Femeia de 40 – bombă nucleară cu efect de praștie

Your tuppence

1. 
   Oana / 13 August 2016 16:22

   Da…DOAR 40! fara ghilimele. Pana la 100 de ani, minimum, cat intentionez sa traiesc, 40 e nici macar jumatate 🙂
   Serios vorbind, la 40 de ani esti f ok, fie femeie, fie barbat. Si da, exista “fluturi” in stomac la 40…si inca ce fluturi, mai ceva ca la 20! De fapt as zice ca viata incepe pe la 40, cand stii cine esti, ce vrei, ce poti, ce-ti place si ce nu, pe cine vrei alaturi si pe cine nu…si, pentru orice sac exista si petecul deci…pt fiecare femeie de 40+ exista un barbat de 40+ 🙂 nici un stress in privinta aceasta.

   5

   

   Reply ↓
2. 
   Suzana / 13 August 2016 15:33

   Prima data cand citesc un articol pe Catchy si imi pare rau ca am pierdut timpul aiurea.

   3

   1

   Reply ↓
• 
  Mihaela Cârlan / 13 August 2016 21:02

  Păi, ca să vă revoltați l-am pus. 🙂

  

  

  Reply ↓
3. 
   Oana / 30 January 2016 16:09

   Ferească D-zeu sa dai peste asemenea medic… El însuși are nevoie de o echipa de medici psiho. sau chiar psihi…. Articolul asta spune multe despre el/ ei…prea multă sărăcie in viața …

   2

   1

   Reply ↓
4. 
   jeaneD'arck / 4 August 2015 10:00

   hahaha, *femenine doar prin substantiv*…ouchhh
   cand esti contra naturii , ajungi la un moment sa doara al naibii de crunt .
   cat de tare te doare adevarul de-ai sarit de fund in sus ?!? hahah
   or te-a vrut taticu’ tau baiat?? or ai zis : le-arat eu lor ,…pot si singura..
   or descoperi la 40 ca femeia cuibareste si barbatul vaneaza?
   or sa vezi parinti cu copii mici luati drept bunici ? ( multi n-apuca sa-i mai creasca ..)
   or va explica specialistul ca si oole inghetate dupa 30, risti sa faci cu ele doar o omeleta stricata???
   ca la sfanta mama NATURA orarul chiar conteaza si la fluturi, si la primate si la balene ….si la Omul care sfinteste locul.
   ca exista exceptii ( desigur) care intaresc regula :):)
   ca totul e upsidedown….si nu-i trendy sa recunosti .

   

   1

   Reply ↓
5. 
   dani / 23 June 2015 1:44

   Ce a vrut a spune articolul? Ce au realizat autorii cu aceasta scriere? In slujba cui si-au pus condeiul? Studiile? Cunostintele? Experinta? Cui au dedicat concluziile dansilor, stranse cu migala, truda, studiu aprofundat? Ce au construit cu randurile lor? Oare articolul face parte dintr-o suita? Dintr-un proiect? Dansii lupta pentru o idee, pentru ceva? Pentru cineva? Pentru femei? Pentru barbati? Pentru copiii infiati?
   Comentariile domnilor ajuta mult mult la raspunsuri. Sunt explicite si la obiect.
   Comentariile conteaza mult azi. Exprimarea permanenta a parerilor despre orice poate
   tine loc de PR, marketing, inteligenta, cultura…
   Dar deja incep sa-mi dau cu parerea si nu mai intreb. Oare sa fie o forma de evolutie? Sau de adaptare?
   Voi reveni sa ma citesc !

