Nu las nimic să mă treacă, petreacă ori întreacă fără să învăț ceva. Privesc cu ochi atenți, urechi ciulite și suflet larg-larg deschis. Ca să iau tot ce e bun. Din orice mă înconjoară. Și să mă umplu. Așa mi-am făcut rezerva mea de bun și frumos din care îmi iau viață atunci când îmi e greu.
De la câinii mei am învățat că orice rană, oricât de adâncă, se vindecă doar cu iubire și răbdare. Ei m-au învățat că, oricât de hulită, ”bătută”, alungată și rănită aș fi de oameni, pot alege să am încredere în ei. Să îi iubesc și să fiu bucuroasă atunci când îmi sunt alături. Tot de la ei am învățat că nu ”blana” îți dă distincție, grație și atitudine. Poți să crești pe străzi. Dacă le ai scrise în ADN, le vei trăi și exprima, pentru că nu poți altfel.
De la antrenorul meu am învățat să nu renunț când îmi e greu. Pentru că tocmai acela e momentul-cheie. Cel în care îmi depășesc limitele. Nu mă opresc în fața obstacolelor. Trag aer puternic în piept și îmi adun toată energia de care am nevoie pentru a trece hopul. Apoi o pot lăsa mai moale. El m-a învățat că durerea o suporți, pentru că trece. Nu te dai bătut sub nicio formă: ”Acum, când simți că nu mai poți, acum să nu renunți”. Și în acel moment îmi dau seama că pot mult mai mult decât credeam. Funcționează și în cazul sufletului.
De la iubiții care m-au părăsit am învățat să mă privesc în oglindă și să îmi accept defectele. Sunt om și greșesc. Nici nu aș vrea altfel. Doar e șansa mea de a deveni ceea ce sunt, de fapt. Tot de la ei am învățat că oamenii îi alegi. Îi privești în străfundurile sufletului și îi accepți ori ba. Dar nu încerci să îi schimbi. Nu ai acest drept. Fiecare om are privilegiul de a deveni cea mai bună versiune a sa, de unul singur. Așa cum consideră el de cuviință.
Citește și Am burtă și celulită. Așa, și?
De la cei pe care i-am părăsit am învățat să nu mai am nevoie, ci să îmi aleg cu grijă bărbatul de lângă mine. Să îmi dau timp pentru a-l cunoaște, așa, în rutină și momente excepționale. Să nu îl leg în niciun fel, pentru că oamenii sunt cei mai frumoși atunci când sunt liberi. Când își dau voie să fie.
Din prieteniile eșuate am învățat că nu vreau să mă întâlnesc cu fetele doar pentru că se poartă. Nu mi-a plăcut niciodată în mod deosebit Sex and the City. Tocmai de aceea am o singură prietenă, în afară de mama mea. Nu ne sufocăm, nu stăm ore întregi la cafele și nici măcar nu facem shopping împreună. Ne auzim zilnic la telefon, ne vedem când putem și avem chef, dar ne iubim la nebunie. Iar atunci când e cazul, ne oblojim rănile ori ne spunem fericirile. Fără efuziune, extaz sau dramatism. Dar cu tava în mâini și sufletul larg deschis.
M-a întrebat cineva aseară: ”Dar tu ce vrei de la viață?”. Am zâmbit și mi-am răspuns în gând: ”Să trăiesc. Și să învăț. Mereu. Orice. Oricând și de la oricine”. Că nu mă mai satur de tot frumosul care există în jurul meu și mi se oferă mereu. Prin viață și oameni. Și tocmai de aceea, când îmi e mai greu, ies între ei. Să mă molipsesc de viață și să îmi reamintesc că, oricât de greu ar fi, lumea merge mai departe. Înainte, tot înainte! Și eu împreună cu ea.
Pe Ioana o găsiți toată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
