne cunoaștem foarte puțin, pentru a scrie exact ce simt – nu cred că l-ar fi deranjat – nu am vrut niciodată să fac sau să spun lucruri cu care nu ar fi fost de acord. Avea un cod unic al onoarei şi l-a respectat întotdeauna fără ezitare. O amintire binecuvântată, o comoară care să fie purtată până la sfârșitul vieții.
Vă mulțumesc încă o dată că ați scris. Mă bucur că imaginea mea a vegheat asupra lui, chiar și când zăcea culcat acolo, pașnic – uitat de mulți, dar cu necazurile în sfârşit terminate…
Am fost mereu alături de el cât a trăit. Motto-ul pe care i l-am dat a fost: Puternic și Adevărat, puternic și adevărat a fost, chiar şi la sfârșit, chiar şi atunci când magnifica lui forţă fizică l-a părăsit – puternic cu puterea celor care nici cu gândul, nici cu fapta nu-şi trădează idealurile.
Și acum, înainte de a încheia această scrisoare deja prea lungă, un ultim cuvânt pentru dumneavoastră, personal: Vă cunosc mult mai bine decât vă imaginați – prin el – ştiu despre copiii voștri, despre comportamentul curajos al soției dumneavoastră, singură în acei ani cumpliți de revoluție, ştiu cum, cu un curaj bărbătesc, a trăit pentru copiii ei până aţi putut fi din nou împreună – cunosc buna părere a Colonelului despre dumneavoastră – încrederea pe care o avea în corectitudinea dumneavoastră – deci nu sunteți un străin pentru mine.
Iată ce vreau să întreb: Colonelul mi-a scris (era în primăvară) – de dragul copiilor dvs. pe care îi iubea – despre o decoraţie sârbească pentru dvs., numai că scrisoarea a fost scrisă evident într-un moment în care era fizic la pământ aşa că nu este clară ca de obicei şi nu am înţeles prea bine ce legătură aveţi cu Serbia. De vreme ce el şi-a dorit să-mi scrie despre asta, aş vrea să vă rog să-mi trimiteţi câteva cuvinte în care să-mi explicaţi despre ce este vorba, astfel încât să-i pot spune la rândul meu Regelui Alexandru care mi-a devenit un fiu foarte drag (n.n. – Regele Alexandru al Serbiei era ginerele Reginei Maria fiind căsătorit cu Principesa Maria (Mignon) a României). Dacă vă voi putea oferi această decoraţie, voi simţi că am meritat, după moarte, încrederea pe care a avut-o în mine “Uriaşul meu” aşa cum îmi plăcea să-l numesc.
Uriaşul meu a trecut într-o altă lume – dar dorinţele sale trăiesc în inima mea, iar aceasta a fost una dintre ele. Explicaţi-mi cum o pot împlini şi apoi decoraţia va ajunge la dvs. din partea lui şi nu a mea sau din partea amândorura dacă el se află în mormânt uitat de cei mai mulţi.
Mormântul Lui Joe Boyle în anii ’30, la Hampton Hill, Anglia. Troița și urna sunt trimise de Regina Maria
Am de gând să mă asigur că vor fi mereu flori pe mormântul lui, flori portocalii – culoare pe care l-am învăţat s-o iubească şi pe care o asocia cu mine.
Trăiesc cu credinţa că spiritul său a trecut dincolo de nevoia de compasiune, dincolo de suferinţă şi necazuri – dincolo chiar şi de dorinţa de dragoste – dar pentru mine, care încă mă aflu pe pământ, este o bucurie să fac şi cel neînsemnat lucru în numele lui.
Vă rog trimiteți-mi un răspuns despre decoraţie și spuneţi-mi, de asemenea, cum vă merge. Inima mea este deschisă tuturor celor din țara mamei mele.
Maria”
Pe Cristiana o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