   1

   

   Reply ↓
6. 
   mihaela lungu / 8 June 2015 10:20

   O eticheta patetica a unui fragment mic social care merge la psiho…logi, sau …atri, iar dansii varsa camionul cu cenusa in capul acestor femei…cele de la tara,sau orasele mai mici”provinciale” care nu au vreme de prostii psihiatrice, unde sunt prinse in marja asta groteasca?sunt si acolo femei bogate, realizate, divortate , sau vaduve fara voia lor,care din lipsa de timp isi iau viata in maini si nu se lamenteaza pe la cabinete gros platite ca apoi sa judece dansii toata clasa feminina, si apropo cu ce le-ati ajutat apoi? Sunt enorm de multe femei care se repliaza, nu la 40 de ani, ci la 50, la 60, chiar si la 70…pt ca stiu mersul mai departe cu mult mai bine decat barbatul care nu face decat sa-si vaneze o victima sau o sluga ce sa-i aduca totul la nas, apoi moare rapid cand ea dispare, se arunca de pe blocuri sau isi pun streangul de gat, femeile sunt foartate si aduse in acele stari la cabinete tot de catre barbatii ce isi uita rapid chilotii prin paturile tinerelor amante…o eticheta nedreapta si demna de dispret!

   2

   1

   Reply ↓
7. 
   Elena / 8 June 2015 6:17

   Pai hai sa le trimitem pe o insula sa le inchidem, daca la 40 de ani ti s-a terminat viata pentru ca nu ai barbat si copil. Ce se intampla cu femeile divortate fara copii la 40 de ani? Dar vaduvele? Dar acelea care nu pot avea copii si sunt singure la 40 de ani? Dar acelea care au fost intr-o relatie pana la 40 de ani si raman singure? Ce sa faci cu “dezaxatele” societatii? Pentru ca barbatul la 40 de ani “mai are o sansa”. Normal, doar e barbat.

   Orice persoana are o sansa la 40 de ani daca se iubeste pe sine. Nu toate / toti dintre noi au acel parcurs de basm, si e ok sa ai viata pe care o ai la 40 de ani. Sau la 70, sau la 80. Mie imi e mai teama de omul care a scris lucrurile de mai sus decat de o femeie la orice varsta (sau barbat). Pentru ca prostia (care pentru mine reprezinta iposibilitatea de a trai fara sa faci judecati de valoare si sa iti compari viata cu a altora) nu se vindeca, indiferent de varsta.

   5

   

   Reply ↓
8. 
   Andreea / 7 June 2015 23:59

   O porcarie de articol! Un “adevarat” profesionist cu inima franta de vreo femeie de 40 de ani! Saracul….

   2

   1

   Reply ↓
9. 
   alina / 18 May 2015 21:30

   Cine a scris acest articol este bolnav .

   1

   1

   Reply ↓
10. 
    Carmen / 15 May 2015 9:58

    Buna ziua tuturor.
    Am citit articolul si comentariile de mai sus. Ceea ce ati spus (aproape toti) este doar o parte a “adevarului” (sa zic asa), privit din punct de vedere personal si generalizat la toate femeile ce au in jur de 40 ani (cu educatie si pregatire profesionala).
    Intrebarea mea: detine cineva reteta general valabila a fericirii?
    Cred ca am mai multe intrebari. De ce ceea ce imi este mie bine trebuie sa fie bine si pentru altul? Sunt convinsa ca sunt si femei culte, cu varsta de 40 ani, singure, care sunt fericite, dar si unele dintre ele pot fi mai putin fericite. Sunt convinsa ca situatia e valabila si pentru barbati.
    Alta intrebare: de unde si pana unde fericirea e continua si constanta? Sau o alta stare sufleteasca, sa zicem tristetea?
    Sunt convinsa ca toti oamenii (de orice varsta, orice sex, orice pregatire etc) au perioade de bucurie, fericire si tristete.
    Asa e viata. Asa e normal sa fie. Oamenii sunt diferiti si nu trebuie sa ne placem toti cu toti. Unora ne plac femeile de 40 ani, culte, capabile sa se controleze, educate, stilate etc, altora ne plac femeile care conduc masini de tonaj mare, beau bere si se sterg cu maneca hainei. Valabil e si inversul, unor femei le plac barbatii de genul prezentat mai inainte.
    Suntem diferiti din multe puncte de vedere, creierul nostru prelucreaza diferit informatiile primite, mirosurile, culorile etc. E firesc sa nu ne placa un gen de oameni care altora in mod sigur le sunt pe plac. Totul e sa ne gasim si sa gustam, macar un timp, fericirea asa cum o intelegm fiecare.
    Alta intrebare: cine spune ca femeia de 40 ani, cu mastere si job bun nu are suflet? Pe ce baza ati decis ca nu are? Sunt reci si distante? De aceea? Atunci multi barbati nu au suflet doar pentru ca sunt asa. E nefiresc.
    Daca intalnim un om (fie femeie, fie barbat) care ne-a provocat suferinta nu inseamna ca toti de acea varsta, pregatire etc sunt la fel. Ati generalizat cam mult.
    Va doresc fericire tuturor si mai multa intelegere pentru cei din jur.

    1

    1

    Reply ↓
11. 
    Carmen / 12 May 2015 11:36

    Citind cele de mai sus,imi vine in minte expresia invatatului Solomon : amândoi aveti dreptate ! Pe de o parte,barbatii si-au uitat rolul de “cap al familiei”,nu numai din punct de vedere financiar ci si din punct de vedere relational.Responsabilitatile barbatilor s-au restrans foarte mult,asa incat cineva a trebuit sa le preia.Si da,intr-o societate in care relatiile sunt din ce in ce mai greu de construit si pastrat, e mai simplu pentru o femeie sa aleaga singuratatea decat sa ramana in capcana unei relatii nefericite.Nu femeia s-a schimbat, TOTUL s-a schimbat. Mediu, care ne-a facut mai comozi si care ofera mai multe posibilitati,relatiile, care nu mai sunt supuse constrângerilor sociale,oamenii, care devin mai informati si au mai mult control asupra lor.Sincer, eu nu m-as intoarce la vremea in care femeia nu avea nici un venit si deci nici un fel de autonomie personala,fiind subordonata total familiei.Asa cum sunt femei singure, la 40 ani, nefericite , sunt si femei casatorite, tinere de 25 ani, cu copii, nefericite. Cum masuram nefericirea ? In raport cu ce ? Daca o masuram cu propriile noastre valori, este posibil sa nu fie decat o latura din multiple fatele ale adevarului….Asa ca,cel mai bine ar fi ca fiecare sa respectam alegerile pe care semenii nostri le fac, si sa ne bucuram daca aceste alegeri le aduc împlinirea…..

    1

    

    Reply ↓
12. 
    dp / 12 May 2015 11:36

    Cita frustrare, cite complexe, cite clisee misogine, cita lipsa de maturitate transpar din articolul asta! L-as putea forfeca la infinit, ma rezum sa punctez doar cateva chestii:

    1. Articolul este penibil, in primul rand, pentru ca nu are consecventa. Incepe prin a le face praf pe femeile singure la 40 de ani pentru ca au facut alegeri personale, care acum le costa fericirea, pentru ca apoi, dupa ce le aduce pe aceste femei pe canapeaua psihanalizei, sa devina brusc impaciuitor si sa ne consoleze cu faptul ca, de fapt, societatea e de asa natura incat nu accepta egalitatea femeilor, si, vai de mine “reinventeaza cruzimea fata de femeie”. E aproape vizibila linia de demarcatie intre cei doi autori. Ca femeie-barbata, atita vreau sa spun: aveti domnilor raspunderea opiniilor, fiti consecventi cu ideea. De fapt, e foarte cliseist-barbateasca atitudinea: mai intai ii scapam o palma femeii, apoi ii spunem “tu esti de vina ca ma faci sa dau in tine”, apoi “de fapt tu si familia ta, si societatea”, si incheiem triumfal cu “te iubesc, nu pot trai fara tine, te rog nu ma parasi”

    2. Carl Gustav Jung avea o teorie a “umbrei” (de care dom’ psihiatru ar trebui sa fi auzit): daca urim ceva cu multa intensitate in altcineva, e pentru ca ne e teama de acel ceva care exista si in noi si nu ne da pace. (Simplificand, daca il urasti pe cineva ca are bani, e pentru ca ti-ai dori si tu, daca o dispretuiesti intens pe una ca e curvistina, e pentru ca si in time exista niste instincte sexuale reprimate cu care nu esti in echilibru, samd). Asadar, la cat o uraste domnul autor pe femeia de succes singura la 40 de ani, cu masterat si doctorat si subordonati si cariera “corporatista” (cuvant care in Romania deja se foloseste ca echivalent pentru “necuratul” – de fapt, si asta e un cliseu rezultat din groaznica invidie), eu spun ca ar fi bine sa stea cu o oglinda si un jurnal in fata, si sa faca bine sa analizeze ce il racaie mai mult: faptul ca femeia asta nu are nevoie de el? faptul ca femeia in cauza i-a luat-o inainte? faptul ca il complexeaza? faptul ca educatia lui misogina nu poate accepta ca o purtatoare de vagin sa iasa din tiparul submisiv si la cratita? faptul ca o femeie de genul asta i-a fost inaccesibila, l-a refuzat sau l-a parasit? Sau poate faptul ca in scoala generala era o fetita, cu codite sau fara, din cauza caruia el mereu lua doar premiul doi sau mentiune? Din bun simt, nu vreau sa intru in speculatii legate de relatia autorilor cu mama si cu propriul penis.

    E normal si natural sa nu ne placa unii oameni, har Domnului nu trebuie sa ne iubim cu totii. Nici mie nu imi plac politicienii, de exemplu, insa cred ca dispretul meu pentru ei are cauze obiective. Dar cand simti fata de cineva o ura viscerala, irationala, de o asemenea natura si intensitate cum razbate din articolul asta, problema nu mai e cu persoana obiect al urii, problema e in tine. Indraznesc sa ii recomand autorului sa se foloseasca de dr Diaconu pentru a se psihanaliza pe sine, inainte de a le psihanaliza in mod amator pe femei. Desi, dupa colaborarea la acest articol, in mod sigur eu l-as evita pe dr Diaconu daca as avea nevoie de canapeaua unui psihiatru. Un psihoterapeut nu ar trebui sa fie atat de vehement si maniheist.

    Ca sa vedeti ca stiu despre ce vorbesc, am trecut de 40 de ani, am masterat, chiar si doctorat, am lucrat in multinationale in afara tarii in ultimii 10+ ani, in pozitii tot mai inalte, si sunt impreuna cu sotul meu de peste 13 ani. Ca sa elimin argumentele acre ale domnilor autori, sotul meu este un intelectual (nu burtos si chel, ci frumos si fit), cistiga mult mai putin decat mine, si ii asigur ca de 13 ani avem despre ce vorbi cand ne intalnim dimineata, seara, in weekenduri si vacante. Stam impreuna pentru ca ne iubim, nu din rutina , si nu de dragul copiilor (nu avem copii, pentru ca am hotarat ca ne ajungem unul altuia – ah, astept deja comentariull vitriolic pe tema ovarelor mele care sigur-sigurissim pleznesc de atata abur). Nu ne-am despartit, desi am trecut prin momente cheie (accident grav, somaj, boala, trait la distanta, in tari diferite). Si ma uit cu incredere la viitorul nostru comun de acum inainte, desi e plina lumea de femei mai tinere si mai frumoase, si mai putin corporatiste, si mai putin cu doctorate si masterate (care diplome, in viziunea autorilor, sunt un mare dezavantaj pe piata relatiilor, unde femeile sunt evaluate, dupa parerea dansilor, ca vitele). De altfel, cu multi ani in urma, sotul meu mi-a spus, “te iubesc pentru ca esti inteligenta, nu doar cea mai inteligenta femeie, ci cea mai inteligenta persoana pe care o cunosc”. Inteligenta, domnilor! Nu “pentru ca esti frumoasa” (sunt 🙂 ), nu “pentru ca ai sanii mari” (ii am :)), nu “pentru ca gatesti bine” (nu gatesc niciodata :)). La vremea aia, faceam doctoratul, nu aveam bani, nu eram sefa, nu eram corporatista.

    Secretul nostru, dragi domni Parv/Diaconu, este dragostea, curiozitatea si comunicarea. Dragostea de celalalt, care vine deaspra egoului fragil, curiozitatea, care te face interesat de ce e in mintea altora, fara sa ii judeci pentru ca sint diferiti de tine, si comunicarea, care demonteaza clisee si clarifica potentiale neintelegeri. Si tare mi-e mila de autor/i ca nu par sa fi inteles niciunul din conceptele astea. Iar pentru un medic specialist psihiatru, lucrul asta mi se pare impardonabil, indicand chiar o masiva incompetenta profesionala.

    3. Vreau sa mai punctez ceva. Acest misoginism fatis, din pacate, nu e specific doar barbatilor complexati din Romania. L-am intalnit si in alte tari (in special in Europa Centrala, tarile latine, samd), si el este extrem de raspandit, chiar si in mult-barfitele si mult-ravnitele multinationale. Obisnuiam sa glumesc cu prietenele mele (imaginati-va, femeile de 40 de ani, cu masterate, pot sa aiba nu doar job in corporatii si sot, ci chiar si prietene!), ca daca o femeie razbeste prin competenta in ierarhia multinationalelor, e foarte posibil sa fie nu doar egala, ci superioara colegilor ei barbati, dat fiind ca ii vor fi puse foarte multe bete in roate de catre acestia. Deci, dragi autori, teama mi-e ca femeile s-ar putea sa fi depasit deja stadiul de egalitate cu barbatii, pentru ca misoginismul vostru patetic ne-a dezvoltat talente si competente pe care voi nu le puteti intelege, pentru ca nu ati avut nevoie de ele in contextul social al “baiatului mamii” care s-a transformat in “barbatul (singur sau nu) la 40 de ani”. Ah, inca ceva – prietenele mele single la 40 de ani in cautare de partener sunt convinse de adevarul cliselui “daca e singur la 40 de ani, sigur ceva nu e in regula cu el”. Doar ca ele privesc acest “ceva nu e in regula” cu mai multa simpatie si ingaduinta, nu cu incrancenare.

    1

    

    Reply ↓
13. 
    Catalin Minulescu / 11 May 2015 23:44

    Doamna Popescu,
    Referitor la ceea ce ati scris, respectiv “Femeile care isi doresc numai binele pentru ele si familiile lor, au aspiratii inalte pt.ele si societate si sacrifica timp si nervi prin masterate, doctorate, in companii cu joburi de raspundere sunt puse la colt si privite ca niste ciudate. Trist”
    Poate nu realizati insa din punct de vedere social, normal, acele femei chiar SUNT niste ciudate, si da, aveti dreptate, e trist …
    Uitati-va in jur, acele femei la nivel relational sunt … zero.
    Da, pot fi buni manageri, buni profesori, cercetatori, whatever, dar ca “femeie” .. nu sunt nimic pentru ca nu au avut timp sa fie femei, si probabil nu au stiut sa lase nici un barbat sa le faca sa se simta femeie cu adevarat.
    Acelea sunt niste femei-barbat deja. Da, pot fi niste partenere foarte bune, probabil sunt foarte culte insa ca barbat fie-mi scuzata comparatia, ma indoiesc de faptul ca mi-as dori sa fac dragoste cu un manager, ca femeie sigur nu stie sa fie (si nu ma refer la one nigt …acela e sex nu dragoste …).
    Da, articolul poate exacerbeaza unele lucruri insa uitandu-ma in jur la femeile de pese 40 de ani asa zise “de succes” ma cam ia cu racori pe sira spinarii ….
    Pe undeva imi e mila de ele, pe de alta parte nu pentru ca asta si-au dorit sa fie niste femei-barbat.
    Singuratatea e grea dupa o varsta cand apar si tabieturile si cand este aproape imposibil sa te mai acomodezi cu cineva, cu atat mai mult cand tu te simti “Cachy” si te crezi o femeie de suuces.
    Va veni o zi cand vei intra intr-o casa goala, luxoasa poate, venind de la serviciu, de la un restaurant si cand linistea din acea casa te va face sa urli cu tot temperamentul tau de “femeie Cachy” …
    Barbatii ? Iar ma indoiesc de faptul ca un barbat normal cu un grad suficient de cultura, cu bun simt s-ar gandi sa se apropie macar de o astfel de femeie. De ce?
    Pentru ca nu ii inspira nimic, simplu, cu tot apanajul ei de hane, bijuterii, farduri si alte alea (pe care barbatii nu prea dau doi bani)
    Sufleteste, acest gen de femei deja este deformat (si este logic sa fie asa) sunt femei reci care nu prea simt mare lucru, cu mintea la afaceri sau doctorate si la care sentimentele in general nu prea au valoare. Avantajul poate ar fi ca ar sti cine a fost Van Gogh si nu l-ar confunda cu un fotbalist si nici pe Renoir cu un cantaret, insa asta nu compenseaza mare lucru…
    Ce sa faci cu o femeie Cachy intr-o searasingur acasa? Poate sa discuti despre ce stie, management sau teza ei de doctorat …
    Mda, nu ma prea incanta …
    Cele scrise le-am constatat pe “pielea mea” in decursul anilor si chiar daca voi fi blamat sau ninjurat (pentru ca imi vor sari in cap 100, asta e sigur) raman la parerile mele.
    Da-o-ar Dumnezeu sa fie o femeie din cele susmentionate care sa imi arate ca desi lucreaza ce lucreaza are si suflet si ete un om normal … dar e putin probabil.
    .
    Oricum aveti toata stima mea Doamnelor !
    … pentru doctorate si succesul domniilor Voastre

    

    

    Reply ↓
• 
  Buddy / 12 May 2015 18:13

  Dupa cum deducem din povestea Dvs, dna Valentina, marimea chiar conteaza! Uneori cea a contului (pina la 40 de ani), apoi cea a organului… Sau invers! Insa fiti convinsa ca prospatura nu apreciaza intr-o relatie nici cultura, nici cariera si nici cat de bine se misca in pat cel de linga el, ci banii! Care se duc al naibii de repede, daca nu fac pui!

  

  

  Reply ↓
14. 
    Daniela Bonta / 11 May 2015 16:58

    Parerea mea este ca noi, femeile, ar trebui sa incetam sa-i tratam pe barbati ca pe niste copii. Daca dorim sa fim fericite….la orice varsta ! Altfel, vom avea langa noi imaturi, iresponsabili….ceea ce am sadit !
    Domnule psiholog, imi pare rau ca nu ati apucat sa intalniti femei fericite la 40 de ani….pentru acestea nu frecventeaza cabinetele psihologilor! Deontologic ar fi sa va abtineti sa etichetati persoanele care nu v-au trecut pragul !

    

    

    Reply ↓
15. 
    Popescu / 11 May 2015 11:36

    Foarte nedreapta stampila care i se pune pe frunte unei femei care si-a dorit sa aiba putina independenta, sa iasa din tiparul -munca-spalat-calcat-gatit-ingrijit copii, sot, socri, parinti. Uitam ca piata fortei de munca este actualmente necrutatoare, daca vrei sa nu fii somera, trebuie sa performezi. Putini barbatii reusesc sa isi mai intretina singuri familia, ceea ce face aportul financiar al femeii obligatoriu. De ocrotirea ei in perioada pre si post sarcina nu putem vorbi decat teoretic. Ea nu se mai poate dedica in intregime educatiei copiilor, ci e fortata sa-i lase pe acestia pe mana bunicilor sau bonelor inculte. Femeile care isi doresc numai binele pentru ele si familiile lor, au aspiratii inalte pt.ele si societate si sacrifica timp si nervi prin masterate, doctorate, in companii cu joburi de raspundere sunt puse la colt si privite ca niste ciudate. Trist.
    Asteptam maturizarea celuilalt pol al umanitatii…

    

    

    Reply ↓
• 
  io / 11 May 2015 15:21

  Doar să nu avem prea mult de așteptat…

  

  

  Reply ↓